Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 23 decembrie 2015

Astazi ...

Astazi am rasfoit un album de fotografii vechi...m-am intors un pic in trecut si mi-am adus aminte cu zambetul pe buze de primele clipe cand am fost invatata sa iubesc muzica si mai ales...pianul...bunul meu prieten care m-a insotit toata viata...el pianul m-a invatat sa visez cu ochii inchisi indemnandu-ma sa simt muzica,asta se intamnpla cand aveam sapte ani. Totul a fost minunat,asa ca va indemn si pe voi sa inchideti
ochii...visati...dar cu sufletul deschis,pentru ca vine o vreme cand iti dai seama ca fiecare bucurie tine pret de o clipa...ca tot ce dai este gratis,iar ce primesti are un pret.

 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Publicat de la

3 comentarii:

  1. Anonim24 decembrie 2015 la 11:52

    ...Și eu îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze de primele clipe când am fost învățat să iubesc. Dar tot ce iubim e trecător. Așa, cu sufletul deschis, putem să ne bucurăm în continuu de singurul moment care contează, singurul moment când putem simți bucurie, prezentul. Viața durează numai o clipă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim24 decembrie 2015 la 11:52

    Cu o rămânere la perspectiva inegalității dintre oferit și primit între oameni nu aș putea fi satisfăcut... Când unul oferă din iubire și celălalt oferă tot din iubire și ceea ce oferă fiecare alcătuiește ceva nou, dincolo de natura împrumutată doar de la unul dintre noi - asemeni unui copil care înseamnă mai mult decât ce a moștenit de la părinți - atunci ne putem bucura de rezultat, în libertate față de investiția făcută. Pentru că altfel, putem fi atât de diferiți încăt, la nivel fizic și intelectual, rar putem simți că un schimb a fost cu adevărat echitabil. Câtă vreme ne preocupă doar viața, doar iubirea însă, e posibil să nu ne pese de ce ne oferă ceilalți la schimb. Pentru a ne fi mai ușor, poate fi favorabil să renunțăm la interacțiunea prin anumite lucruri sau să o simplificăm. Pe lângă acestea, să trezim pe neașteptate un zâmbet, deși la noi se întoarce doar ca o mulțumire de moment, pentru celălalt poate însemna începutul unui rest al zilei neînchipuit de frumos. La sfârșitul unei zile când am uitat de noi, să avem asemenea amintiri de la care putem începe să simțim iar recunoștință pare să compenseze, în imaginea de ansamblu a vieții, inegalitatea schimbului :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim24 decembrie 2015 la 11:53

    ...Parcursul vieții mele de până acum îmi pare o devenire: suficient de puternic pentru a visa din nou, părinte și copil în același timp. Devenirea continuă, visul desfășurându-se din ce în ce mai aproape de realitate. Visul pornește din iubire, din interior, și îmi inspiră percepția realității pe care o știu pornită tot din iubire, din afară. Va veni poate o vreme când voi fi atât de puternic încât ceea ce sunt și ceea ce fac ceilalți oameni să nu mai stea în calea acestei iubiri, visul să se fi confundat pe deplin cu realitatea, iar acum să nu mai fie decât clipe de bucurie. Și dacă nu, tot e în regulă pentru că știu că într-acolo se îndreaptă viața, prin noi toți. Mă va tot bucura devenirea mea, din ce în ce mai aproape de ideal.

    Andrei, inimaluiandrei.simplesite.com

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)