Totalul afișărilor de pagină

duminică, 8 martie 2015

Zâmbesc...

"Zâmbesc, vorbesc, ajut, plâng, râd, ma bucur de clipe minunate... creez aparente înselatoare. Si cu cât o fac mai mult, cu atât simt în suflet un gol mai mare, pe care uneori nu mai am cu ce sa îl umplu. Dincolo de omul pe care îl vad ceilalti, simt o alta fiinta care, de fapt, e altfel... E bizar, dar cu cât sunt mai înconjurata de oameni, cu atât simt uneori singuratatea mai apasatoare, fara sa mi-o doresc. Cândva, un prieten pe care acum l-am pierdut, îmi spunea cât de mult semanam, prin singuratatile noastre calatoare – stari pasagere, care dispar si revin neîncetat, atunci când te astepti mai putin. Singuratatea nu e o nevoie. Omul nu are cum sa aiba nevoie sa fie singur. Altfel, de ce ar mai alerga neîncetat dupa iubire? Singuratatea e o stare de spirit. O stare în care ni se cufunda întreaga fiinta si care ne absoarbe involuntar, pe masura ce o constientizam mai mult. A fi sau a nu fi singur... Din pacate, de cele mai multe ori, nu e o optiune, ci un dat. Uneori o detest, alteori o simt ca parte din fiinta mea launtrica... de cele mai multe ori nu ma opun voluptatii de a visa... în singuratate ... O las sa ma absoarba si sa treaca mai departe pentru ca, în fond, e doar o stare de spirit..."

-sursa-Lacrimile Vietii-
 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu