Au fost zile cand m-au dezamagit oamenii in care am crezut cel mai mult,asa
cum, ii am alaturi pe acei oameni la care nu m-am asteptat...sigur
aparentele insala... oamenii sunt interesati de diverse scopuri pana isi
vad interesele,dar cat timp nu mai faci obiectul intereselor lor...esti un zero. Din
nefericire,vom fi dezamagiti in fiecare zi de oameni dragi sufletului
nostru ,oameni de care ne-am atasat intr-un fel sau altul ,dar asta
este mergem inainte...nu avem ce face,timpul este singurul care va
decide incat trebuie sa stim sa ne pastram calmul si
rabdarea,intelegerea si linistea iar cei care ne iubesc si ne apreciaza
la adevarata noastra valoare,cei care sunt adevarati prieteni,vor fi
tot timpul langa noi,la bine,dar mai ales la greu. Trebuie sa fim
constienti ca toate sunt trecatoare,vrem sau nu,viata se scurge,si asta ne este destinul.
În relația cu ceilalți, ca și cu sine, atașarea de calități și valori supraindividuale oferă cele mai durabile satisfacții. Să căutăm acelea dincolo de orice aparențe și nu vom mai fi tulburați de dezamăgirea adusă de ceea ce e instabil și trecător. Costul plăcerii este durerea numai când este culeasă din ramuri de jos ale cunoașterii. Vai nouă, celor care încercăm să ne potolim foamea cu ea... Cu cât ne ridicăm mai puțin de la pământ, când întindem mâna după un fruct, cu atât mai puțin pământul e binecuvântat de strădania noastră și, prin ea, de razele Soarelui. Este destinul nostru să nu murim cu adevărat de atâtea ori, întorcându-ne la cunoașterea despre lucrurile inferioare. Și cu soarele la apogeu, și de pe pământ privindu-l cum se întoarce în noapte. Dar este destinul nostru și să încercăm, iar și iar, să ne ridicăm la un cer de mai sus de noi înșine și de ceilalți, unde se coc fructe mai dulci. Acolo ne putem ști în siguranță bucuria împărtășirii.
În relația cu ceilalți, ca și cu sine, atașarea de calități și valori supraindividuale oferă cele mai durabile satisfacții. Să căutăm acelea dincolo de orice aparențe și nu vom mai fi tulburați de dezamăgirea adusă de ceea ce e instabil și trecător. Costul plăcerii este durerea numai când este culeasă din ramuri de jos ale cunoașterii. Vai nouă, celor care încercăm să ne potolim foamea cu ea... Cu cât ne ridicăm mai puțin de la pământ, când întindem mâna după un fruct, cu atât mai puțin pământul e binecuvântat de strădania noastră și, prin ea, de razele Soarelui. Este destinul nostru să nu murim cu adevărat de atâtea ori, întorcându-ne la cunoașterea despre lucrurile inferioare. Și cu soarele la apogeu, și de pe pământ privindu-l cum se întoarce în noapte. Dar este destinul nostru și să încercăm, iar și iar, să ne ridicăm la un cer de mai sus de noi înșine și de ceilalți, unde se coc fructe mai dulci. Acolo ne putem ști în siguranță bucuria împărtășirii.
RăspundețiȘtergere