„Eu presimt fericirea, o văd de pe acum... Iată fericirea, uite-o că
vine, se apropie mai mult, tot mai mult, îi şi aud paşii. Şi chiar dacă
noi n-o vom vedea, n-o vom cunoaşte, n-are nicio importanţă. Vor vedea-o
alţii.” - -Anton Cehov-
...De-a v-ați ascunselea cu fericirea? Putem să ne jucăm și așa. Desigur, e puțin riscant deoarece putem uita că e doar o joacă, putem să o luăm în serios și să ni se pară suficient, atunci când ne-am rătăcit în anticiparea noastră, să constatăm că fericirea e în altcineva. În orice caz, nu e la fel de riscant ca la baba oarba, unde, văzând lumea doar prin anticiparei, putem să ne îndepărtăm binișor de mult de fericire, chiar până la marginea unei prăpăstii a fericirii dependente de ceilalți.
Un strop de fericire este la fel de multă ca un ocean întreg, sau precum ploaia dintr-un nor plin de soare, pe care acesta, ascuns, îl tot stoarce. Doar privit din afară pare prea mic să ne poată, știu și eu... consola? Dar dinăuntru! Dinăuntru e totul, propriul noastru balon de fericire prin care, ușori, să plutim la întâmplare, pentru că nu mai contează unde ajungem. Fericirea-i aici. Pe ea o simt, orice aș simți, la ea mă gândesc, la orice m-ar îndemna mintea. Doar fericire, de fapt.
De fapt, aici nu e altceva decât fericirea. Fericirea se joacă, și de-a baba oarba, și de-a v-ați ascunselea și de-a... uite că nu știu prea multe distracții de-ale copilăriei. Am fost mai mult singur. Dar nu-i nimic, pentru că voi inventa jocuri noi! De fapt, cred că fiecare dintre noi, de fericire, inventează continuu jocuri fără un nume, care încep și se termină înainte să ne dăm seama. Adică fericirea visează, cu ochii deschiși, amuzându-se de propria reflecție în lucruri, în oameni și dincolo.
Fericire împărtășită? E tot un joc. Eu pun, din fericirea mea, în afară, ceva, altcineva la fel. Ce se întâmplă cu lucrurile acestea, făcute din fericire, nu prea contează. De fapt, câtă vreme fiecare în parte este netulburat de fericit de unul singur, la exterior e văzută doar armonia. Și când baloanele noastre se-ntâmplă să se ciocnească, e indiferent de îndeajuns că ne zâmbim doar pentru câteva clipe, în timp ce se depărtează iar. Totuși, dacă s-ar sparge în același timp...
...De-a v-ați ascunselea cu fericirea? Putem să ne jucăm și așa. Desigur, e puțin riscant deoarece putem uita că e doar o joacă, putem să o luăm în serios și să ni se pară suficient, atunci când ne-am rătăcit în anticiparea noastră, să constatăm că fericirea e în altcineva. În orice caz, nu e la fel de riscant ca la baba oarba, unde, văzând lumea doar prin anticiparei, putem să ne îndepărtăm binișor de mult de fericire, chiar până la marginea unei prăpăstii a fericirii dependente de ceilalți.
RăspundețiȘtergereUn strop de fericire este la fel de multă ca un ocean întreg, sau precum ploaia dintr-un nor plin de soare, pe care acesta, ascuns, îl tot stoarce. Doar privit din afară pare prea mic să ne poată, știu și eu... consola? Dar dinăuntru! Dinăuntru e totul, propriul noastru balon de fericire prin care, ușori, să plutim la întâmplare, pentru că nu mai contează unde ajungem. Fericirea-i aici. Pe ea o simt, orice aș simți, la ea mă gândesc, la orice m-ar îndemna mintea. Doar fericire, de fapt.
RăspundețiȘtergereDe fapt, aici nu e altceva decât fericirea. Fericirea se joacă, și de-a baba oarba, și de-a v-ați ascunselea și de-a... uite că nu știu prea multe distracții de-ale copilăriei. Am fost mai mult singur. Dar nu-i nimic, pentru că voi inventa jocuri noi! De fapt, cred că fiecare dintre noi, de fericire, inventează continuu jocuri fără un nume, care încep și se termină înainte să ne dăm seama. Adică fericirea visează, cu ochii deschiși, amuzându-se de propria reflecție în lucruri, în oameni și dincolo.
RăspundețiȘtergereFericire împărtășită? E tot un joc. Eu pun, din fericirea mea, în afară, ceva, altcineva la fel. Ce se întâmplă cu lucrurile acestea, făcute din fericire, nu prea contează. De fapt, câtă vreme fiecare în parte este netulburat de fericit de unul singur, la exterior e văzută doar armonia. Și când baloanele noastre se-ntâmplă să se ciocnească, e indiferent de îndeajuns că ne zâmbim doar pentru câteva clipe, în timp ce se depărtează iar. Totuși, dacă s-ar sparge în același timp...
RăspundețiȘtergere