Sunt momente cand ne dam seama ca viata este atat de dificila incat
suntem mereu ocupati de grija zilei de maine...ne inconjuram sau ne
inchidem intr-o cochilie incat nu mai vedem nimic ce este in jurul
nostru. Aproape ca nu mai avem timp sa vedem frumusetea fiecarui lucru
care ne inconjoara si de la care ne incarcam cu energie pentru a merge
mai departe...trebuie sa ne facem timp pentru toate aceste
daruri,deoarece fara sa ne dam seama,pierdem momente minunate din
viata...momente ce nu se vor mai intoarce niciodata. Nimic nu este
intamplator ...am realizat ca viata mi-a scos in cale anumite persoane
pentru care paream a nu exista,dar intotdeauna trebuie sa privim doar
atenti in jur pentru a vedea oamenii cu adevarat importanti...sa privim
pentru a trai si a nu lasa sa se iroseasca clipele frumoase. Recunoastem
sau nu,toti suntem pusi mereu pe fuga incat uitam sa vorbim,sa
zambim,sa pretuim ...uitam sa traim.
Uităm de noi. Când ne dăm seama de dificultăți, când ne îngrijorăm, ne separăm de noi, ne închidem față de noi ca într-o cochilie; în jurul nostru, pe noi nu ne mai regăsim. De aici pierderea de energie. În frumusețea lucrurilor, în armonie, ne îndreptăm înapoi înspre noi, spre armonia întregului nostru; spre frumusețea care, altfel, n-ar avea formă. Iar, reuniți, când tindem către acestea, dăm frumuseții despre noi expresie în cadrul care-i e potrivit. Nu orice lucru oferit nouă poate reprezenta așa cadru, însă cât timp ne amintim de noi înșine, pe lângă orice lucru e loc și de frumusețe. Și mult, mult mai des, și-n mai multe feluri, ne putem oferi darul propriului întreg și energia acestuia, oriîncotro ar fi mai departe. Să interacționăm, să trăim e, atunci, să dăm expresie unității; să alcătuim cadrul unde altcineva și-ar putea aminti de propria frumusețe, unde noi nu am putea s-o uităm pe a noastră.
Uităm de noi. Când ne dăm seama de dificultăți, când ne îngrijorăm, ne separăm de noi, ne închidem față de noi ca într-o cochilie; în jurul nostru, pe noi nu ne mai regăsim. De aici pierderea de energie. În frumusețea lucrurilor, în armonie, ne îndreptăm înapoi înspre noi, spre armonia întregului nostru; spre frumusețea care, altfel, n-ar avea formă. Iar, reuniți, când tindem către acestea, dăm frumuseții despre noi expresie în cadrul care-i e potrivit. Nu orice lucru oferit nouă poate reprezenta așa cadru, însă cât timp ne amintim de noi înșine, pe lângă orice lucru e loc și de frumusețe. Și mult, mult mai des, și-n mai multe feluri, ne putem oferi darul propriului întreg și energia acestuia, oriîncotro ar fi mai departe. Să interacționăm, să trăim e, atunci, să dăm expresie unității; să alcătuim cadrul unde altcineva și-ar putea aminti de propria frumusețe, unde noi nu am putea s-o uităm pe a noastră.
RăspundețiȘtergere