Totalul afișărilor de pagină

joi, 10 noiembrie 2016

Tuturor oamenilor pe care i-am iubit...

Dacă nu vă mai iubesc, înseamnă că nu vă mai am parte din viața mea. Dacă nu vă mai am parte din viața mea, nu înseamnă că vă urăsc. Să ne înțelegem. Îmi sunteți amintiri și atât. Nu, nu amintiri bune sau amintiri rele, nu v-am iubit puțin sau mult, v-am iubit și atât. Iubirea nu mi-am cântărit-o în funcție de timpul pe care l-ați petrecut cu mine sau în funcție de câte ori m-ați sunat, să mă felicitați sau să mă certați. Dacă îmi sunteți amintiri, asta nu vă dă dreptul să-mi murdăriți sufletul. Ați făcut-o destul, atunci când mi-erați tovarăși de drum. Sau cel puțin când credeam asta. Acum, pentru că voi ați ales să-nchideți ușa în urma voastră e o altă poveste. Să știți că mereu mi-a fost mai ușor să plece ceilalți  din viața mea, decât să plec eu dintr-a lor. Asta nu înseamnă că am prevăzut acest lucru, și nici că l-am așteptat.  În fond, voi ați fost cei care mi-ați bătut în poarta sufletului. Eu  v-am deschis și v-am adăpostit în el, apoi v-am iubit. V-am luat cu totul. Atunci, de ce aș fi plecat eu? Nu m-am agățat niciodată de sufletul omului, dacă l-am simțit distant, străin. I-am dat pace și-am așteptat momentul când va răbufni, când mi se va înfățișa și-mi va spune care-i nemulțumirea. Poate n-am dat întotdeauna ceea ce v-ați fi dorit, poate n-am ascultat și înțeles îndeajuns, poate n-am avut răbdare sau empatie destulă, dar am iubit din tot sufletul, iar atunci când n-am mai avut pe cine iubi, a durut. Tare de tot. De parcă toată durerea din lume s-ar fi strâns la mine-n suflet. Chiar dacă ați plecat, încă o mai simt. E apăsătoare și grea.
-sursa- https://rominahamzeu.wordpress.com/

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu