„Viața asta este ca o competiție de tir.
Țintim cele mai frumoase momente, cele mai înălțătoare idealuri, cele
mai pure iubiri, țintim inima Fericirii. Ne concentrăm și... uneori
nimerim la câțiva milimetri de țintă, sau mult mai departe. Poate
chiar în direcția greșită. Este nevoie de multă îndemânare și, de ce să
nu recunoaștem, răbdare. Cu răbdarea e puțin de muncă. Nu o avem sau
este puțină. Ne gândim de fiecare dată că timpul este scurt, că trebuie
să trăim la maxim, așa că orice clipă de așteptare ni se pare o
eternitate, chiar o pierdere de vreme. Nu avem răbdare să ne fixăm bine
ținta, să urmărim direcția din care bate vântul, viteza. Nu avem răbdare
nici măcar să ne stăpânim tremurul mâinii.”-Lost & Found”-
Fericirea se mai poate exprima și în mod liber. Putem fi fericiți fără lucruri ori oameni asupra cărora să fi dobândit un grad de control suficient încât să ne putem baza pe constanța trăirilor legate de ele și ei. Putem fi fericiți și fără o imagine despre noi, cum ar fi aceea de învingători, care să ne justifice dreptul la fericire. Natura lumii materiale e schimbătoare. Doar prin proiecții ne putem menține fericirea; ca la începutul unei iubiri, când vedeam totul în roz. Putem condiționa aceste proiecții de niște confirmări din exterior, într-un joc al suferinței și al bucuriei, al efortului și al recompensei, sau putem dobândi controlul asupra proiecțiilor. Însă după o vreme de la dobândirea controlului ni se descoperă perspectiva asupra sursei fericirii și atunci proiecția însăși devine un joc de care e posibil să nu mai avem nevoie: se poate să ne fie suficient să fim fericiți continuu în pacea naturii noastre adevărate.
E o strălucire care nu mai orbește, pentru că nu mai alternează cu întunericul - o lumină blândă, îndestulătoare. E acea stare din care, între altele, suntem buni în mod natural. Și atunci, putem fi fericiți unii în preajma celorlalți, simțindu-ne astfel, chiar fără vreo interacțiune fizică ori verbală, ca într-un vis frumos, de care ne bucurăm cât durează, fără să ne pară rău când se termină, fără să ne surprindă când începe iar. Pentru mine acesta a fost idealul și am devenit realizarea lui. La exterior sunt poate la fel de nepriceput ca la început, dar nu mai contează. Mi se potrivește, pentru că nu am fost niciodată în vreo competiție altfel decât în mod inconștient. M-am născut să iubesc, nu să lupt. Dumneavoastră, Gabriela, înțelegeți, deși sunteți și o luptătoare. Arcul se poate încorda, ochiul poate părea că se concentrează, dar săgeata este deja la țintă.
Iti mulțumesc tare mult pentru fiecare mesaj! Fiecare gând ma face să zâmbesc și mă simt un om norocos.Astept cartea cu nerabdare sa o citesc.O seara splendidă!
Fericirea se mai poate exprima și în mod liber. Putem fi fericiți fără lucruri ori oameni asupra cărora să fi dobândit un grad de control suficient încât să ne putem baza pe constanța trăirilor legate de ele și ei. Putem fi fericiți și fără o imagine despre noi, cum ar fi aceea de învingători, care să ne justifice dreptul la fericire. Natura lumii materiale e schimbătoare. Doar prin proiecții ne putem menține fericirea; ca la începutul unei iubiri, când vedeam totul în roz. Putem condiționa aceste proiecții de niște confirmări din exterior, într-un joc al suferinței și al bucuriei, al efortului și al recompensei, sau putem dobândi controlul asupra proiecțiilor. Însă după o vreme de la dobândirea controlului ni se descoperă perspectiva asupra sursei fericirii și atunci proiecția însăși devine un joc de care e posibil să nu mai avem nevoie: se poate să ne fie suficient să fim fericiți continuu în pacea naturii noastre adevărate.
RăspundețiȘtergereE o strălucire care nu mai orbește, pentru că nu mai alternează cu întunericul - o lumină blândă, îndestulătoare. E acea stare din care, între altele, suntem buni în mod natural. Și atunci, putem fi fericiți unii în preajma celorlalți, simțindu-ne astfel, chiar fără vreo interacțiune fizică ori verbală, ca într-un vis frumos, de care ne bucurăm cât durează, fără să ne pară rău când se termină, fără să ne surprindă când începe iar. Pentru mine acesta a fost idealul și am devenit realizarea lui. La exterior sunt poate la fel de nepriceput ca la început, dar nu mai contează. Mi se potrivește, pentru că nu am fost niciodată în vreo competiție altfel decât în mod inconștient. M-am născut să iubesc, nu să lupt. Dumneavoastră, Gabriela, înțelegeți, deși sunteți și o luptătoare. Arcul se poate încorda, ochiul poate părea că se concentrează, dar săgeata este deja la țintă.
RăspundețiȘtergereIti mulțumesc tare mult pentru fiecare mesaj! Fiecare gând ma face să zâmbesc și mă simt un om norocos.Astept cartea cu nerabdare sa o citesc.O seara splendidă!
Ștergere