Sunt aici fără tine de aproape doua luni ...

Astăzi mi-e dor să-l îmbrăţişez pentru că în braţele lui viaţa era cu adevărat frumoasă şi mă simţeam cu adevărat în siguranţă.

Citeste mai mult: http://www.joellemagazine.ro/echilibru-personal/7-ani-fara-tata-mi-e-dor-de-imbraisarea-ta-mai-mult-ca-niciodat/

Astăzi mi-e dor să-l îmbrăţişez pentru că în braţele lui viaţa era cu adevărat frumoasă şi mă simţeam cu adevărat în siguranţă.

Citeste mai mult: http://www.joellemagazine.ro/echilibru-personal/7-ani-fara-tata-mi-e-dor-de-imbraisarea-ta-mai-mult-ca-niciodat/

Astăzi mi-e dor să-l îmbrăţişez pentru că în braţele lui viaţa era cu adevărat frumoasă şi mă simţeam cu adevărat în siguranţă.

Citeste mai mult: http://www.joellemagazine.ro/echilibru-personal/7-ani-fara-tata-mi-e-dor-de-imbraisarea-ta-mai-mult-ca-niciodat/

Sunt aici fără tine de aproape doua luni deja. Nu-mi place fără tine. Aș vrea să fii aici,uneori am impresia că ești. E subconștientul meu care te caută, te aduce aproape. Imi amintesc ca de acum un an Dumnezeu ne-a  dat semne ca drumul tau aici se va incheia in curand,am simtit asta,dar m-am mintit singura. Si asa a fost...de atunci au mai trecut zece luni pana la acea zi groaznica 28 iulie orele17,06. In septembrie anul trecut tot de ziua ta,  ne indreptam cu masina personala spre Craiova la spital in jurul orei14.  Te-am vazut cum nu mai aveai aer si te chinuiai sa supravietuiesti.Am sunat la 112 si a venit o ambulanta,care ne-a transportat la un spital din Bals unde nu erau conditii pentru a salva un om Am avut ghinion ,pentru ca am fost blocati intre judete iar birocratia de la noi ,omoara oamenii din ce in ce mai mult.Patru ore am sunat ,cred ca de peste 50 de ori la 112 sa ne trimita o ambulata spre Craiova unde ne astepta  d-na doctor profesor Ionita Elena,un om cu suflet mare care a venit de acasa ,la Urgente.Am ajuns la Spitalul de Urgenta Craiova in jurul orelor 20 unde doamna doctor ti-a salvat viata intr-un minut.Oare de ce unii medici pot sa aibe o doza de omenie in ei si altii nu? Apoi am mers la Pitesti in ultima ta saptamana ,unde am intalnit un medic pe care nu as vrea sa-l mai vad in viata mea.Un medic care se batea cu pumnul in piept pentru etica lui profesionala  care  era zero. Era de fapt o poleiala ,care sustinea ca pacientul trebuie sa-si cunoasca boala asa incat ti-a spus adevarul in fata,   fara acordul meu..aproape ca te ingropase in acea zi. Stiam ca nu suporti acest adevar.Pana atunci sperai ca te vei face bine,dar din acel moment nu ai mai vrut sa lupti...nici macar pentru mine.Apoi a venit un al doilea incident tot cu acel doctor care intr-o criza de nervi ,a ridicat mana la mine iar tu erai neputincios ca nu puteai sa ma aperi si ai vazut cum i-am oprit mana ca sa nu ma loveasca.Si acel incident a fost prea mult pentru tine.
Cu toata intelepciunea  pe care mi-au adus-o intamplarile zguduitoare din viata mea in ultimul an,  tot nu pot intelege cum e cu putinta sa accepti ca barbatul, in bratele caruia ai dormit, care te-ai luptat sa-i salvezi viata,  cum sa accepti ca… a murit!Cum sa accepti si sa nu inebunesti?!Toata lumea mea a pierit intr-o secunda. Nu intelegeam nimic si nici acum nu inteleg. Am reusit insa sa invat sa sufar si sa accept moartea ca pe un alt fel de traire. Ea, moartea, imi da azi speranta regasirii cu omul vietii mele in vesnicie. Imi e greu, foarte greu, dar acum pot. Pot sa suport, pot sa inteleg, pot sa sper chiar daca acest lucru pare bizar pentru unii.
Nu am trecut peste. Nu cred ca voi trece vreodată peste. M-am obisnuit sa traiesc cu golul din mine, cu suferința. Voi trai cu ele pana in ziua cand Dumnezeu decide sa ma ia de aici. Dar deocamdata suntem amandoi aici...pentru ca tu esti cu mine...

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.