Trăiţi în prezent. Nu vă mai lăsaţi furaţi de trecut, nu vă mai faceţi
planuri măreţe pentru viitor. Trecutul e trecut, iar viitorul e neştire.
Lăsaţi lucrurile să se întâmple. Nu mai puneţi bariere. Lăsaţi oamenii
să se apropie de voi. Lăsaţi-i să vă surprindă. Daţi timp clipei să se
împlinească şi să dăinuie. Dăruiţi iubire.
Barierele pot să rămână, cu materialul înapoia lor. Dincolo, visele noastre ar putea găsi libertatea neamestecului cu dorințe. Dacă fiecare ar căuta doar să dea expresie frumuseții fără o țintă, fără un câștig... Când exprimarea cuiva s-ar întâmpla să inspire, ar fi primită de celălalt om în visul propriu de fericire și ar deveni parte din exprimarea acestuia, tot fără țintă. Fiecare cu exprimarea sa și-ar fi suficient. Nu ar mai exista astfel condiții pentru înfiriparea ego-ului. Nici bucurii orbitoare, nici suferințe. Văd viața împreună pornind de la acest principiu ca un culoar legând prezentul de prezent, o scurtătură prin labirintul tuturor lucrurilor care se pot întâmpla între oameni. A lăsa să fie ar căpăta treptat, de cealaltă parte a pereților acestui culoar, suportul unei ordini, în rândul condițiilor existenței, unde materialul nu ar mai putea distrage, nu ne-ar mai putea îndepărta de noi înșine. Am avea, unul pentru celălalt, grijă de asta. Așa ar fi iubire, încă înainte să ne pară că o împărtășim.
Barierele pot să rămână, cu materialul înapoia lor. Dincolo, visele noastre ar putea găsi libertatea neamestecului cu dorințe. Dacă fiecare ar căuta doar să dea expresie frumuseții fără o țintă, fără un câștig... Când exprimarea cuiva s-ar întâmpla să inspire, ar fi primită de celălalt om în visul propriu de fericire și ar deveni parte din exprimarea acestuia, tot fără țintă. Fiecare cu exprimarea sa și-ar fi suficient. Nu ar mai exista astfel condiții pentru înfiriparea ego-ului. Nici bucurii orbitoare, nici suferințe. Văd viața împreună pornind de la acest principiu ca un culoar legând prezentul de prezent, o scurtătură prin labirintul tuturor lucrurilor care se pot întâmpla între oameni. A lăsa să fie ar căpăta treptat, de cealaltă parte a pereților acestui culoar, suportul unei ordini, în rândul condițiilor existenței, unde materialul nu ar mai putea distrage, nu ne-ar mai putea îndepărta de noi înșine. Am avea, unul pentru celălalt, grijă de asta. Așa ar fi iubire, încă înainte să ne pară că o împărtășim.
RăspundețiȘtergere