Astazi se implinesc sase ani ,de cind a murit prietena mea Mirela. O
numesc prietena pentru ca ne-am intilnit in spital ,la Fundeni la
radioterapie.Amindoua,ca si celelalte,eram diagnosticate de cancer. Spre
deosebire de Mirela,eu am dorit si m-am incapatinat sa traiesc.Stateam
de vorba cu ea,si culmea eu o incurajam ca trebuie sa traiasca,ca are
pentru cine sa lupte. Mirela era din Constanta si avea un copilas
minunat Darius,de cinci anisori. Avea niste ochi mari si frumosi,dar tot
timpul tristi...Niciodata in cele doua luni petrecute in spital,nu am
reusit s-o scot pe Mirela din gindurile ei negre. Da ,eu am vrut sa
traiesc,dar ea nu. Avea tot timpul senzatia ca toata lumea vorbeste
de ea ca are cancer. I-am spus ca nu trebuie sa-i fie rusine s-au sa nu
dea voie nimaniu s-o compatimeasca,sa aiba puterea sa invinga aceasta
boala.Dar ea, nu si nu . Oricum, vedea lucrurile altfel. Mirela nu a vrut
sa traiasca,sau nu a fost in stare sa duca o astfel de povara.
Ma rog pentru tine Mirela,acolo sus unde esti si ne privesti pe toate,sa te odihnesti in pace.
Ma doare sufletul pentru Mirela,ca nu a reusit sa invinga boala,poate ca trebuia sa creada mai mult in Dumnezeu si in ea.
Inchei cu lacrimi in ochi pentru Mirela dar si cu cuvintele mele hotaritoare Trebuie sa Traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu