Sunt zile in calatoria vietii cand fara sa vrei iti gasesti sufletul si
gandurile pe drum...vrei sa te apleci sa le culegi de pe jos si sa le
strangi la pieptul tau iar apoi sa pleci mai departe. Faci acest gest
din instinct pentru ca sunt gandurile tale si pe moment nu-ti vine sa
crezi ce faceau ele acolo departe de tine. Avem momente in viata cand
simti ca totul este pierdut si nu de putine ori am fost in astfel de
situatie...atunci simti ca nu-ti mai gasesti rostul,ca orice mana
intinsa nu te ajuta cu nimic. In astfel de momente ,inchid ochii si imi
spun in gand ,ca nimeni nu ma poate ajuta,decat eu singura...si voi
lupta in continuare incat sa arat tuturor ca voi invinge orice obstacol
din viata mea. Cred ca in primul rand trebuie sa avem incredere in
noi...iar asteptari trebuie sa avem numai si numai de la noi.In toate
situatiile critice,trebuie sa fim stapani pe noi,pe puterile noastre,sa
avem incredere in forta noastra interioara...in acea forta care cu
siguranta o capeti in timp si care in incercarile vietii cu siguranta te
va fortifica.
Să am încredere în vis, să visez, dintre tot ce pot fi să aleg visătorul. Atât. Restul decurge de aici. Dar atât înseamnă și să nu amestec, să nu confund visul cu alte lucruri, de exemplu cu lucruri de obținut, despre care ar putea părea normal să visez; nici visătorul să nu îl confund cu un alt fel de eu, ca de exemplu cel care luptă pentru realizarea visului, ori cel care înțelege ce este vis și ce e realitate. Celelalte aspecte ale existenței sunt doar unelte, resurse, fără un scop intrinsec, fără un rost al vieții de găsit în ele, prin ele. Viața nu poate să ne ofere mai mult decât prilejul de a visa. Numai în urmărirea visului nedefinit, nelegat, este posibil să ne exprimăm pe de-a-ntregul, să fim fericiți, să simțim că trăim cu adevărat. Visul este asemenea unei picturi ale cărei culori nu au ocupat încă spațiu una față de celalaltă, nu au început să devină forme. Sunt încă noi înșine. Perceperea realității, gândirea practică, urmărirea scopurilor materiale, dar și povești de tot felul despre cine și de ce suntem, pot determina pierderea din vedere a acestui aspect al naturii noastre. Sufletul, care ne urmează credințele, gândurile cu importanță, cu care am înlocuit semnele visului, poate, de aceea, să-l rătăcească. Dar visul nu poate fi pierdut. Dacă ni-l dorim iar, sau dacă, fără să știm că visul ne trebuie, ne dorim iar identitatea, felul de a trăi căruia îi putem spune acasă, este suficient să ne încumetăm să pornim în căutare. Iar sufletul, pornind și el, îl va regăsi pentru amândoi. Ne va aștepta undeva pe drum, să îl ridicăm, să-l strângem la piept, ca să ni-l arate zâmbind...
Să am încredere în vis, să visez, dintre tot ce pot fi să aleg visătorul. Atât. Restul decurge de aici. Dar atât înseamnă și să nu amestec, să nu confund visul cu alte lucruri, de exemplu cu lucruri de obținut, despre care ar putea părea normal să visez; nici visătorul să nu îl confund cu un alt fel de eu, ca de exemplu cel care luptă pentru realizarea visului, ori cel care înțelege ce este vis și ce e realitate. Celelalte aspecte ale existenței sunt doar unelte, resurse, fără un scop intrinsec, fără un rost al vieții de găsit în ele, prin ele. Viața nu poate să ne ofere mai mult decât prilejul de a visa. Numai în urmărirea visului nedefinit, nelegat, este posibil să ne exprimăm pe de-a-ntregul, să fim fericiți, să simțim că trăim cu adevărat. Visul este asemenea unei picturi ale cărei culori nu au ocupat încă spațiu una față de celalaltă, nu au început să devină forme. Sunt încă noi înșine. Perceperea realității, gândirea practică, urmărirea scopurilor materiale, dar și povești de tot felul despre cine și de ce suntem, pot determina pierderea din vedere a acestui aspect al naturii noastre. Sufletul, care ne urmează credințele, gândurile cu importanță, cu care am înlocuit semnele visului, poate, de aceea, să-l rătăcească. Dar visul nu poate fi pierdut. Dacă ni-l dorim iar, sau dacă, fără să știm că visul ne trebuie, ne dorim iar identitatea, felul de a trăi căruia îi putem spune acasă, este suficient să ne încumetăm să pornim în căutare. Iar sufletul, pornind și el, îl va regăsi pentru amândoi. Ne va aștepta undeva pe drum, să îl ridicăm, să-l strângem la piept, ca să ni-l arate zâmbind...
RăspundețiȘtergere