”De-atunci
am rămas cu sufletul țintuit pe bucuria celui de lângă mine. Apoi,
crescând mai mare, le-am dat lor, celor ce mă priveau de după gard,
sufletul meu. Iar ei îl dădeau de-a dura prin colbul vieții și mi-l
înapoiau strivit, lovit și fără de viață. Trist, îmi luam propriul
suflet în brațe și îl mângâiam. Apoi, când se refăcea, mă părăsea
zâmbind și se arunca naiv în brațele pofticioase ale celor din jur. Și
din nou zdrobit de valurile vesele dar necunoscute ale vieții, se
întindea obosit la picioarele mele, spunându-mi că este pentru ultima
oară. De atunci îmi îngrop și dezgrop propriul zbor sufletesc ca pe un
blestem.”
Dan Puric - ”Fii demn!”
Dan Puric - ”Fii demn!”
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
"As fi vrut sa apuc sa fiu floare, inainte sa ma nasc OM...,sau pasare, sau cantec. As fi avut astfel sansa de a ma ineca in culori si, cu putin noroc, sa nu mai fi incercat niciodata aceasta stare. M-as fi scutit de atata durere si suferinta, pentru ca, putinul "frumos" intalnit ca OM, l-as fi cunoscut oricum, pentru ca eu l-am vazut cu ochii sufletului, caci ai mei au fost plini de lacrimi de cand m-am nascut."
RăspundețiȘtergere