Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 martie 2016

Dacă ...

„Dacă nu ai fost niciodată mișcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită primăvara, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea”.
-Audra Foveo-


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

5 comentarii:

  1. ...A trebuit să îmi amintesc cum este, știți, ca să vă pot răspunde. În fine, am încercat... am trecut printr-un parc... Însă frumusețea de la exterior nu prea mai reușește să îmi ajungă departe în suflet. O admir, o respect, dar... să mă îndrăgostesc de ea? ...Cred că nici nu mai știu cum...

    RăspundețiȘtergere
  2. Am luat o petală în palmă și... ce ciudat! Parcă nu mai aveam ochi decât pentru ea... În clipele acelea mi s-a părut că aș putea trăi doar așa, ținând-o, privind-o. Nu știam ce să simt... Era așa de ușoară, de mică și totuși, era o lume întreagă. Și pentru că mi se potrivea toată în palmă, așa, de o frumusețe incomparabilă, mi s-a părut că m-aș fi putut potrivi și eu ei, în întregime...

    RăspundețiȘtergere
  3. Am mers o vreme apoi fără să mai privesc în jur, atent doar la florile abia răsărite din iarbă, între care călcam. Acum aveam ceva în comun... Și nu mi-am dat seama atunci, dar nu mai mergeam doar pe un drum cunoscut, înspre ieșire. Mi s-a părut ceva schimbat în faptul că, dacă ridicam când și când ochii, nu mai era pentru a vedea încotro mă îndreptam, ci numai pentru a-i zâmbi luminii cu ei. Dar des întâlnitele trunchiuri ale copacilor, nemișcate ca sufletul meu, prea bine îmi aminteau de pământul în care trebuie să-mi întorc rădăcinile.

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am oprit la o bancă, într-un loc deschis, de unde să pot vedea parcul încă o dată. Atât de diferită, această lume numai a frumuseții, de lumea noastră. Atât de greu de imaginat cum de se pot învecina. Lumea florilor, lumea florilor... Acesta a fost ultimul gând. Era o lume căreia nu știam cum să-i vorbesc. Sufletul îmi rămăsese înmărmurit. Cred că visa... Era o lume prin care nu mi-a fost dat decât să trec, în vise.

    RăspundețiȘtergere
  5. Petala din palmă începea, încet, încet, să se ofilească. Am făcut mâna pumn ca să nu o pierd. Amintirea despre cum am înflorit odinioară, însă, deja formă nu mai avea. Ar fi fost atât de greu să explic acel ghemotoc albăstrui cuiva care s-ar fi încumetat să ghicească ce am ascuns în pumn. Dar nimeni n-a încercat.

    RăspundețiȘtergere