Mi-am pus de nenumarate ori intrebarea,de ce ne mintim noi oamenii ?
Cred ca o parte din raspuns il stim cu totii pentru ca exista diverse
motive,doar ca motivele uneori nu conteaza,esentialul este ca intr-un
fel sau altul,mai mult sau mai putin cosmetizat,ajungem sa ne
mintim...pe noi si pe altii. Daca la inceput este un derapaj menit sa
creeze o iluzie optica pentru cei in fata carora vrem sa fim mai grozavi
decat suntem,treptat minciuna se transforma intr-un mod de viata.
Sigur,eu personal nu suport minciuna,efectiv ma scoate din sarite,nu-i
suport pe mincinosi si odata prinsi cu o minciuna oricat de mica ar fi
ea,pentru mine nu mai au nici un credit. Ce pot sa spun...am si eu
fixurile mele,dar in general este inevitabil sa nu te intalnesti cu un
om care are obiceiul sa minta,mai des decat poti sa suporti. Partea
proasta este ca daca acestia ar fi simpli trecatori prin viata
noastra,am reusi foarte usor sa-i uitam...dar din pacate exista si acele
persoane de care ne pasa si ajung sa ne minta intr-un mod obsedant si
repetativ. Cu alte cuvinte mincinosii sunt cei care ne incurajaza la
minciunile pe care le acceptam si bineinteles in care incercam sa ne
complacem.
"De ce sunt oamenii tristi: Sunt prizonieri în
povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectul vietii acesteia
este sa urmeze un plan. Nimeni nu se intreaba daca acest plan e al lui
sau a fost creat de altcineva. Strang experiente, amintiri, lucruri,
idei ale altora si asta e mai mult decat pot duce. Dar isi uita
propriile vise." Paulo Coelho Chiar...de ce!...pentru ca uitam sa zambim si
sa ne spunem ca maine este o alta zi si poate ne va fi mai bine. Cred ca
este mai usor sa ne plangem decat sa spunem ca suntem fericiti.
Sunt atat de linistita cand ating clapele pianului...prietenul meu vechi
pe care de la un timp l-am cam neglijat. De multe ori inchid ochii
incat sunetele apasate ma imbie sa visez la tot ce vreau eu. Pe
acordurile pianului meu imi permit sa visez orice. Iubesc muzica,iubesc
pianul...imi traiesc viata chiar acum interpretand o partitura
frumoasa,bucurandu-ma de sotul meu care este din ce in ce mai bine...imi
traiesc viata impartasind sentimente si trairi aci pe blog cu prietenii
mei. Da...traiesc in fiecare zi si sunt libera sa traiesc asa cum vreau
eu. As vrea ca lucrurile sa se schimbe, pentru ca simt ca am mare
nevoie de o schimbare in viaţa mea. Vreau sa trec mai departe peste
toate hopurile din viata mea si sa am din nou mai multa speranta. Stiu
ca nu este usor,si mai stiu ca timpul si rabdarea ma vor ajuta.
” Viata este de fapt foarte simpla. Ceea ce daruim , este ceea ce primim inapoi. ” Louise Hay." In viata vine un moment care-ti pare dureros
,chiar poate prea absurd si iti zici"de ce de oare trebuie sa trec eu
prin asa ceva". Ei uite...se intampla sa treci si prin asa ceva!. Tot ce
trebuie sa faci este sa nu intri in panica si sa vezi portita prin care
trebuie sa existe o rezolvare . Eu de felul meu ma straduiesc sa
gandesc intotdeauna pozitiv pentru ca stiu ca alta cale nu am. Maine
mergem la medic si imi impun sa gandesc pozitiv chiar daca in sufletul
meu exista o umbra de indoiala...vreau sa o las la o parte , sa vad si
sa sper in bine.Trebuie sa fiu optimista pentru ca nu pot sa uit ca si
eu am mai trecut acum cativa ani printr-o experienta trista...iar
optimismul si incapatanarea de a trai,a functionat. Trebuie sa gandim
asa ... trebuie sa fim constienti ca o viata avem si atat de multe lucruri frumoase de facut pentru noi si pentru cei dragi. Suntem invingatori, si asta trebuie sa se reflecte in tot ceea ce facem si gandim.
,,Orice om pe care nu pot sa-l iubesc este
pentru mine un izvor de adanca tristete. Orice om pe care l-am iubit si
nu pot sa-l mai iubesc, inseamna pentru mine un pas spre moarte. Atunci
cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni, am sa mor. Voi, cei care stiti ca
meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti!'' (Geo Bogza) Acest citat imi rascoleste cu drag amintirile...de-am putea pastra langa noi toti oamenii pe care i-am cunoscut sau pe care ii vom cunoaste...ar fi prea frumos...dar cred ca nu am mai sti niciodata ce inseamna sa iti fie dor...acel dor de oameni...dor de trecut...dor de noi.
Nu inteleg rautatea-adica de ce exista ea?De ce exista oameni carora nu
le-ai spus nimic urit, necivilizat, nimic de prost gust, si totusi ei
reactioneaza cu rautate? Oare rautatea tine de natura umana? Parerea
mea personala este ca oamenii nu au fost rai din totdeauna dar au
invatat sa fie rai,traind o viata fara prea multe prioritati morale si
atunci se ascund in spatele rautatii, bravind in eroi ai unei vieti
plina de frustrari. Lumea a devenit rea pentru a se proteja de tot ce-i poate
rani. Viata in sine este o lupta si cateodata trebuie sa devii rau si
protector al propriilor interese, un luptator. Daca lasi lumea din
jurul tau sa te afecteze, atunci nu vei reusi sa-ti atingi
scopurile. Cata vreme ai la cine sa te intorci acasa si ai cuibusorul
tau departe de rautatile lumii, vei fi bine. Pretuieste-ti adevaratii
prieteni si familia. Ei sunt cei care te salveaza de rautatile lumii.
Cu regret,trebuie sa spun ca zambetul costa,
pentru ca traim intr-o lume cenusie si multi nu avem nici un motiv sa
zambim. Asa ca facem un efort sa oferim zambete contrafacute cu E-uri.
Ca sa zambesti trebuie sa fi uman si asta este al naibii de dificil in
vremurile pe care le traim,pentru ca in orice secunda ai un milion de
motive sa nu poti zambii. Zambeste,chiar daca este un zambet trist,
pentru ca mai trist decat zambetul trist,este tristetea de a nu sti cum
sa zambesti...Daca vom sti sa zambim,vom reusi sa ne protejam
sperantele de toate agresiunile si vom putea schimba,macar pentru o
clipa,lumea cuiva.
Am invatat de la viata ca in ciuda aparentelor,prietenii sunt rari. Sigur
avem cunostiinte cu care ne petrecem timpul,cu care schimbam o
vorba,dar cu care nu reusim sa avem o comunicare adevarata. Prietenii
adevarati sunt cei cu care comunicam chiar si atunci cand nu vorbim.
Prietenul adevarat este cel care atunci cand ai nevoie de ajutor, ti-l
acorda neconditionat indiferent ca este miezul noptii. Intr-o prietenie adevarata nu este nevoie de cuvinte...doar sa fi
suflet langa suflet...sa citesti si sa simti persoana de langa tine,sa o
intelegi fara sa ti se explice,sa-i daruiesti fara sa ceara,sa-i fi
alaturi la tristeti,dar mai ales la bucurii, sa-i fi sprijin si
ajutor...si inca multe altele se fac fara cuvinte.
Ocrotiti prietenia,pastrat-o, iubit-o si aveti grija de ea...pentru ca este ca o floare rara.
Am momente destul de des cand ma simt
singura, chiar daca am prieteni multi, dar de cele mai multe ori acest
feeling apare din plictiseala.Cand sunt zile ploioase si chiar nu ai ce
face...stai singura acasa,te uiti la niste filme si parca ai impresia ca
toata lumea se distreaza...face altceva in timp ce tu stai
in casa singur ..dar de fapt toata lumea face cam aceleasi lucruri .Oare nu este ceva banal care sta in natura omeneasca sa te simti asa
uneori? Maine sigur o sa fie soare...chiar daca azi inca mai ploua.Cert este ca viata mea e aceeasi. Ma prefac
in continuare ca sunt puternica desi pe dinauntru ma destram pe zi ce
trece.Si parca nimeni nu vede.Si nici nu ar avea cum!Cat de obositor e sa porti zi de zi masca asta de genul "totul e perfect".
"Oare exista fericire mai mare, decat sa stii ca respiri , esti sanatos, intreg si poti sa faci tot ce iti propui?
Teoretic nu avem limite, decat cele care ni le punem singuri.
Au fost ani in care eram fericita si nu stiam asta. In fiecare zi exista cel putin un moment si minim un motiv de fericire.
Provocarile vietii ne fac uneori sa uitam asta. Impreuna cu voi imi este mai usor sa-mi amintesc. Va multumesc!
Cel mai frumos dar este viata! Sunt fericita ca il am in fiecare zi…"
-sursa-https://sufletinlumina.wordpress.com/-
Am avut prieteni foarte buni si i-am considerat niste ingerii pazitori. Am tinut la ei si i-am pretuit. Se spune ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste,dar de multe ori se intampla sa te inseli. Ei, ingerii mei pazitori au fost infranti de lasitate...asa ca de azi inainte am sa-mi selectez prietenii. Ma intreb cu ce am gresit ca i-am
crezut prieteni cand de fapt sunt niste oameni care te mananca pe la
spate si incearca sa se dea pe langa tine cu orice pret atunci cand au nevoie de
tine si ca ar trebui sa fi langa ei cand de fapt ei nu au nevoie de
ajutor. Din nefericire pentru mine,
sunt o persoana foarte prietenoasa si mult mai deschisa cu toata lumea
decat ar trebui. Din acest motiv am si de suferit astfel nu voi mai face
prostia sa ofer a nu stiu cata oara sansa cui nu merita.Acum lupt singura, si refuz aproape toate prieteniile de orice fel si tip. Imi tot spun de la mine catre mine: Stiu
ca poti! Rezista! Am incredere in tine! Crezi ca nimeni nu te
pretuieste, ca esti nefolositoare? Ei, bine, eu te pretuiesc! Cred in
tine! Lupta caci poti! Interesant este sa lupti singur, dar e cam greu...totusi imi place mai mult asa.
Fiecare om are momentele lui de
singuratate, de tristete si amaraciune, insa unii dintre noi se simt
mereu sau destul de des singuri, astfel incat singuratatea ii acapareaza
si devine o stare tot mai greu de suportat pentru ca nu si-au
dorit-o niciodata.De multe ori am crezut ca poti scapa de singuratate,din fericire mi-am dat seama ca nu poti sa eviti singuratatea, cel
putin o data in viata esti singur.Stau si ma intreb de ce oare intr-o lumea asa de mare ne simtim atat de mici,de nesemnificanti...atat de singuri? De ce sufletul ne doare cel mai tare? Sigur sunt multe
intrebari,putine reaspunsuri ,dar cert este ca singuratatea e cea mai
dureroasa si uneori ne urmareste incat simtim ca nu mai puteam scapa de ea.
"Am nevoie de persoane pozitive în viața mea.
Am constatat că modul
pesimit de a vedea viața, a celor din jurul meu, mă afectează și pe
mine. Oricât de tare mi-aș dori să nu mă las afectată, asta se întâmplă
oricum.
Cred că e momentul să fac puțină curățenie și să o iau de la capăt. Altfel risc să mă trasform în ceva ce nu sunt de fapt."
-sursa- Invitatie la Visare-
Asa este viata...trebuie sa ma obisnuiesc si cu astfel de
momente...uneori parca prea ruginita de momentele de tristete,dar asta
nu inseamna ca nu trebuie sa rezist in continuare. Dimpotriva,aceste
clipe mai putin fericite cred ca ma calesc mai mult pentru ca cineva
acolo sus ma iubeste ,ma ocroteste si nu ma lasa niciodata in voia
sortii...iar noi,,vom merge mai departe frumos si
sigur prin viata . Parca am uitat aceasta lectie de viata ca uneori
suntem singuri in fata unor dureri personale...oricui iai spune ce ai
pe suflet,oricat te-ar asculta cineva cu toata inima ,nimeni nu-ti poate
lua acea piatra de pe suflet in astfel de clipe mai ales cand este
vorba de familia ta. In astfel de momente cred este nevoie doar de
timp,intelegere,rabdare si asteptare.
Zilele acestea au fost foarte agitate pentru mine,poate prea
agitate...luni l-am adus pe sotul meu la spital si atat cat am
stat eu acolo am vazut atata suferinta incat m-am cutremurat. Nu-mi
venea sa cred cate cazuri mi-au trecut prin fata ochilor...accidente cu
oameni mari si copii adusi din diverse motive de violenta. Nu
stiu!...poate si noi oamenii suntem rai ,mai ales in fata bolii devenim
prea rai si egoisti. Ce mi-a atras atentia au fost medicii si
asistentele care desi luau multe peste nas de la unii bolnavi,au stiut
sa-si pastreze calmul si omenia. Si totusi avem medici buni care se
straduiesc sa-si faca meseria chiar si in aceste conditii pe care cu
toti le stim. Recunosc ca in aceste zile am fost atat de suparata si
deprimata!. Dar mi-am revenit pentru ca stiu ca orice lovitura te
intareste si-ti da acel impuls de a merge mai departe si daca eu nu fac
acest lucru,atunci cine!. Din aceste zile am mai invatat o lectie de
viata, caci atunci cand suferinta iti apare in suflet,trebuie sa ai
incredere ca dupa furtuna,soarele rasare...si eu sper.
Sunt momente cand ascunzi in
spatele unui zambet toate lacrimile pe care ochii tai vor sa le planga.
Ascunzi in buze toata durerea, incordand colturile si obligandu-le sa
ramana ridicate intr-un zambet. Cum sa iti zambeasca sufletul? In acel moment simti cum
sufletul se face mic ,mic si lacrimile iti inunda ochii
instantaneu...in lumea in care traim ar trebui sa nu lasam sa se vada
durerea si sa o ascunzi acolo bine in sufletul tau.
De astazi vreau sa traiesc cum pot mai bine si sa ma gandesc mai mult la
mine...vreau sa zambesc celor care m-au pretiut si sa-mi vindec
sufletul langa oameni sinceri si curati. Vreau sa pastrez cu sfintenie
tot ce am invatat eu in
viata...optimismul,speranta,dragostea,rabdarea,respectul si valoarea. Nu
pot sa spun ca viata este simpla,eu o privesc ca pe o aventura magica
si interesanta. Am incercat de atatea ori sa schimb ceva in viata
mea,chiar daca nu am acceptat mereu ce mi-a oferit destinul...stiu ca am
cazut de multe ori,parca cateodata nu mai aveam nici o putere...dar
m-am ridicat intotdeauna mandra si increzatoare in fortele mele. Am sa
demonstrez in continuare cat pot duce si cat pot lupta pentru ceea ce-mi
doresc. Stiu ca azi voi pica...dar maine sigur ma voi ridica mult mai
puternica si invatand din greseli.
Ma simt atat de singura si singuratatea
este atat de apasatoare...da,ma simt singura, numai eu cu gandurile
mele. Parca merg prin viata mea tulburata de prea multa liniste si am
impresia ca nimeni nu-si da seama de prezenta mea...nu inteleg cum am putut sa ma mint
singura atata timp...este extrem de dureros sa continui sa ma prefac, sa imi
spun ca sunt puternica si ca voi trece peste asta chiar daca va mai
trece foarte mult timp... insa dincolo de toate acestea, numai eu stiu ce e
in sufletul meu.Stiu ,ca sunt doar un om...nu stiu daca sunt
slaba...dar acum vreau sa visez,sa ma pierd in gandurile mele...sa cant
sau sa scriu. Nu vreau sa fiu singura,am nevoie de oameni,desi de multe
ori ei ranesc si sunt salbatici. Se spune ca singuratatea este un
fenomen care te anunta ca in inima ta nu este decat un gol...o camera
libera oglindita cu sperante. Acum imi dau seama ca eu am fost
intotdeauna singura...sigur,am prieteni,dar fiecare sunt cu treburile
lor...le ascult durerile si imi permit din cand in cand sa dau
sfaturi...dar tot singura sunt,pentru ca nimeni nu va sti niciodata cat
de mare este durerea in sufletul meu.
"Mi se pare incredibil de frumoasa viata. O
minune. E o minune ca exist si una si mai mare ca-mi dau seama ca exist.
Mai departe, ce faci cu viata ta sau ce fac altii cu ea, este alta
discutie. Dar viata ramane o minune....sunt bolnava de uratenia lumii si de rautatea din lume. De ce uratul are
mai mare succes? Nu stiu. Nu pot crede in urat si vulgar. In
fiecare dintre noi exista bun si rau, alb si negru. De cate ori
intalnesc un om care stiu ca mi-a facut rau, caut partea buna din el .
Recunosc, e greu, e foarte
greu.” (Oana Pellea)
Se spune ca viitorul si viata sunt exact asa cum ti le faci... eu in
viata am calculat si masurat fiecare pas facut ,dar au fost momente cand
am fost pusa in fata unei decizii in care chiar nu stiam ce sa
fac...efectiv nu mai puteam alege,asa incat am incercat sa trag la
sorti. Sigur ca nu este bine si nu va sfatuiesc...nu e un stil de viata pentru
mine, ci doar o alegere personala atunci cand e prea greu sa mai iau
decizii si sa controlez situatia.Dar cateodata trebuie doar sa ne jucam in viata...pentru ca indiferent ce ai
alege, tot nu poti avea certitudinea si siguranta ca va fi asa cum te
astepti. Da...am momente cand ma las purtata de valul vietii...si de multe ori imi reuseste.
Toata viata noastra devine la un moment dat o masca,vesela si frumoasa
pana cand devine insuportabila. De multe ori purtam aceasta masca pe
fata sau in suflet ca un mijloc de supravietuire a celor slabi intr-o
lume care nu ne accepta.Ar trebui sa ne facem curaj si sa o aruncam
...toti ar trebui sa ne facem ordine in suflet...stiu ca uneori este
prea greu pentru ca orice amintire doare. Este greu sa uiti orice
amintire din viata ta ,fie frumoasa sau durereoasa...pentru ca ele sunt
amintirile tale! Da...viata este dura...poti alege sa-ti pleci capul
toata viata sau poti sa-ti ridici barbia si sa protestezi impotriva
vietii, mult prea grele. Totul depinde de tine. Nu uitati ca viata este
ca o vreme capricioasa ...mai mohorata decat ne-am dori si mai putin
senina si calda,cu mai multi nori decat raze de soare. Si totusi nu avem
de ales,trebuie sa mergem mai departe.
In viata trebuie sa fi norocos sa intalnesti omul potrivit...multi
dintre noi l-am intalnit,altii ...mai cauta. Pentru mine omul potrivit
este acela care se afla tot timpul langa tine si cand iti rade sufletul
de bucurie,dar si cand este sufocat de lacrimi.El este cel care o data ce se uita in ochii tai isi da seama daca esti bine sau nu.Eu l-am gasit si ma simt fericita...el este omul langa care nu simti trecerea timpului...este cel langa care iti doresti
sa fii in fiecare dimineata cand deschizi ochii si pe pieptul caruia iti
place sa adormi seara dupa o zi in care ai ras sau ai plans pe umarul
sau...cel care iti e sprijin in momentele dificile si se bucura vazandu-ti lumina din ochi in momentele de bucurie...el este omul pentru care exista cu adevarat cuvantul"intotdeauna" cand vorbeste de tine...si mai mult de atat pentru el insemni trecut,prezent si viitor.
Va veni o vreme in care cu siguranta de vom da seama, ca orice zi in care nu stim sa fim fericiti ,este o zi irosita, o zi pierduta care nu va mai veni niciodata inapoi.Nu avem nimic de pierdut,
doar de castigat. Fericirea nu va veni intr-o anume zi... intr-o anume
conjunctura. Ea este in noi din ziua in care ne-am nascut, sta in
puterea noastra sa o lasam libera si sa-i dam voie sa lucreze pentru noi. In ultima vreme ma obsedeaza trecerea timpului,si ma
intreb daca chiar exista sau noi suntem setati intr-un anume fel sa il
simtim... sa-l traim. Stiu insa ca trebuie sa ne traim clipa astfel
incat atunci cand vine
sfarsitul si tragem linie, sa simţim ca pretioasa viata pe care ne-a
dat-o Dumnezeu nu am irosit-o degeaba, ci am slujit-o cu cinste şi
daruire.Da, este adevarat ca in cautarea fericirii trebuie sa alergi si
tot sa alergi fara sa te opresti... fericirea nu are limite, este pur si
simplu fara sfarsit.