Totalul afișărilor de pagină

marți, 19 aprilie 2016

Dumnezeu ne arata cat de imperfecti suntem...

Mereu mi-a  placut sa fiu o perfectionista in tot ceea ce fac,dar culmea de la cei din jurul meu nu am cerut acest lucru...si stiti de ce ? Pentru ca in ultimul timp mi-am dat seama ca nu exista perfectiune ,
 fiecare are cate ceva care trebuie apreciat si...altii chiar nu stiu sa aprecieze . Este foarte greu sa fi sincer  cand  in jurul tau ai avut parte de oameni care te-au tradat si te-au mintit. Acum nu mai caut perfectiunea,chiar nu  imi mai  doresc acest lucru,pentru ca asta ar insemna sa fiu plictisita de viata…ar insemna sa nu ma mai bucur de misterele vietii. Am invatat  ca nimeni si nimic pe lumea asta nu este perfect...a gresi este omeneste...nu-mi mai doresc sa fiu perfecta  pentru ca as ajunge la saturatie, ci imi caut zi de zi imperfectiunile din suflet... din inima mea, pentru a le slefui... si caut imperfectiunile din oameni, pentru a ma corecta pe mine si a-i iubi mai mult.  Desigur, fiecare dintre noi, si asa este si firesc, sa tindem spre perfectiune.  Dar ma intreb,reusim oare?   Exact cand ni se pare ca suntem perfecti, Dumnezeu ne arata cat de imperfecti suntem.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Un comentariu:

  1. Suntem perfecți, doar nu în fiecare aspect al vieții în această lume. Perfect e ceva căruia nu i se poate adăuga nimic și din care nu se poate înlătura nimic pentru a rezulta perfecțiunea. Așa suntem și noi, în adevăr. Doar că, în același timp al vieților noastre, suntem supuși în continuu adăugării și înlăturării, prin care devenim iar și iar imperfecți. Perfecțiunea care e deja nu poate fi atinsă prin perfecționare, ci prin recunoaștere. Putem ajunge să ne cunoaștem și imperfecți și perfecți și să alegem să acționăm, să fim, din perfecțiune.

    Cuvintele acestea nu pot fi înțelese cu mintea cuprinsă de imperfecțiune. Este nevoie ca efectul forțelor adăugării și înlăturării să fie compensat de alte forțe, ale neadăugării și neînlăturării, ale neidentificării, pentru ca înțelegerea să fie eliberată. Cuvintele nu fac decât să arate că mai e posibil și un alt punct de vedere, dintr-un alt plan de conștiență.

    Să ne știm toți perfecți ar fi ceva al unei vieți împreună precum într-un Regat al Cerului. Iubirea, binele față de ceilalți decurg în mod natural de acolo, fără să ne implice prin intenție ori prin efort, fără să devină exagerări, fără să facă diferențe și fără să încalce demarcațiile trasate prin diferențe; este ceva de neînchipuit.

    RăspundețiȘtergere