De când mă știu visez la o lume în care toți oamenii se iubesc, se înțeleg și se ajută. O lume în care opinia celuilalt este în regulă chiar dacă nu este asemănătoare cu a mea, iar opinia mea nu este impusă nimănui.
O lume în care greșelile sunt doar greșeli și nimeni nu le numește păcate, iar numărul mare al lor este un motiv de bucurie și nu de tristețe.
O lume în care toți cei care intră în viața noastră sunt motiv de mare bucurie și onoare, iar atunci când ies din viețile noastre devin lecții și amintiri importante.
O lume în care a dărui este expresia abundenței și a firescului, iar a primi este o binecuvântare.
O lume în care nu contează unde te găsești, ci doar că te găsești, că ești acolo, că exiști, iar ceea ce faci și cine ești este prea puțin important.
O lume în care copilăria reprezintă un „bine ai venit” continuu, iar diferențele de vârstă sunt doar cifre.
O lume în care hrana mea este cerută naturii și mulțumită, iar faptul că am primit-o este un dar, nu o obligație.
O lume în care iubirea se extinde asupra a tot și toate, iar cei care nu o pot simți sunt iubiți înzecit.
O lume în care natura nu este proprietatea mea, ci trăim în comuniune, iar competiția lipsește cu desăvârșire din toate aspectele vieții.
O lume în care toți suntem recunoscători că trăim și învățăm împreună, iar cei ce învață mai greu sunt cu atât mai mult ajutați.
O lume în care energia tuturor lucrurilor se întrețese cu a noastră și ne este tuturor învățătură și tămăduire, iar celor care nu simt conexiunile li se dă timp să le simtă.
Și da, știu, veți spune că este o lume perfectă și că nu există … O vreme și eu am crezut așa. Pe vremea aceea credeam, așa cum am fost învățată, că visatul și imaginația sunt niște prostii fără niciun sens, în care nu poți să crezi și nici să-ți pierzi vremea cu ele. Totuși, mă bântuia mereu o întrebare: ”de ce le avem?”. Mai târziu am observat că în Univers nu este nimic fără un rost anume și Creatorul nu a lăsat nimic la întâmplare. Astfel că, imaginația și visul nu sunt nici ele întâmplătoare, ci au rostul lor bome definit. Așa am aflat apoi că lumea la care visam există. Este lumea din care sufletul meu vine. Este casa mea. După fiecare viață trăită aici pe pământ, mă întorc acasă să-mi încarc bateriile să pot veni din nou să-mi împlinesc menirea pe Pământ.
Este și casa voastră, este casa noastră a tuturor! Chiar dacă avem misiuni diferite, casa noastră este aceeași și are toate calitățile despre care v-am vorbit și încă multe altele. Știu că și voi o visați mereu.
Nu încetați să o visați. Cu cât o visăm mai mult cu atât o vom putea împlini pe Pământ.
Să aveți un sfârșit de săptămână liniștit și fericit!
-sursa- http://www.invataturile-afroditei.com/casa-sufletului/-
gabriella.
Toți oamenii s-ar putea iubi, înțelege și ajuta dacă nici un om nu ar mai avea vreun interes care să contravină intereselor altcuiva; sau chiar să nu mai aibă vreun interes care să implice pe altcineva în orice fel.
RăspundețiȘtergereOpinia celuilalt ar putea fi în regulă, chiar dacă nu este asemănătoare cu a mea, dacă nu ar avea altă influență în viața mea, direct sau prin intermediul lumii la a cărei întreținere ori formare contribuie, decât are cântecul unei păsări.
Lumea în care numărul mare al greșelilor ar fi motiv de bucurie, nu de tristețe, ar putea fi cea în care consecințele lor nu ar conduce la suferința altcuiva decât a autorului lor (și aceea de mică amploare) și nici una dintre consecințe nu ar constitui o situație iremediabilă.
Lumea în care toți cei ce intră în viața noastră ar fi motiv de încântare deoarece știm că, datorită lor, vom învăța o lecție importantă, ar putea fi lumea în care vom ști exact ceea ce învățăm, vom ști dinainte esențialul despre lecție măcar; și nu ne-ar face să suferim renunțarea la posesiuni, valori personale ori vise ca cel descris mai sus, dacă lecția ar impune aceasta.
A dărui ar putea fi doar expresia abundenței și a firescului dacă nimeni nu ar mai da din ale sale. A primi ar putea fi numai o binecuvântare dacă ar fi indiferent ce primim.
RăspundețiȘtergereLumea în care ceea ce faci și cine ești este prea puțin important (față de faptul că exiști), înțelegând că aceasta nu se referă la lecțiile importante de învățat, menționate anterior, nici la iubirea și ajutorul unul față de celălalt, ar putea fi lumea în care orice acțiune conduce la un rezultat suficient pentru supraviețuire și fericire și lumea în care orice rol pe care îl putem juca unul față de celălalt, în societate, e temporar, nu ne reprezintă.
Lumea în care se poate trăi în continuu copilăria ar putea fi lumea în care închiderea ochilor față de aspectele negative ale vieții nu ar favoriza venirea lor la putere; ba chiar aceste aspecte nu ar mai exista. Lumea în care viața împreună ar reprezenta un „bine ai venit” continuu ar putea fi lumea în care ne-am permite mereu să fim la început în înțelegere și capacități.
Lumea în care hrana este un dar, nu o obligație, ar putea fi lumea în care hrana ar fi foarte ușor de procurat și mereu disponibilă din abundență.
Cei care nu pot simți iubirea ar putea fi iubiți mai mult, înzecit, dacă iubirea nu va mai fi a oamenilor să o exprime. Iubirea s-ar putea extinde asupra a toate dacă toate lucrurile, despre oameni sau nu, vor fi frumoase.
Lumea în care am trăi altfel decât în proprietatea naturii ar putea fi lumea în care am fi independenți de ea. Lumea în care ar lipsi cu desăvârșire competiția din toate aspectele vieții ar putea fi lumea în care orice lucru ar fi la fel de bun precum altul, sau în care am avea toți aceleași lucruri.
RăspundețiȘtergereLumea în care toți suntem recunoscători unii altora ar putea fi lumea în care toți am înțelege exact rolul pozitiv pe care îl reprezintă unul în viața celuilalt; presupunând că există. Lumea în care cei ce învață mai greu sunt mai mult ajutați ar putea fi lumea în care întâietatea în dobândirea învățăturii nu ar mai avea importanță; de asemenea, unde învățarea de către fiecare a unor lecții universal recunoscute ar fi o prioritate.
Lumea în care o energie a tuturor lucrurilor, care se întrețese cu a noastră, ne este tămăduire, ar putea fi lumea în care această energie ar fi mai pregnantă decât oricare din cele vătămătoare; care de asemenea se întrețes. Lumea în care celor care nu simt conexiunile cu acea energie li se dă mereu timp să o simtă ar putea fi lumea în care, pentru fiecare dintre aceștia, mereu ar fi cineva având la dispoziție alegerea de a acorda timp.