Am avut momente in viata cand am spus ca este prea mult si parca imi
venea sa tip si sa spun...nu mai pot...dar se pare ca de fiecare data am
gasit un motiv care m-a impulsionat sa trec peste momentele grele. Sunt zile in care as vrea sa ma ascund de lume,zile in care
sa uit de tot si de toate...adevarul ca am avut o saptamana de stres
din care cu multa munca, am iesit victorioasa. Dar nu ma plang,chiar putin inainte, discutam cu o prietena, ca salarilul
ei de bugetar este prea mic si nu-si perminte sa se rasfete acum de
sarbatori cu un cadou...si tot eu ii spuneam sa fie bucuroasa ca are un
confort ,o casa si sa se bucure de sanatate,pentru ca exista oameni in
tara asta care-i vai de mama lor...si tot ea imi spunea ca poate o fi
mai bine pe lumea cealalta. Intotdeauna am fost o femeie cerebrala si am
sustinut cu tarie ca prefer sa traiesc in prezent,pe lumea asta...cu
bine cu rau...sa ma lupt pentru mine...dar sa traiesc.
Și eu. Doar că prefer să trăiesc fără rău :) Răul ne provoacă la luptă însă se poate ajunge să nu îi mai dăm satisfacție. Să acționăm contrar lui, dar fără să-i sacrificăm din energia noastră înfruntându-l în propriul lui joc. În loc de gata de luptă e mai bine să fim, doar, puternici, în baza nesfârșitului la care avem acces prin interior. E ceva cu atât de ușor de realizat cu cât trăim mai puțin la exterior, cu cât simțurile pentru exterior au mai puțin control asupra minții noastre; inclusiv gândurile și stările care ”vin” în minte.
Am avut câteva experiențe prin care m-am apropiat de percepția binelui de pe lumea cealaltă. Așa este: Nu mai suntem eu-ri separate ci localizări variabile ale unei singure conștiințe - întregul, Dumnezeu. Simțim alte localizări ca pe noi înșine și avem acces liber la resurse - numai că nu sunt materiale. Nimic nu este despre noi ci doar despre întreg, nu al nostru ci doar al întregului. Astfel, nu există nici limitări, nici eu-ri care să le perceapă. Viața în lumea materială trebuie să înceapă prin a fi diferită. Însă e destinată să nu fie așa tot timpul. Trăitul prea mult la exterior tinde să îi zăpăcească pe oameni. Supărarea, tristețea, efortul, lipsurile pot fi reale numai prin izolare în exterior. Prin interior putem ajunge să avem acces nelimitat la bucurie. De ce au nevoie oamenii de lucruri exterioare pentru a se bucura? Nu e tocmai o întrebare corectă...
E menit să ne bucurăm de lucruri - dar nu să avem nevoie de ele. În orice caz, ce doream să amintesc este că, în lipsa conștiinței despre nesfârșitul darurilor de la interior (încrederea, iubirea, bucuria) atracția lucrurilor exterioare pare să ne fi fost lăsată doar ca să avem parte, chiar și limitat, de aceste daruri - să simțim cumva iubirea întregului pentru noi, prin noi. Ce se întâmplă cu majoritatea oamenilor de caută să obțină putere sau avere pentru a-și asigura accesul continuu la lucruri? Eu văd că nu sunt suficient de conștienți că bucuria e independentă de ele, că așa - independentă de lucruri - este nesfârșită. ...Mă întreb dacă nu este doar o problemă de a percepe bucuria ca un lucru, separat, rămânând apoi să realizăm că este mult mai bună decât orice alt lucru...
Mă mai amăgesc și pe mine închipuiri despre bucurie legată de lucruri costisitoare, dar din fericire nu mai au cine știe ce putere. Pentru că mă preocupă mai mult exprimarea conștientă a bucuriei decât găsirea ei, așteptarea ei din altă parte. Ce ar fi dacă ne-am așeza pe noi înșine sub brad, ne-am deschide inimile ca pe niște cadouri și doar ne-am bucura? Bucuria pentru lucruri nu durează mult pentru că nu sunt locul potrivit pentru viața din noi. Cum nu sunt nici alți oameni. ...Ar fi posibil să trăim toți în bunăstare cu lucruri mai ieftine, mai puține, dar folosindu-le cu mai multă responsabilitate față de manifestarea bucuriei.
Multumesc frumos ptr comentariile tale ample...am inteles perfect tot .Daca te interesaza mai am un blog pe adresa: gabriela-ilinca-reiki.blogspot.com Cred ca acest blog ti se potriveste mai bine. Multumesc ptr vizionarea articolelor. O seara frumoasa si linistita!
Și eu. Doar că prefer să trăiesc fără rău :) Răul ne provoacă la luptă însă se poate ajunge să nu îi mai dăm satisfacție. Să acționăm contrar lui, dar fără să-i sacrificăm din energia noastră înfruntându-l în propriul lui joc. În loc de gata de luptă e mai bine să fim, doar, puternici, în baza nesfârșitului la care avem acces prin interior. E ceva cu atât de ușor de realizat cu cât trăim mai puțin la exterior, cu cât simțurile pentru exterior au mai puțin control asupra minții noastre; inclusiv gândurile și stările care ”vin” în minte.
RăspundețiȘtergereAm avut câteva experiențe prin care m-am apropiat de percepția binelui de pe lumea cealaltă. Așa este: Nu mai suntem eu-ri separate ci localizări variabile ale unei singure conștiințe - întregul, Dumnezeu. Simțim alte localizări ca pe noi înșine și avem acces liber la resurse - numai că nu sunt materiale. Nimic nu este despre noi ci doar despre întreg, nu al nostru ci doar al întregului. Astfel, nu există nici limitări, nici eu-ri care să le perceapă. Viața în lumea materială trebuie să înceapă prin a fi diferită. Însă e destinată să nu fie așa tot timpul. Trăitul prea mult la exterior tinde să îi zăpăcească pe oameni. Supărarea, tristețea, efortul, lipsurile pot fi reale numai prin izolare în exterior. Prin interior putem ajunge să avem acces nelimitat la bucurie. De ce au nevoie oamenii de lucruri exterioare pentru a se bucura? Nu e tocmai o întrebare corectă...
RăspundețiȘtergereE menit să ne bucurăm de lucruri - dar nu să avem nevoie de ele. În orice caz, ce doream să amintesc este că, în lipsa conștiinței despre nesfârșitul darurilor de la interior (încrederea, iubirea, bucuria) atracția lucrurilor exterioare pare să ne fi fost lăsată doar ca să avem parte, chiar și limitat, de aceste daruri - să simțim cumva iubirea întregului pentru noi, prin noi. Ce se întâmplă cu majoritatea oamenilor de caută să obțină putere sau avere pentru a-și asigura accesul continuu la lucruri? Eu văd că nu sunt suficient de conștienți că bucuria e independentă de ele, că așa - independentă de lucruri - este nesfârșită. ...Mă întreb dacă nu este doar o problemă de a percepe bucuria ca un lucru, separat, rămânând apoi să realizăm că este mult mai bună decât orice alt lucru...
RăspundețiȘtergereMă mai amăgesc și pe mine închipuiri despre bucurie legată de lucruri costisitoare, dar din fericire nu mai au cine știe ce putere. Pentru că mă preocupă mai mult exprimarea conștientă a bucuriei decât găsirea ei, așteptarea ei din altă parte. Ce ar fi dacă ne-am așeza pe noi înșine sub brad, ne-am deschide inimile ca pe niște cadouri și doar ne-am bucura? Bucuria pentru lucruri nu durează mult pentru că nu sunt locul potrivit pentru viața din noi. Cum nu sunt nici alți oameni. ...Ar fi posibil să trăim toți în bunăstare cu lucruri mai ieftine, mai puține, dar folosindu-le cu mai multă responsabilitate față de manifestarea bucuriei.
RăspundețiȘtergereAndrei, inimaluiandrei.simplesite.com
Multumesc frumos ptr comentariile tale ample...am inteles perfect tot .Daca te interesaza mai am un blog pe adresa: gabriela-ilinca-reiki.blogspot.com Cred ca acest blog ti se potriveste mai bine. Multumesc ptr vizionarea articolelor. O seara frumoasa si linistita!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere