Sunt o groaza de momente frumoase in viata pe care, de fapt, noi...nu le vedem....sa ne bucuram ca traim... ca putem iubi... putem invata si putem lasa ceva in urma. Sa-i zambim vietii... orice ar fi. Viata merita traita ... sa faci ceva inaltator, pentru ca sufletul tau ...sa se simta implinit. Incepind de ieri...speranta este iar cu mine....radiez de fericire cand o stiu aproape de mine si as dori ca acesta speranta se devina siguranta. Speranta, cere rabdare, incredere, lupta....iar cel care spera, nu renunta...si eu nu renunt la viata.
Astazi de dimineata la ora 7 eram la Spitalul Polizu pentru control...plecand de la ora 3 cu propia masina,si nedormita toata noaptea... eram foarte debusolata...cand am ajuns am fost intimpinata de personalul medical cu mare caldura...nu stiu dar de cate ori merg acolo parca ma simt ca acasa....de fiecare data cand am fost internata aveam rezerva mea...m-am intilnit cu infirmiere,asistente ,medici,brancardierul care m-a recunoscut,pina si omul de la chioscul de ziare si carti si-a adus aminte de mine ca eram clienta lui .Desi imi era frica ...profesorul a fost de nota 10.Am fost prima pacienta cu care a stat de vorba,apoi mi-a facut toate investigatiile necesare si a insistat sa m-i se dea rezultatul pe loc,o singura analiza o primesc dupa o saptamana pentru ca necesita timp...dar dupa parerea dumnealui si aceea va fi buna pentru ca asa cum sa exprimat...nu are cum sa fie altfel. Oricum am fost laudata ca am avut grija de mine...cum spunea 60% a contribuit dumnealui, iar eu 40% pentru ca asa cum am mai spus...mi-am invatat lectia. Da...acum pot spune ca sunt linistita. Cand privesc in urma, ma gindesc ca totul a fost o experienta urita... dar necesara, din care a trebuit si trebuie sa invat ceva...si am hotarat sa nu mai las sa se intimple asta niciodata. Am sa traiesc fiecare zi ca si cand as fi nemuritoare...traiesc pentru a fi fericita ...a fi iubita si a-i iubi pe cei ce imi sunt dragi. Traiesc si imi place atat de mult asta ,incat as striga...iubesc Viata.
In noaptea asta plec la Bucuresti la controlul periodic la medic...am emotii foarte mari...toata saptamina am fost nelinistita. De ce ?...Nu stiu...poate ca imi este frica de amintirile cand eram bolnava.Cred cu tarie in viata si in faptul ca nimic nu este intimplator...si mai cred ca viata ne da totul...trebuie doar sa stim sa luam din ea,cat sa pastram pentru noi...si cat sa impartim cu cei dragi...si mai cred ca cel mai important moment este clipa prezenta...iar cel mai important om este cel de langa tine. Cateodata am sufletul atat de zbuciumat...nici eu nu ma mai inteleg...imi iubesc calitatile...imi urasc defectele dar regret si greselile...caci am gresit in viata asta ca nu am avut grija de sanatatea mea....dar acum am invatat sa traiesc cu ele. Si totusi traiesc...cred in viata...cred in mine...cred in voi.
Prietenia este lucrul cel mai greu de explicat...nu este ceva ce nu se poate invata la scoala...daca in viata asta nu ai invatat ce inseamna prietenia...inseamna ca nu ai invatat nimic. Am prieteni de aproape de cand ma stiu...am gasit si aici pe blog in lumea virtuala,cativa prieteni buni...este adevarat sunt si foarte multi calatori prin aceste pagini care au cu totul alte scopuri...altii se amuza pur si simplu...sau altii te jignesc prin comentarii care cred ca sunt amuzante si chiar bune de publicat...dar am intilnit si oameni care mi-au castigat respectul...oameni de la care am invatat ceva si inca mai invat. Problema este ca eu nu pot sa fiu o persoana in lumea reala si alta in cea virtuala...mereu spun exact ceea ce gandesc si imi asum ceea ce spun...daca consider ca ceva ce as putea spune poate sa raneasca...ma abtin pentru ca nu imi place sa imbrac adevarul in culori false. Din orice categorie am face parte unii sau altii cred ca trebuie sa stim sa fim si prieteni...poate nu adevarati...dar mai ales sa respectam modul de a fi al celorlalti. Esti refuzat...mergi mai departe...nu deranja daca nu consideri ca poti fi macar un prieten virtual...Asta este...fie ca vreau sau nu ...traiesc in aceasta lume virtuala pe care intr-un fel o intretin pe blog ...adica mi-o fac cu mana mea pina la urma.
Am momente cand ma simt trista,abatuta,dar niciodata invinsa...imi place sa privesc viata cu ochi de invingatoare. De multe ori ma pierd in viata asta plina de incertitudini...apoi ma gandesc ca nimeni nu poate fi in locul meu...imi spun ca trebuie sa merg inainte si sa fiu puternica...desi citeodata string din dinti si merg mai departe cu fruntea sus . Zilele acestea sunt cam stresata...asa se intimpla cand trebuie sa merg la Bucuresti pentru controlul periodic la medicul meu...bunul si binefacatorul meu Profesor Banceanu Gabriel. Nu ...nu voi renunta niciodata la viata...oricat de mult am suferit...lumea nu se opreste pentru o durere...trebuie sa fiu tare si sa continui jocul vietii.
Am avut parte de momente cu ceva timp in urma cand...am uitat sa traiesc si mi-am dorit sa fug de ralitate...am uitat ce inseamna prieteni...frumosul...am uitat sa mai visez...caci sunt o visatoare. Sigur am gresit...pentru ca dupa ce am trecut prin acea boala cumplita si m-am confruntat cu ea...eram altfel...o invingatoare si ma mandream cu mine. Dar pentru o clipa am uitat ca viata este frumoasa si pretioasa...parca uitasem prea repede experienta cu cancerul. De acum inainte nu am sa mai dau voie la nimeni sa ma supere...pentru ca s-au gasit niste oameni sa-mi tulbure viata...am mai scris in postarile anterioare...oameni care au trait doar pentru ei. Frumusetea vietii mele vine de la oamenii care sunt fericiti alaturi de mine si care ma iubesc...voi zambi din nou...voi visa din nou si voi spune un Nu raspicat si justificat...nu am voie sa uit ca traiesc...nu am voie sa uit sa zambesc...nu am voie sa uit sa iubesc...
Am primit de la prietena mea Mioara de la Tg Jiu un imail cu niste diapozitive despre prietenie...eu deocamdata nu stiu sa le pun pe blog,dar cu timpul sper sa invat...astfel incat le asez in cutiuta mea cu amintiri frumoase...si doresc din tot sufletul sa-i dedic o pagina pe blogul meu. Pe Mioara am cunoscut-o in anul 2009 fiind colege si prietene de serviciu. Da...pe Mioara o consider prietena mea ...pentru ca eu cred ca prietenia adevarata este acea prietenie care trece proba timpului si rezista... cred că un om are puţini prieteni adevăraţi...aşa cum de exemplu am eu... pot să îmi număr prietenele pe degete, dar nu contează că sunt puţine, contează cât de profunde sunt aceste relaţii de prietenie. Mai bine să am prieteni puţini... dar adevăraţi .Restul sunt cunoştiinţe, colegi, vecini, rude. Mie mi se întâmplă mereu să ştiu ce stare sufletească are prietena mea ...chiar şi la telefon. După glasul ei, îmi dau seama dacă e ceva în neregulă...tin foarte mult la ea, şi sufăr îngrozitor cand e supărată. Pentru mine prietenia adevarata inseamna... incredere... cinste....loialitate...iar tu Mioara ai toate aceste calitati... Iti multumesc ca existi in viata mea.
Iubesc sa traiesc...iubesc sa vad tot ce imi incanta ochii...iubesc sa vad lumina zilei...sa aud cantecul pasarilor dimineata...iubesc natura si oamenii...iubesc libertatea si adevarul...iubesc viata...de azi invat sa traiesc...sa iubesc si sa iert. Imi este dor de mine...de acea senzatie de liniste pe care am avut-o ...a fost un timp cand eram puternica,chiar prea puternica in care eu incurajeam si pe altii...o faceam cu mare drag si din inima...acum parca este prea multa oboseala. Nu vreau sa m-a plang...dar parca am obosit...si cu toate astea trebuie sa merg mai departe...pentru ca sunt momente in viata cand uneori suntem slabi si puternici iar eu voi fi puternica in continuare.
Inchei cu Trebuie Sa Traiesc.
gabriella.
Iata de ce ar trebui noi sa fim interesati cu adevarat....de acesti bieti copii care trebuie de urgenta ajutati. Mi-e greu cand vad la chioscuri pe prima pagina a ziarelor toate epavele astea plastificate gen Bianca Dragusanu,Daniela Crudu,Sinzi si altele... Mai avem oare vreo farima de omenie in noi? Haideti sa ne unim si sa-i ajutam pe acesti minunati copii. Salveaza o viata cu o semnatura. Directioneaza 2% din impozitul pe venit pentru crearea primului Centru de Excelenta in Tratarea Cancerului la Copii .Stiu ca treaba asta cu 2% deja devine agasantă pentru mulţi dintre voi, dar pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba iată mecanismul: tu plăteşti nişte impozite la stat, în funcţie de salariul pe care-l ai, statul îţi permite ca tu să alegi ca 2% din impozitele tale să ajungă la un ONG sau altă asociaţia de ajutorare, dar trebuie să soliciţi asta prin completarea numelui pe un formular pe care trebuie sa-l trimiti la ANAF. Cand auzi ca sunt copil ...sunt bolnav de cancer....vreau sa traiesc....cred ca nu mai vrei sa asculti mai departe. Cel putin eu chiar nu mai suport sa aud cand efectiv acesti copii te roaga sa-i ajuti ca sa traiasca. Cred că important este să redirecţionezi undeva banii, că statul oricum ia destui... E atât de simplu să fii bun ...e atat de simplu să ai grijă de cei din jur... e atat de simplu să salvezi o viata ...Trebuie doar să vrei.
Ranile adinc din suflet te fac sa devii un om fara inima...iti pustiesc sufletul. Dar nu trebuie sa incetam sa zimbim...zimbetul trebuie oferit si atunci cand sufletul iti urla de durere...pentru ca viata e o lupta continua...trebuie sa pierzi si sa cistigi...iar cand ai cistigat sa stii sa pretuiesti absolut totul. Viata ne invata multe...dar nu ne invata sa uitam minciunile ce au lasat urme adinci in sufletele noastre. Adevarul intotdeauna are valoare...de aceea trebuie sa fim sinceri...nu pentru altii...doar pentru sufletele noastre.
Toate ziarele si televiziunile ne bombardeaza cu mega stirea ca maine 22 Mai orele 4 dimineata va veni sfirsitul lumii. Sunt convinsa ca nu este adevarat, nu cred ca poate stii cineva sigur ca vine sfarsitul lumii... si daca vine. Eu una sper sa nu apuc asa ceva si in general sunt sigura ca nu voi apuca. Adevarat este ca nimeni , oricat de clarvazator ar fi , nu poate prezice sfarsitul existenteti noastre pe Pamant ... eu una am incredere si credinta deplina ca Dumnezeu nu va "distruge" totul .. de fapt , nici nu cred ca va distruge nimic . Oricate dezastre se petrec in lume , oricate se spun si oricate se fac... sfarsitul nu vine la comanda nimanui ... Sfarsitul vine intr-o clipa si GATA ... si eu cred ca nu va fi curand. Numai Dumnezeu va sti cand va fi sfarsitul oamenirii dar pana atunci murim de foame in Romania noastra condusa de domnii nostrii din guvern Basescu- Boc si gasca lor...asta este apocalipsa Romaniei. Cred ca sfarsitul lumii tine de ceva personal... cand murim nu se sfarseste lumea pentru fiecare dintre noi...este cineva nemuritor?
Disparem si gata... pana atunci hai sa vedem ce probleme avem si sa incercam sa le rezolvam... toata aceasta nebunie face parte dintr-un plan bine stabilit de niste baieti inteligenti ca sa ne poata conduce mai usor prin distragerea atentiei de la adevaratele probleme... o sa traim si vom vedea... pana atunci bucurati-va de viata. Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva...am sa dorm foarte bine cu gandul ca maine voi vedea lumina zilei.
Dumnezeu are grija de toate...daca faci rau...raul ti se va intoarce imediat. Au fost cateva persoane in viata mea...care mi-au facut rau...eu nu am raspuns cu aceeasi moneda pentru ca am considerat ca m-as cobori la nivelul lor...oricum Dumnezeu are grija de ei si vor plati inzecit. Nu vreau sa privesc in urma...trebuie sa traiesc in prezent ...sa privesc cu ochi buni viitorul care m-a asteapta...mai ales ca viata este scumpa si pretioasa....incerc sa traiesc frumos prezentul luptand pentru fericirea,sanatatea si linistea mea.
In ziua de astazi viata este grea si uneori uitam sa mai traim cu adevarat...trebuie sa stim sa traim ca sa stim sa ne bucuram...pentru ca inca mai avem de ce sa ne bucuram...nu merita sa fim tristi cand tot ce ne inconjoara ne suride...nu trebuie sa ne pierdem increderea in noi. Sufletul nostru trebuie sa se bucure...sa nu planga ...ne trebuie mult mai multe bucurii decat suferinte si asta o putem face singuri. E trist...dar adevarat...dar daca vrem putem incerca sa fim fericiti...si sa-i facem fericiti si pe cei de langa noi.
Sunt o persoana credincioasa care am trecut printr-un cancer,m-am luptat inainte de operatii sase luni de zile cu radioterapii si analize...dar nu pot sa uit nepasarea unor oameni care se vreau a se numi parinti prin alianta. Am iertat multe...chiar foarte multe...dar tot nu am uitat pentru ca sase luni si apoi inca un an dupa operatii am stat cu moartea in spate...si acesti oameni nu m-au intrebat de nimic ca de genul...tu cum te mai simti...ai cu ce sa te descurci....au stat toata viata pe o gramada de bani si nu s-au gandit ca poate viata mea atirna de un fir de ata. Am avut marele noroc ca am avut bani si pot spune si astazi ca sa-ti salvezi viata iti trebuie sute de milioane. Nu mi-au parut rau de bani...pentru ca i-am avut si mi-am salvat viata mea....ceea ce ma supara este nepasarea unora care pretind ca ma iubesc. Nu-i pot numi decat oameni egoisti,fara educatie...care nu au stiut sa traiasca omeneste...macar omeneste...care au fost sluga banilor.
Eu ...cel putin in acest moment...nu pot sa iert...desi la un moment dat ma impac cu ceea ce sa intimplat...imi revine in minte toata suferinta din acel moment si citeodata retraiesc aproape tot ce s-a intimplat. Eu pot sa iert pentru ca si eu gresesc...dar cand tu ai nevioe de ajutor acum ...cum poti sa vi la mine sa-ti intind mina...cand stii foarte bine ca atunci cand eu aveam nevoie...nu ai schitat nici un pas...macar cu o vorba buna de incurajare. Cati oameni pe lumea asta nu au fost in situatia mea ? Dar ma consider norocoasa ca traiesc...ca am avut cu ce ma descurca...ca am gasit profesionisti care si-au dat interesul...care nu m-au privit ca pe un simplu pacient...ci ca pe un om a carui viata trebuia salvata. Ieri am chemat un preot,prieten de familie ca sa ma spovedesc,parca acesta ura ma apasa....credeam ca pot ierta...dar am realizat ca nu pot...dar cel putin sunt impacata ca am spus adevarul in fata lui Dumnezeu. Eu credeam ca sunt in stare sa iert aproape orice,dar sa uit...niciodata nu o sa pot...sa ma razbun ...nu supot,nu imi sta in fire. Judecati-ma voi daca gresesc...de la voi prietenii mei virtuali pot accepta orice...pot privi adevarul in fata ...oricat de crud ar fi.
Munca...munca si iar munca...Astazi m-am cam destrabalat,am muncit,am facut cumparaturi,am mers la coafor,am cantat la pian...iar acum mai beau o cafea pentru ca trebuie neaparat sa termin o lucrare. Prevad ca aproape va fi o noapte alba dar asa e ...viata. Oricum fac cu placere munca mea...ca daca as face din obligatie,nu cred ca ar iesi ceva.Stii si cu munca asta a noastra...este ca si cum ai gati...atunci cand depui suflet parca si ceea ce gatesti este mai bun..Acum trebuie sa ma apuc de treaba si sa-mi termin cafeaua...
pina maine cand revin...ganduri de bine pentru toata lumea...va doresc sa va treziti in fiecare dimineata cu voie buna , plini de energie si cu multa pofta de viata.
Am sa incep cu Scrisori imaginare de Octavian Paler...am recitit cu mare drag insemnarile acestui om de mare valoare. “Noi suntem ca un cantec, nu credeti? Un cantec nu se poate canta niciodata de la sfarsit spre inceput. Trebuie sa-l canti totdeauna indreptindu-te spre sfarsit. Pe parcurs, in timp ce canti inca si muzica te imbata, iti dai seama ca sfirsitul se apropie totusi, oricat l-ai amana. Incerci sa lungesti putin notele, dar asta nu da cantecul inapoi, nu reinvie ceea ce a murit din muzica intre timp. Amani doar sfarsitul.”Cat adevar rostea maestrul Paler...
Cred ca prietenii adevarati se pot numi acei oameni care sunt intotdeauna alaturi de tine...la bine si la rau...restul cred ca sunt amici . Tot Octavian Paler spunea ca "prietenii sunt ca stelele,nu ii vezi mereu...dar sti ca sunt intotdeauna acolo."....si mai cred ca pe oameni nu trebuie sa incerci sa-i schimbi daca ei nu vor,trebuie doar sa-i accepti asa cum sunt...daca si ei voi simtiti la fel...nu pot sa spun decat...bucurati-va de prieteni.Acum cand scriu, imi aduc aminte cu mare placere de doi prieteni si colegi de serviciu care nu mai sunt...oameni minunati care nu meritau sa ne paraseasca....dar asa-i viata...imprevizibila. Chiar ma gandesc adesea la ei...nu stiu cum se face dar in ultimul timp am pierdut cam multi prieteni in felul acesta. Stiu ca nu -i mai vad sau nu ii mai am aproape ...dar stiu ca exista, undeva...la distanta, sau in apropiere. Prietenii mei nu se vad mereu... ei se simt.
"Sunt doar un om cu bune si cu rele care incearca sa traiasca in aceasta lume numita...viata. Sunt doar un om...ca si tine...un om cu vise, cu framantari si cu regrete care nu conteneste sa asteapte si sa spere. La fel ca toti,ma bucur si ma intristez... urasc minciuna dar... iert aproape orice. Sunt doar o fiinta in acest univers...care uneori ma plimb dar niciodata nu fug de ceva. Pentru mine fiecare dimineata este un inceput…in care primesc in dar o noua zi,pe care o apreciez si o traiesc cu bucurie. Da...sunt un simplu om cu bune, cu rele, cu caderi, cu zboruri si vise frumoase".-sursa-http://inesvanda.blogspot.ro/-
Cu totii am vrea sa aruncam la cos sau sa le punem intr-un sertaras...amintirile neplacute din viata...pentru ca as vrea sa-mi aduc aminte numai de ce a fost frumos in viata mea. ... e bine sa le punem singuri cei rau la cos, da...pentru ca sunt amintiri ce trebuie aruncate pentru a putea incepe o viata noua. Sincer mi-as fi dorit sa uit unele clipe din viata , numai ca din pacate si trecutul face parte din viata noastra si trebuie sa acceptam sa ne controlam ...sa incercam sa trecem mai departe pe langa ele. Am observat ca de cate ori mi se intampla ceva ,imediat imi aduc aminte de tot cea fost rau, de aceea trebuie sa zambim in fiecare zi sa ne bucuram de lucrurile marunte si sa mergem mai departe... deoarece nimic nu este intamplator pe lumea asta. As vrea...da as vrea sa arunc la cosul de gunoi acea perioada nefericita din viata mea cand m-am imbolnavit....din acel moment cel putin viata mea sa schimbat la 180 de grade. Ce tie si cu viata asta... astazi esti fericit si maine nu stii ce-ti rezerva viitorul. Stau si ma gandesc si acum....cum am trecut prin acea perioada...eu fiind o persoana foarte dinamica...tot timpul trebuie sa ma preocupe ceva,sa fac ceva...chiar nici eu nu stiu cum am avut atita rabdare cu mine. Si totusi nu pot arunca la cos nimic ..nici trecut nici prezent nici viitor... totul face parte din viata mea , tot ce este urat, frumos este al meu si numai al meu. Amintirile nu mi le poate lua nimeni...dar amintirile urite am sa le uit si am sa le inlocuiesc cu cele frumoase...pentru ca nu e bine sa ma uit in urma si sa imi impovarez sufletul cu lucruri negative.
Cat timp imi aleg singura destinul sau mai bine zis clipa urmatoare,e bine sa fiu cat mai constienta de asta pentru ca de mine depinde tot ce fac...nu ma pot lasa in voia intimplarii chiar cu totul...as vrea sa traiesc mai mult pentru mine...mi-as trai viata intr-un ritm mai alert...intensitatea iubirii ar fi mai mare...as zimbi mai mult. Oricate piedici am intimpinat in viata...mi-am spus mereu ca sunt o luptatoare....si m-am gandit ca toate le-am obtinut prin munca...niciodata nu am renuntat la ceva...pentru ca am fost convinsa ca trebuie sa lupt.
Sunt momente cand singurul lucru valabil din viata mea este linistea...pe care muzica mi-o da. Astazi dupa multe zile m-am asezat la pian si am interpretat o piesa de Frederic Chopin pentru ca intotdeauna l-am considerat un artist romantic. Discutia cu mine ma ajuta sa merg mai departe sa lupt,sa caut ,sa cer...pentru ca viata mea e o lupta...ma lupt pentru fiecare secunda a vietii mele,m-am luptat sa exist si continui sa ma incapatinez sa exist...lupt pentru orice moment de liniste...pentru orice suflare de viata...pentru orice clipa de iubire.
De multe ori remarci ca sunt oameni carora nu le-ai facut nimic,nici un rau,oameni cu care te-ai purtat in limite normale de bun simt...oameni care vor sa-ti faca rau. Oare de ce ? Unii gasesc o placere diabolica in a face rau...fac rau pentru ca pur si simplu pot...de ce sa faca bine,oricum nu castiga nimic din asta...pentru ei nu exista omenie,sentimente,morala,etica,rasplata sau ...liniste. Sunt croiti sa-ti faca rau. Poate nu este vorba de rautate ci de nesimtire...de absenta oricarui sentiment uman. Oricum rautatea este o boala sufleteasca si cred ca vine din incapacitatea omului de a se bucura de frumusetea vietii. Vreau sa-mi pastrez echilibrul optimist,pentru mine,pentru familia mea...dar de o jumatate de an parca linistea mea interioara a luat-o razna,tocmai din cauza unora care au trait in rautate,nu au avut habar de tine,iar cand nu mai au un punct de sprijin...tabara pur si simplu pe sufletul tau.Oare unde au fost in viata asta...cum au trait...cum s-au complacut sa traiasca doar pentru ei? Stiu un singur lucru...vreau liniste,imi este dor de linistea mea pe care am avut-o intotdeauna,pina sa apara acesti oameni. Incerc sa ma feresc pe cat posibil de astfel de oameni,pentru ca incerc sa-mi pastrez in suflet bunatatea pe care mi-au oferit-o parintii mei...bucuria de a face bine...bucuria de a darui un zambet...dar din pacate sunt din ce in ce mai multi oameni si o parte din ei isi ascund rautatea sub un chip de inger.
Cu totii stim sa zambim. Zambetul nu costă nimic ... spunea cineva , dar valorează enorm pentru cel căruia îi dăruieşti. Zambim pentru ca este un mod de autoaparare impotriva rautatilor.... zambim superficial... zambim pentru ca asa trebuie... zambim ca sa nu plangem... zambim ca sa ne aratam superiori... zambim ca sa ne simtim sufletul ca zambeste... zambim pentru ca ni s-a spus ca zambetul este calea cea mai sigura spre fericire si multumire. Pentru o femeie a zambi înseamnă în primul rînd feminitate.... căci o femeie care zambeşte este aidoma unei flori ce înfloreşte.Pentru un bărbat a zambi înseamnă charm şi nobleţe interioară....pentru ca un om care zîmbeşte este un om fermecător.
Fiecare din noi avem nevoie să zâmbim şi să ni se zambească... prin zambet putem reda speranţa acelora care nu mai găsesc ultima uşă a speranţei. De aceea zambiţi...clipă de clipă şi viaţa va fi mai frumoasa. Din tot ce-ti daruieste viata,pastreaza intotdeauna ceea ce iubesti cu adevarat si atunci vei sti ce inseamna fericirea...Scriu pe blog ca in fiecare seara si va las gandurile mele de bine...soarele sa va lumineze mereu sufletul,vintul sa va risipeasca gindurile grele,ploaia sa va spele grijile si nemultumirile...curcubeul sa va aduca ...zambetul.
Avem pareri,prea multe pareri legate cum ar trebui sa fie lumea pentru ca viata noastra sa fie mai buna...credem ca starea materiala ne defineste,familia ne multumeste,cariera ne implineste...si chiar daca ajungem in aceste puncte,tot exista ceva ce ne lipseste. Avem adesea impresia ca ceva nu este asa cum ar trebui sa fie,dar nu prea stim ce si nici nu prea ne aventuram in a descoperi.Fericirea nu inseamna perfectiune in toate...ea inseamna sa fim multumiti cu ceea ce avem si cu cat avem. Astazi sunt cam confuza...suparata...poate nici voi nu intelegeti nimic. In genereal,desi sunt femeie,urasc femeile care nu stiu rostul casei...nu ca as fi o experta. Nu atac femeile care nu gatesc...nu am nimic personal cu ele. Am multe prietene care nu gatesc si se incapataneaza sa spuna ca e umilitor pentru ele sa gateasca sau sa faca curatenie si cu toate astea suntem in continuare prietene...dar imi place femeia sa fie femeia...gospodina...cocheta...desteapta...feminista. Nu ma intelegeti gresit. Sunt de acord ca femeile si barbatii au drepturi egale . Mi se pare o prostie insa sa faci din chestia asta o cauza,sa incerci sa dai la o parte tot ce tine de a fi femeie .O femeie care se considera femeia...poate sa le faca pe toate chiar si o cariera profesionala.Nu mai continui pentru ca sunt prea suparata...intotdeauna mi-a placut ordinea si disciplina.
Astazi am avut parastasul socrului meu si acolo am intilnit o femeie diagnosticata recent de cancer...era extraordinar de demoralizata...auzise de mine si cu acesta ocazie a indraznit sa-i dau unele informatii cu privire la boala. Era mirata ca eu m-am vindecat si ca nici nu mai visez la acesta boala,sau asa cum spunea ea nu imi este frica de cancer. Asa ca ce i-am povestit ei ...va spun si voua. Poti lupta cu acesta boala, pentru ca majoritatea formelor de cancer sunt vindecabile...dar niciodata nu cred ca esti pregatit sa afli ca ai cancer. Drumul catre vindecare este lung si dureros...iti trebuie motivatii puternice sa te gandesti la viata. Dar ce poate fi mai important decit insasi viata...Eu intotdeauna m-am gandit la ce as pierde daca nu as fi luptat...pentru ca este o boala cu care trebuie sa te lupti. Viata este prea frumoasa ca sa te lasi invins...totul este sa iti doresti sa traiesti. Toti trebuie sa luptam pentru a trai...lupti pentru ca ai o familie care are mare nevoie de tine...lupti pentru ca trebuie sa lupti. Inainte sa aflu de boala de cate ori treceam pe linga sectia de oncologie ma speriam numai la gandul ca as putea avea aceasta boala. Dar totul a trecut...si in destinul meu a fost sa infrunt acesta boala. Nu stiu cat a inteles acea doamna ...dar eu sunt sigura ca nimic si nimeni nu m-a va opri sa lupt pentru viata mea...pentru familia mea...pentru prietenii mei.
Viata mereu ne invata,ne scoleste,de multe ori este dura dar asta ne face mai puternici ca sa putem urca in virful muntelui si de a ne continua calatoria cu urcusuri si coborisuri Iubirea ne cuprinde fara sa stim ce ne va aduce ea...lacrimi sau fericire...are caile ei misterioase nestiute. Ar trebui sa ne oprim in goana din care traim si sa ne aducem macar aminte sa zimbim...pentru ca si maine e o zi. De ce oare sentimentul nobil numit iubire aproape a disparut...toata lumea este preocupata in ziua de azi, iubirea este orice...numai ce ar trebui sa fie nu mai este...pentru ca omul a transformat iubirea din sentiment in obiect si... a gresit. Cand nu esti demn de ea sigur o pierzi...nu o mai poti simti si te simti izolat...de aceea deschide ochii si mai ales sufletul, iubeste-te pe tine...iubeste iubirea.
In viata intilnim tot felul de situatii si consider ca trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim ca apoi sa simtim bucuria de a avea ceea ce am visat. Mereu am spus ca viata este un dar nepretuit...si am sa spun pana cand obosesc ,indiferent de problemele ivite noi trebuie sa dam dovada ca putem trece peste barierele ei. Asta este viata...puterea noastra de a iesi invingatori. Nu cred ca exista om care nu a suferit macar o data in viata...faptul ca am trecut prin multe situatii neplacute si aici ma refer la boala mea...ma face sa ma bucur mai mult de viata dupa ce le-am depasit...eu lupt in continuare pentru viata mea si cred cu tarie ca acel soare care apare dupa furtuna...la mine nu va fi niciodata trecator. Poate sunt eu prea optimista sau pur si simplu asa vad eu lucrurile...pentru ca sunt capabila sa-mi mentin optimismul chiar si in momente dificile.
Cu bune cu rele viata are farmecul si frumusetea ei. Viata este chiar frumoasa,dar mai intai trebuie sa vezi asta...sa ai puterea sa descoperi frumosul in orice. Iubirea inseamna si iubirea de frumos,muzica ,natura ,absolut tot ce ne inconjoara.Stii,nuferii cresc in namol si totusi sunt atat de frumosi...de aceea viata e frumoasa...e unica presarata cu bune cu rele...dar trebuie sa-i valorificam si ultima picatura...sa ne bucuram de ea. Viata este cel mai frumos cuvint rostit,deoarece cand spui viata poate insemna ceea ce tu nu iti poti imagina cat poate sa exprime acest cuvint...poate fi un sir de usi care ascund surprizele viitorului.
Inchei cu Trebuie Sa Traiesc.
gabriella.
Atitea lectii ne ofera propia viata,urcam si invatam din virf sa coborim...raminem neclintiti,demni pe dinafara...ne punem sufletul pe tava...si tinem strins de ea cu amindoua mainile ...sa nu fuga careva cu ea...iar in fuga sa nu ne rastoarne sufletul. Ceea ce faci cu viata ta este propia decizie,pentru ca avem toate motivele ca sa o modelam asa cum vrem...alegerea este recapitularea lectiilor pe care le-am primit zilnic de la viata. Toate raspunsurile la intrebarile vietii sunt in noi...insa uneori ne uitam inauntru...si nu mereu ascultam. Chiar daca uneori viata noastra nu este asa cum ne-am dori-o,cel mai important este sa-i gasesti esenta si sa o traiesti cu adevarat...pentru ca viata e frumoasa...si tot atit de scurta...conteaza sa pastram culoarea chiar si in momente plumburii.
De felul meu sunt o optimista inraita si am puterea ca atunci cand se intimpla ceva eu sunt prima care nu intra in panica si face pe curajoasa. Cand viata m-a doborit cu acea boala cumplita si care nu am ascuns-o niciodata,am sperat ca ma voi ridica...si asa a fost. Mereu am stiut ca atunci cand viata te doboara,trebuie sa speri sa te ridici...cand viata te ridica speri ca nu se va opri aici. Orice facem...trebuie sa speram. Cine crede ca speranta se stinge in noi...se inseala...poate se stinge un strop...dar altul ii va lua locul. Speranta este cea care ne sare in ajutor,de exemplu eu am sperat ca voi trai si voi trece peste acel cosmar. Am avut cel putin doua prietene la spital extrem de pesimiste care nici macar nu faceau un efort sa vada lucrurile in bine...si au murit. Mereu am gandit ca trebuie sa lupti pentru viata ta si aici ma refer si la sanatate dar si pentru ideile si visele mele in viata...si culmea toate sau indeplinit. Speranta pentru mine a fost cea care mi-a sarit intotdeauna in ajutor,daca mi-as pierde speranta nu as mai fi eu...dar stiu ca trebuie sa sper pentru ca am pentru ce.
