Timpul n-a ameliorat nimic...

Maine trebuie sa fac parastasul mamei de sase saptamani si inima mea este zdrobita in mii de bucatele.

Te chem si nu-mi raspunzi mama , te strig si nu ma auzi. Am obosit ,dar fac un efort sa-ti pastrez in inima mea ultima imagine.A plecat printre ingeri, de unde stiu ca ma vegheaza si ma ajuta in momentele cele mai grele.O mai vad uneori in vis,cred ca de trei ori pana acum... imi zice ca acolo se simte bine.Timpul n-a ameliorat nimic, singurele momente cand nu ma gandesc la ea sunt cand sunt  ocupata cu activitatile curente. Este vara,ea iubea florile ,ii placea sa aiba pe balcon flori colorate si  parfumate.Ce folos ca acum balconul este plin de flori, daca ea nu le poate vedea, uda...mirosii. Plecarea ei de langa mine  ma face sa simt ca mor putin  cate  putin iar a-mi reface sufletul cu o bucatica lipsa pentru a putea merge mai departe, singura, e o incercare grea si de durata. Mi-e atat de dor de mama incat viata mea este pustie fara ea.Oare de ce ne lasa Dumnezeu cu dorul acesta in suflet...nu mai pot sa scriu nimic,decat sa va spun...aveti grija de voi si pretuiti-va parintii.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.