Niciodata nu am dat satisfactia ca cineva sa ma vada distrusa...au fost
momente cand am fost foarte bolnava si nu m-am vaicarit,cu toate ca
viata mea atarna de un fir de ata, chiar subtirel de tot...atunci au
fost momente in care sufletul meu plangea in hohote...dar nu se
vadea... eu am avut puterea sa zambesc si sa-i incurajez si pe altii. Am
avut forta sau pot sa spun indrazneala sa merg inainte chiar daca au
fost persoane care au dorit sa ma traga in jos...au fost momente cand am
fost jignita incat ar fi trebuit sa le urasc si sa-mi nu-mi mai doresc
sa mai aud de ele niciodata. Am indraznit cu incapatanare sa traiesc
atunci cand multi nu imi mai dadeau nici o sansa...au fost clipe cand am
trait temeri de nedescris,uitand de boala mea incat alinam pe altii
care se plangeau de dureri minore. Si toate astea le-am facut ca asa era
normal si firesc...am avut rabdare si am asteptat punandu-mi toate
sperantele in timpul vindecator...pentru ca stiti vorba aceea "timpul le
vindeca pe toate"...chiar si pe mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu