Ştiaţi că există persoane care sunt tot timpul plictisite? Nimic nu le încântă şi totul li se pare învechit. Aceşti oameni nu găsesc niciun scop pentru a trăi şi nici măcar nu încearcă să o facă. Fiecare zi este un nou început pentru noi şi trebuie trăită pentru că este o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. În loc să ne trezim gândindu-ne cu groază la ceea ce ne va aştepta pe parcursul zilei, de ce să nu încercăm în fiecare dimineaţă să ne trezim având aşteptări mari pentru acea zi. Cred că ar fi bine să ne spunem cu voce tare: Abia aştept să văd ce lucruri minunate va face Dumnezeu pentru mine astăzi.Şi dacă ne-am deschide ochii am vedea că în fiecare zi ni se acordă oportunităţi unice în care putem să-L gloirificăm pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne descurajăm gândindu-ne că totul e la fel ca şi ieri, ci trebuie să încercăm să facem din fiecare zi o binecuvântare. Să lăsăm ceva în urma noastră, ceva ce ne va aduce un zâmbet pe buze atunci când ne vom gândi la trecut. Fiecare alege cum să-şi trăiască viaţa după bunul său plac. Majoritatea trăiesc numai pentru ei şi îşi bat capul cu metode noi despre cum ar putea fi mai frumoşi, mai de invidiat, mai tineri. Dar puţini sunt aceia care au aflat secretul trăirii unei vieţi paşnice.
Astăzi pune-ţi în minte să faci ceva semnificativ, de care să-ţi aminteşti cu drag peste ani. Poate fi un gest mic, cum ar fi să petreci câteva minute vorbind cu vreun vecin. Însă tot ceea ce faci din toată inima si cu toată dragostea îţi va rămâne întipărit în suflet pentru totdeauna. Nu ai vrea să strângi multe amintiri de genul acesta? Atunci, leapădă-te de tine şi priveşte în jurul tău. Sunt atâtea lucruri bune care te aşteaptă să le încerci. Învaţă-te să fii creativ şi întotdeauna gata să aduci un zâmbet pe faţa cuiva. Fă pe cineva trist să râdă. Sună pe cineva pe care nu l-ai mai văzut de mult timp. Nu-ţi irosi vremea, ci răscumpăr-o! Timpul trece atât de rapid şi cu fiecare zi ne îndreptăm spre moarte. De ce nu ne-am aduna atunci comori veşnice în Ceruri prin modul în care trăim vieţile acum? Nu aştepta momentul oportun în care vei putea face ceva bun, ci ia momentul pe care îl ai acum şi fă-l de neuitat.
-sursa- http://intrebarileinimii.blogspot.ro/-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu