În piept, îmi mai bat doar colinde. Lacrimile mi-au înghețat și mi-au făcut brazdă pe inimă. Mă mistui de iarnă. Undeva între vise și gânduri, caut un echilibru, încerc un fel de auto-vindecare a sufletului. Dar, am adunat atâta iarnă în mine... Uneori, când nu ninge, aș putea inventa ninsoarea din suspine... Nu mă pot opune iernii, nici inimii. E atâta tăcere în mine, și de jur împrejur... Aud voci interioare, ce mă dezmeticesc din uitare, și-mi răsună amintirile, ca un ecou, la capătul minții. Mușc din tăceri și-mi umezesc buzele cu ele. Le trăiesc. Fac parte din mine, mă hrănesc. Înfloresc ca florile de gheață, și se răspândesc, prin inima mea. Dar nu dor, vindecă...
Încă mai încerc să dau un nume acestui decembrie. Decembrie de gheață. E prea rece, dar îmi văd în el sufletul, ca într-o oglindă. Nu a mai rămas mult din acest an. Probabil, nici din mine. De cele mai multe ori, ascund într-un zâmbet lacrimi, eșecuri. Și merg înainte, pierzând bucățele mici din mine, dar mă preschimb. Cine am să fiu, încă nu știu. Dar știu că am să închid trecutul în oglinzi, și-am să reclădesc în suflet-mi brăzdat, un fel de albastru, doar al meu. Și ce dacă mi-e iarnă, mi-e frig și mi-e chin! Am să închid și-acest prezent într-o oglindă, și-am să plec, spre tine, puțin...
____________
Dana Roșca,
13 Regrete.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu