Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 august 2015

Astăzi am să văd un om...


"Astăzi am să văd un om şi am să-l las să mă vadă. Am să mă apropii încet, cu toată deschiderea şi în toată vulnerabilitatea mea. Îmi voi desface aripile frânte şi prinse în atele, vindecate sau în curs de oblojire. Am să-i arăt cine sunt eu, ochi şi inimă, pântec şi fărădelege, sfinţenie şi promiscuitate, curajul Păsării Phoenix şi laşitatea adulterinului. Sunt ceea ce Dumnezeu şi omul au creat.
Astăzi am să văd un om şi am să-l las să mă vadă. Am să mă apropii încet, ca de un Zeu care coboară uneori în tenebre pentru a experimenta ne-iubirea. Dumnezeirile noastre îşi vor da mâna şi vor alina suferinţele Ne-Zeităţilor noastre. Vom cânta cântecul dulce al Înaltului cu glasuri pe care nu le-am mai auzit de mult şi vom iubi cu recunoştinţă Întunericul ce ne-a învăţat Lumina. Ne vom dărui clipe irepetabile, respiraţii contopite, zâmbete din inimi frânte şi reconstruite de sudoarea sacră a nerenunţării. Vom fi aripi deasupra mării, întâlnind Zei şi Zeiţe cărora le e atât de dor de noi şi cu care, în curând, ne vom confunda, pierzându-ne cu toţii identitatea într-o manifestare mai înaltă decât am cunoscut vreodată Aici.
Astăzi am să văd un om şi am să-l las să mă vadă. Şi vom înţelege împreună cât de întregi suntem în îmbrăţişarea tuturor aspectelor noastre sfinte şi a tuturor aspectelor noastre odioase dar nevinovate, în acelaşi timp.
Ne-am născut ca să Fim, tu si eu, el şi ea, noi şi ei, voi şi alţii, toţi purtând, fiind şi împărţind acelaşi nume: EU-OM-DUMNEZEU.
Sunt aici ca să te văd şi ca să te las să mă vezi. Şi-apoi…vom vedea noi ce-om mai face."
-sursa- http://spatiulinimii.com/-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Un comentariu:

  1. Gabriela, :)
    desi apartine unei ""alte surse""oarecum rezonam..bifam ca da..asa r fi.
    //curios..la data care ai postat ar fi trebuit sa se intample ceva e gen..exact asa..
    cine stie :) Dumnezeu cu siguranta..poate are sa se intample..:) mercy Gabriela...

    RăspundețiȘtergere