Citind acest citat cred ca hotararea de a trai, tine numai de noi si de libertatea noastra,pentru ca putem alege sa ne traim viata sau o putem lasa sa treaca pe langa noi. Exista o zi in care te nemultumesc anumite lucruri...si daca in aceeasi zi ai ghinionul sa fie mai multe,atunci ai senzatia ca intr-o clipa viata nu mai este minunata si atunci incepi sa te vaiti ca ai probleme mari...dar daca stau bine sa ma gandesc,problemele mele sunt minore in comparatie cu ceea ce traiesc altii.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
N am pornit la stropit, sau da!
RăspundețiȘtergereDrag ca pomenești de Antoine...
Posibil ca "am pornit la stropit", ca asemenea ploii ce adesea se înaltă prin netezirea pletelor ce le dăruiesc în voie libertatea cuvenita, tot astfel și florile se cer a fi udate. Uneori cu lacrimile cerului alteori cu ce avem la îndemână, ca dacă e criza am învățat sa le udam cu lacrimi,,, nu, "mint" spunând cert ca asemenea cu ma învățat un înger cum trebuie "un înger a unei femei pământene își dorea la un moment dat sa fie mama. Avea visele ei... Și își dorea copilul din vis...
A început demersul pentru împlinirea și fie sa fie, își zicea...
Desigur asemenea treburilor pământești avea sa umble de colo colo și ca la un moment dat își zicea caca rea multa birocrație, pentru o dorința sincera...
Ce e de făcut?
Nimic asta e!
Acest răspuns nu era de natura cereasca însă ce este de făcut cu...
Deși prinsa cu a walesîntrebuințări s a apucat sa compună poezii...
Avea sa le trimița lui Dumnezeu...
Și suna asemenea dorinței unui alt înger ce plângea după perechea sa...
https://m.youtube.com/watch?v=OhxPamfVnC8
RăspundețiȘtergereȘi încheie scrisoarea și o dăruiește...
Își uda smaralde seara scrisoarea cu lacrimile ei, zi de zi ani după ani...
Într o zi primise răspuns,,,
Vei deveni îngerul copiilor... De pe pământ...
Mulțumită însă era acelas lucru și sa gândit ca...
Și compune o poezie unei pământene as "dori ca pentru o viata sa pot fi m a ma" și asemenea printuri de cerșetor, Ele făcură schimb... Însă de toate astea avea sa știe Dumnezeu...
Însă El adică chiar El...
Undeva în sinea lui părea ca zâmbește....
Limbajul la care se referă citatul este el însuși parte a unui limbaj, ca o familie de cuvinte determinate de un cuvânt de bază care vine la viață prin mine, prin felul în care pot înțelege, prin tot ceea ce pot recunoaște astfel încât să mă asociez prin voința mea unei vederi a lucrurilor ori unei expresii. Viața este acest amestec de vorbe rostite în același timp, căpătând desinențele diferitelor flexiuni ale acțiunilor posibile în lume, prefixe ale trecutului fiecăruia, sufixe ale speranțelor, devenind uneori rămășițe care nu mai pot avea sens, asociindu-se uneori în moduri neașteptate care par să promită un sens inedit, ori luând una din formele cunoscute în care ne putem găsi liniștea. Libertatea de a alege între o trăire sau alta, între un fel de a fi sau altul, este la rândul său un cuvânt derivat, o nuanță a contrastului dintre tăcere și alte silabe primordiale. Urcând înspre sursa limbajului se ajunge la o stare a vieții ca o împăcare a tuturor simțurilor dinainte să prilejuiască porniri opuse, dorințe, nemulțumiri, dinainte să alcătuiască omul în care ne-am cunoscut de la naștere. Știind viața în felul acesta întâi, trăind de acolo, avem prilejul să tindem mereu către cuvintele cele mai deosebite, ne putem dedica formării lor, fără să mai fie nevoie, însă, ca odată cu forma să intrăm și noi în toiul peripețiilor lingvistice ale vieții în lume. Toate problemele, pasiunile, preocupările devin minore și, în același timp, le acordăm toată atenția, fără să mai pierdem o clipă din viață, fiind pe de-a-ntregul în calea cuvintelor. Nici liberi, nici alt fel decât liberi.
RăspundețiȘtergere