"Aprecieză oamenii care în liniște
merg mereu înainte. Desi sunt triști, desi sunt fără speranțe, își
ascund cicatricile profunde în spatele unui zâmbet! Ăstia da oameni
puternici!"
Zâmbim pentru noi, nu pentru altcineva. Zâmbetul poate fi un spectacol pentru cei din jur, ceva pentru care suntem apreciați sau nu, dar pentru noi nu contează decât în legătură cu adevărul din care se naște: conștiența despre acea parte a noastră independentă de lumea din exterior. Când zâmbetul este amestecat cu tristețe, avem adevărul amestecat cu neadevăr, și da, pare că suntem puternici pentru că suportăm povara dificultăților. Dar dacă o lăsăm de pe umeri, dacă nu ne mai pasă de ea, dacă visele noastre devin iar niște aventuri unde orice e posibil, niște excursii în necunoscut în care ne bucurăm de orice descoperire, fără să ne așteptăm să ajungem într-un loc ori la ceva anume, atunci nu se mai poate spune că suntem puternici, ci doar noi înșine, în mod natural, așa cum am fost o vreme în copilărie, înainte să învățăm un fel de a trăi care ne-a adâncit în suferință. Chiar dacă nu-i nimic înainte, noi înșine vom fi acolo, unde ne duce viața din noi de la o zi la alta. Tot de noi ne bucurăm, prin lucruri ca în absența lor.
Zâmbim pentru noi, nu pentru altcineva. Zâmbetul poate fi un spectacol pentru cei din jur, ceva pentru care suntem apreciați sau nu, dar pentru noi nu contează decât în legătură cu adevărul din care se naște: conștiența despre acea parte a noastră independentă de lumea din exterior. Când zâmbetul este amestecat cu tristețe, avem adevărul amestecat cu neadevăr, și da, pare că suntem puternici pentru că suportăm povara dificultăților. Dar dacă o lăsăm de pe umeri, dacă nu ne mai pasă de ea, dacă visele noastre devin iar niște aventuri unde orice e posibil, niște excursii în necunoscut în care ne bucurăm de orice descoperire, fără să ne așteptăm să ajungem într-un loc ori la ceva anume, atunci nu se mai poate spune că suntem puternici, ci doar noi înșine, în mod natural, așa cum am fost o vreme în copilărie, înainte să învățăm un fel de a trăi care ne-a adâncit în suferință. Chiar dacă nu-i nimic înainte, noi înșine vom fi acolo, unde ne duce viața din noi de la o zi la alta. Tot de noi ne bucurăm, prin lucruri ca în absența lor.
RăspundețiȘtergere