Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 decembrie 2015

Aici,acum...

"Întreaga viaţă suntem ca la maraton. Alergam după oameni care n-au timp să se uite în urmă la noi pentru că aleargă şi ei după alţii. Alergăm după oameni şi n-avem timp să ne uităm la cei care încearcă din răsputeri să ne ajungă din urmă, suntem atât de concentraţi să ţinem pasul cu alergători care nici nu se obosesc să ne aştepte, pentru că au uitat şi ei de noi în goana după fericire."
-Sursa-JURNALULEVEI.WORDPRESS.COM-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Publicat de la

2 comentarii:

  1. Anonim31 decembrie 2015 la 15:51

    ...Mă întreb dacă față de un asemenea maraton nu mi s-ar potrivi rolul spectatorului care așteaptă pe lângă drum să ofere, la întâmplare, o sticlă cu apă și un zâmbet. Apoi m-aș întoarce pe celălalt drum, al desăvârșirii personale, unde nu spatele unei femei frumoase m-ar călăuzi, ci propriul spirit. Sau, fără să mă opresc, când cele două drumuri trec unul pe lângă altul, aș întoarce capul și aș vedea-o poate alergând pe lângă mine. Și poate că ar zâmbi la rândul ei pentru că îi place să alerge. Și m-aș bucura de compania întâmplătoare, deși aș ști că zâmbetul nu e pentru mine. Dar dacă la un moment dat aș întoarce capul și aș vedea-o alergând pe lângă mine, zâmbind, și ar avea propria sticlă cu apă în mână?

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim31 decembrie 2015 la 15:52

    Dacă ar fi pe aceeași cale ca mine? Atunci aș ști că nu este o apropiere întâmplătoare. Că de atunci încolo - alergând unul pe lângă celălalt, când mai de departe, când mai de aproape, când oprindu-ne să ne așteptăm unul pe celălalt, când odihnindu-ne unul în brațele celuilalt pentru ca apoi să ne dăm drumul, să putem continua alergarea - oricare ne-ar fi destinația către care ne călăuzește spiritul, bucuria pe care o trăim parcurgând calea împreună este inspirată de aceeași dorință de fericire. Altfel, cât toată lumea aleargă, cum am putea să rămânem pe loc unul pentru celălalt? Ori spiritul nu ne-ar da pace, ori o amăgire... Sigur, mi-ar plăcea să putem alerga unul în brațele celuilalt, dar e cam greu de imaginat, nu-i așa?

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)