"Zâmbesc, vorbesc, ajut, plâng, râd, ma bucur de clipe minunate... creez
aparente înselatoare. Si cu cât o fac mai mult, cu atât simt în suflet
un gol mai mare, pe care uneori nu mai am cu ce sa îl umplu. Dincolo de
omul pe care îl vad ceilalti, simt o alta fiinta care, de fapt, e
altfel... E bizar, dar cu cât sunt mai înconjurata de oameni, cu atât
simt uneori singuratatea mai apasatoare, fara sa mi-o doresc. Cândva, un
prieten pe care acum l-am pierdut, îmi spunea cât de mult
semanam, prin singuratatile noastre calatoare – stari pasagere, care
dispar si revin neîncetat, atunci când te astepti mai putin.
Singuratatea nu e o nevoie. Omul nu are cum sa aiba nevoie sa fie
singur. Altfel, de ce ar mai alerga neîncetat dupa iubire? Singuratatea e
o stare de spirit. O stare în care ni se cufunda întreaga fiinta si
care ne absoarbe involuntar, pe masura ce o constientizam mai mult. A fi
sau a nu fi singur... Din pacate, de cele mai multe ori, nu e o
optiune, ci un dat. Uneori o detest, alteori o simt ca parte din fiinta
mea launtrica... de cele mai multe ori nu ma opun voluptatii de a
visa... în singuratate ... O las sa ma absoarba si sa treaca mai departe
pentru ca, în fond, e doar o stare de spirit..."
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu