Am avut atatea evenimente in viata mea,unele placute ,altele mai putin
placute...dar in general eu nu sunt o persoana trista...eu sunt un om
care nu vrea sa se risipeasca vremea...caut si acum acele persoane care
cred in mine,care ma ridica,care ma ajuta sa ma pot privi in ochi sa pot
trai cu mine. Am momente cand scriu postari care par destul de
triste...dar asta este realitatea,de fapt asta-i viata...dam de minuni
la tot pasul, tot ce trebuie sa facem e sa ne pastram ochii buni si
curati cu care am venit in lumea asta si cu care sa le putem
vedea…pentru ca nimic nu trece peste lumina lor. Asa ca merita sa
inveti sa te ridici...si daca poti merita sa ridici dupa tine si pe
altul ...merita sa razi,sa plangi,sa visezi,sa iubesti...dar si mai
important este sa traiesti fiecare clipa pentru ca este tot ce avem.
Mereu am zis ca Dumnezeu are planurile lui cu fiecare dintre noi...doar
ca trebuie sa traim frumos cu noi , sa gasim putere in noi...si sa ne
aducem aminte ca viata e frumoasa...va spun din experienta mea din acea
perioada a bolii...cand alergam dupa un abur de viata...cand m-am
hotarat ca trebuie sa dau batalii multe si crancene sfarsite...si in
final sa am puterea sa dau un dos de palma mortii.
...O femeie ar putea pălmui moartea, din gelozie, dar un bărbat care iubește viața tot pe ea ar vedea-o, în moarte, ca într-o rochie de seară, invitând din priviri la dans. I-ar lua dosul palmei și i l-ar săruta, apoi el ar conduce-o, după obicei, în lumea cealaltă. Ca într-o rochie de mireasă, în cea neagră, de moarte, doar o dată în viață ar avea ocazia să o admire; și pentru atât de scurt timp... Un abur, o răsuflare suficient de lungâ încât să-i șoptească: ”Te iubesc” și apoi să o strangă la piept, bucuros că o poate ține în brațe, fie și pentru ultima oară. Cine știe... se poate chiar ca până atunci să fi fost doar logodnica lui, în imaginație...
Cine se poate numi nefericit când i-a fost dat să iubească așa frumusețe?
...O femeie ar putea pălmui moartea, din gelozie, dar un bărbat care iubește viața tot pe ea ar vedea-o, în moarte, ca într-o rochie de seară, invitând din priviri la dans. I-ar lua dosul palmei și i l-ar săruta, apoi el ar conduce-o, după obicei, în lumea cealaltă. Ca într-o rochie de mireasă, în cea neagră, de moarte, doar o dată în viață ar avea ocazia să o admire; și pentru atât de scurt timp... Un abur, o răsuflare suficient de lungâ încât să-i șoptească: ”Te iubesc” și apoi să o strangă la piept, bucuros că o poate ține în brațe, fie și pentru ultima oară. Cine știe... se poate chiar ca până atunci să fi fost doar logodnica lui, în imaginație...
RăspundețiȘtergereCine se poate numi nefericit când i-a fost dat să iubească așa frumusețe?