Îmi plac la nebunie oamenii asumați...

"Îmi plac la nebunie oamenii asumați. Cred că este cea mai mare realizare într-o viață de om. Să ajungi la tine, să te privești adânc în suflet, să vezi tot ce-i acolo și să îți spui: ”Ok. Ăsta sunt, mă accept și nu mă judec. Fac tot ce vreau, fără să dau socoteală cuiva”. Să faci alegeri și să îți asumi consecințele. Să accepți că poți greși. Apoi să plătești, ținând capul sus și spatele drept.
Lor nu li se întâmplă nimic. Ei nu au destin. Au liber arbitru. Sunt liberi. Aleg, iau decizii. Și nu se acuză pentru alegerile făcute. Nu se judecă și nici nu își încâlcesc sufletul în ițe nevăzute, din care apoi, se zbat să iasă. Ei nu se zbat. Calcă liniștiți prin viață, așa cum te plimbi prin propria casă. Poate să pice curentul: tu știi clar pe unde îți e așezată mobila, unde sunt pragurile și ușile, și faci slalom printre ele, într-un echilibru perfect. Nu te împiedici, nu cazi și nu te lovești.
Oamenii asumați nu urlă. Nu se înfurie și nu trântesc uși de case ori de suflete. Intră și ies din locuințe și vieți, calmi și fără drame teatrale. În ritmul lor, pe care nimeni și nimic nu îl poate schimba. Sunt ca trestia care, instinctiv, știe când trebuie să se îndoaie ca să nu o rupă vântul.
Sunt statornici și poți să mergi alături de ei până în pânzele albe. Un om care nu se trădează nu va trăda niciodată alți oameni. Sunt ape adânci și calme. Nu oricine le poate intra în suflet. Sunt selectivi, tocmai pentru că știu clar ce își doresc. Dar și când te îndrăgesc, o fac pe viață.
Spun mereu adevărul lor și știu să îl recunoască pe al celorlalți. Nu te vor judeca pentru că ai un alt adevăr decât al lor. Ei știu că fiecare om are dreptul de a-și trăi viața cum crede de cuviință. Tocmai de aceea lângă ei te simți liber. Vrei să dansezi desculț, de nebun, în mijlocul orașului, la o oră de vârf, când e ticsit de lume? Fă-o, iar el va sta imperturbabil lângă tine, te va lăsa să îți faci damblaua și apoi veți pleca mai departe, împreună.
Ei nu generalizează și nu judecă. Ei sunt cei care înțeleg și acceptă. Nu vor spune niciodată că toți bărbații care își părăsesc partenerele sunt porci. Și nici că toate femeile care înșală sunt curve. Nu raportează totul la ei înșiși. Înțeleg că fiecare om are propriul filtru emoțional și lumea este o proiecție. Ei sunt observatori.
Omul asumat nu își plânge de milă și nici nu are nevoie ca alții să o facă. Nu vrea confirmări și nu cere atenție. E sigur, demn și discret. Nu are nevoie să se facă văzut, pentru că el știe că există. Nu are nevoie să îi spună altcineva asta.
Omul asumat e nespus de sensibil. Dacă sapi adânc, sub epiderma sufletului său, vei găsi acolo cicatrici. Frumoase, însă. Pentru că și-a vindecat rănile cu iubire. A învățat că singurul mod prin care poți ajunge la liniște și libertate, e să te lași să fii. Exact așa cum ești. Și așa viața doare pe alocuri dese. De ce să îți meșterești de unul singur alte cruci pe care să ți le pui singur în cârcă? Lasă, că-s îndeajuns ălea by default. Dar, până să înțelegi asta, dai, întâi, o tură prin Iad. După cum vezi, nu-i chiar așa ușor cum părea la prima citire. Eu am început cu sfârșitul. Dar povestea începe cu iaduri, demoni și suferință. Acum, că știi, tu decizi. Îți asumi alegerea?"
-Ioana Duda.-

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.