Imi este asa de dor de acele zile cand nu stiam ca de fapt viata are foarte multe nuante si nu este doar in alb si negru. Mi-e dor de acea perioada cand nu credeam ca exista atata rautate,indiferenta,invidie...cand nu descoperisem oamenii cu fete
ascunse, oameni perversi si mincinosi.....cand nu credeam ca poate exista atata
suferinta. Chiar imi este dor de
acel opimism,de buna stare,de zambetele oamenilor din jurul meu...totul
parca era roz ,totul avea un sens,parca nu era atata rautate. Tanjesc
dupa acea perioada cand credeam ca binele va fi rasplatit cu bine...cand credeam ca
nimeni nu face un rau gratuit, ca oamenii sunt buni si calzi, ca fiecare om are o
constiinta si un Dumnezeu. Am zile cand simt ca m-am tranformat intr-un robotel unde toate comenzile sunt setate numai pe" trebuie sa fac asta" si nimic nu este setat pe a place,sau a face ceva cum simt... imi este dor de acele vremuri in care ma multumeam cu putin si in care putinul
acela era mult…de vremurile in care nu imi era frica ca nu am facut
destul,sau ca nu am destul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu