Imi este asa de dor de acele zile cand nu stiam ca de fapt viata are foarte multe nuante si nu este doar in alb si negru. Mi-e dor de acea perioada cand nu credeam ca exista atata rautate,indiferenta,invidie.Cand nu descoperisem oamenii cu fete ascunse, oameni perversi si mincinosi,cand nu credeam ca poate exista atata suferinta. Chiar imi este dor de acel opimism,de buna stare,de zambetele oamenilor din jurul meu.Totul parca era roz ,totul avea un sens,parca nu era atata rautate. Tanjesc dupa acea perioada cand credeam ca binele va fi rasplatit cu bine,cand credeam ca nimeni nu face un rau gratuit, ca oamenii sunt buni si calzi, ca fiecare om are o constiinta si un Dumnezeu. Am zile cand simt ca m-am tranformat intr-un robotel unde toate comenzile sunt setate numai pe" trebuie sa fac asta" si nimic nu este setat pe a place,sau a face ceva cum simt... Imi este dor de acele vremuri in care ma multumeam cu putin si in care putinul acela era mult…de vremurile in care nu imi era frica ca nu am facut destul.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu