In ultimul timp am observat ca oamenii saraci au cel mai bogat suflet si
stiti de ce ? Pentru ca ei pretuiesc bogatia sufletului,pe cand unii
...nu!. Cred ca saracia nu are sentimente,cunosc multi oameni saraci
care sunt recunoscatori atunci cand le dai o mana de ajutor...si atunci
reusesc sa multumesca cu un zambet pentru ca doar pe acesta il mai
au...doar un zambet trist pentru ca inima lor este impietrita de durere.
De cateva zile ,seara tarziu vad un om cu cateva sacose dormind pe
banca din fata blocului si am aflat de curand ca isi pierduse casa.Chiar
nu pot sa cred asa,oare de ce soarta este asa de cruda cu unii...cred
ca toti meritam pe acest pamant aceeasi viata. Obisnuiesc sa scriu de
multe ori pe blog si chiar o spun tot timpul ca viata ne ofera multe
surprize si la un moment dat fiecare dintre noi are nevoie de ajutor.
Asa ca va indemn...haideti sa fim mai buni si mai ales oameni!.
Potrivit îndemn. Pentru că nu spune și cum să fim mai buni, mai oameni; lăsând la o parte precizarea de a da o mână de ajutor unui om sărman, care e doar actul de la exterior. E un îndemn la reevaluarea propriei condiții în cadrul existenței materiale și sociale. Iar rezultatele ei le văd într-o încercare a cititorului de a schimba ceva în contextul tuturor relațiilor sale, cu oameni sau lucruri. Ca să îl ajutăm cu adevărat pe omul care doarme pe stradă este nevoie să contribuim cât mai mulți la o altă stare a lucrurilor, începând din interior, de la propria conștiență, de la propriul suflet. Într-un sens mai larg, unde casă este ceea ce ne oferim unii altora și ce facem posibil să fie oferit, mulți dintre noi se pot considera asemeni acelui om. Și cel mai necăjit om, cel mai lipsit de mijloace materiale și de putința de a le obține, ar zâmbi fără tristețe dacă ar ști că nu este deconectat de ceilalți. Chiar dacă noi am dorit asta, sau doar am acceptat-o fără să realizăm, am făcut din situația materială și socială o necesitate mai mare decât frumusețea sufletului și împărtășirea ei. Ar putea să aibă aceeași importanță. Fericirea ar putea fi ceva trăit în fiecare clipă și împreună decât ceva amânat până ajungem la cadrul separat, doar al nostru. Am putea trăi o aceeași viață, dinăuntru, unde putem fi independenți de soartă.
Potrivit îndemn. Pentru că nu spune și cum să fim mai buni, mai oameni; lăsând la o parte precizarea de a da o mână de ajutor unui om sărman, care e doar actul de la exterior. E un îndemn la reevaluarea propriei condiții în cadrul existenței materiale și sociale. Iar rezultatele ei le văd într-o încercare a cititorului de a schimba ceva în contextul tuturor relațiilor sale, cu oameni sau lucruri. Ca să îl ajutăm cu adevărat pe omul care doarme pe stradă este nevoie să contribuim cât mai mulți la o altă stare a lucrurilor, începând din interior, de la propria conștiență, de la propriul suflet. Într-un sens mai larg, unde casă este ceea ce ne oferim unii altora și ce facem posibil să fie oferit, mulți dintre noi se pot considera asemeni acelui om. Și cel mai necăjit om, cel mai lipsit de mijloace materiale și de putința de a le obține, ar zâmbi fără tristețe dacă ar ști că nu este deconectat de ceilalți. Chiar dacă noi am dorit asta, sau doar am acceptat-o fără să realizăm, am făcut din situația materială și socială o necesitate mai mare decât frumusețea sufletului și împărtășirea ei. Ar putea să aibă aceeași importanță. Fericirea ar putea fi ceva trăit în fiecare clipă și împreună decât ceva amânat până ajungem la cadrul separat, doar al nostru. Am putea trăi o aceeași viață, dinăuntru, unde putem fi independenți de soartă.
RăspundețiȘtergere