Pentru ca m-am simtit mereu un pic ciudata, am facut tot ce mi-a stat in puteri ca sa intru in rand. Cand eram mica, desi uram sportul, m-am apucat sa joc handbal ca sa fiu pe placul colegilor. Apoi, desi sportul incepuse sa imi placa, in adolescenta m-am prefacut ca nu-mi mai place, ca sa fiu in randul gastii lenese din care voiam, cu orice chip, sa fac parte. Ca sa nu existe diferente intre mine si colegii de facultate, m-am apucat de fumat, incursiune in lumea viciului pe care o regret pana in zilele noastre-, iar uneori am lipsit de la ore cand chiuleau majoritatea colegilor, desi iubeam materia respectiva. Ca sa nu par prea cuminte, prea tocilara, prea cu note mari.
Nu-mi placea sa ies din rand.
Mi-a fost foarte greu si la inceputul profesiei, pana mi-am gasit locul meu suportabil si demn in lumea revistelor glossy, o lume in care, adesea, glazura cantareste mai mult decat miezul, in care e la moda sa te consideri perfecta daca esti fashionista, beauty icon, diva cosmopolita…
Mi-a luat ceva viata pana am priceput ca oamenii isi arata simpatia pentru tine mai ales cand nu au ce sa admire. Ca le e mai la indemana sa te compatimeasca mamos, sa te mangaie pe crestet cu un gest superior, in timp ce admiratia e un exercitiu istovitor, care ii stanjeneste, cel mai adesea. Ca te accepta mai usor daca semeni cu ei, dar ca, oricat de placut ai fi in cercul tau, nimeni nu va veni sa te tina de mana cand plangi in somn pentru ca nu-ti mai gasesti locul in propria viata.
Si am mai inteles ca, oricat de mult s-ar vorbi despre tine, asta nu te apara de insingurare. Ca Marilyn Monroe, pe care o ador si-o caut mereu in carti si in imagini, se simtea singura inainte sa cada in somn, ca, mai mult ca sigur, si printesa Kate are zile in care e nervoasa, si ca Angelina Jolie plange si ea, uneori. Ca numai veselia e molipsitoare, in timp ce durerea nu se poate imparti – o duci doar tu, singur, ceilalti spun, amabil, vorbe goale precum “imi pare rau, condoleante, mi-e mila de tine, vai, biata fata…”
De fapt, oamenii te judeca o secunda, apoi isi vad mai departe de vietile lor, de fericirile sau de blazarile pe care le au de dus la bun sfarsit. Nimeni nu traieste in locul tau. Pentru ca avem o singura viata si o singura enorma obligatie de a fi senini, impacati, buni, fericiti. Cu sau fara aprobarea si aplauzele celor din jur.
-sursa- http://alice.revistatango.ro/-publicat de Alice Nastase Buciuta
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu