Discutam astazi cu o prietena draga mie despre destin si ea sustinea ca
orice om are un destin scris acolo sus in stele. Eu una nu cred in
destin...cred in Dumnezeu si sustin ca el este considerat o forta speciala care
ne lasa sa ne alegem noi singuri destinul , iar destinul ,se pare ca
noi suntem cei care il formam prin deciziile noastre. Sunt momente
cand nu ne dam seama ,dar de multe ori o decizie ne poate influenta viitorul pentru ca
viata este un drum pe care mergi ...cum ai deschis usa , sti ca esti
plecat si iti dai seama care este cursul ei ,incerci sa-l controlezi
si totusi apare necunoscutul...acel moment cand tu nu ai cum sa mai influentezi doar daca ai norocul intr-o fractiune de secunda. Ne dam seama ca drumul este lung si intortocheat,dar este un drum pe care trebuie sa mergem mai departe pana la capat ... pana la marele final.
Situațiile cu care ne confruntăm când luăm decizii sunt deja determinate, există. Multe dintre situații derivă din felul în care este organizată lumea prin acțiunea forțelor naturale, în particular prin felul în care ne funcționează corpurile, și a intelectului, în particular prin cadrul societății; undeva între categoriile numite situându-se reacțiile față de stimuli instinctuali și tendințe psihologice. Unele situații pot implica și consecințe ale unor decizii proprii din trecut, însă chiar și în aceste cazuri mare parte din ceea ce constituie situațiile nu este alegerea noastră, ci este ceva impus de existența în lume. Toate aceste situații de viață la care suntem expuși, se poate spune că alcătuiesc destinul. Ceea ce putem hotărî nu ne poate îndepărta de acest destin ci conduce doar la variații ale condiției noastre în cadrul său. Să fim oameni în lumea din prezent este, în primul rând, destinul.
Suntem diferiți: prin resursele fizice și intelectuale, prin sensibilități, prin înclinațiile către anumite aspecte ale vieții - toate acestea contribuie la destinul propriu. Pentru că sunt luate în calcul, conștient sau nu, atunci când alegem. Pentru că de ele depind reprezentările mentale ale celorlalți despre noi și, de aici, calitatea relațiilor pe care le putem avea; iar relațiile sunt atât de importante pentru viața socială. Desigur, luarea unei decizii, înclusiv în sensul impresiei pe care o facem cuiva, poate fi un act conștient de voință - dar adesea nu poate fi numită o manifestare a unui liber arbitru. Asta deoarece libertatea, independența unei alegeri presupune că știm exact la ce consecințe va duce. Ori în majoritatea situațiilor nu putem cunoaște decât o parte din consecințe. Apoi, nu putem fi de acord cu ele decât în baza unei cunoașteri limitate despre noi și despre locul nostru în lume. Ceea ce ne diferențiază de alți oameni și influențează percepția despre noi, a noastră sau a altora, este, de asemenea, destin.
Se poate spune, date fiind limitările condiției noastre, că doar participăm la desfășurarea destinului; fără a-l defini în totalitate. E posibil chiar ca deciziile să fie deja luate pentru noi și doar să ni se pară că alegem. Realitatea acestui lucru este dificil de determinat. Una dintre situațiile de viață care mă îndeamnă să îmi mențin interesul față de ipoteza existenței unei voințe doar a noastră, fie ea și dependentă de rezultatele unui proces, adesea lung, de învățare, este repetarea unor provocări până dăm un răspuns decisiv; indicație că ne-am învățat lecția. Dar ceea ce percepem conștient, în baza contextului social în care are loc provocarea și a unui concept aproximativ, în mare parte superficial, despre noi înșine, care îi este adaptat, poate fi foarte diferit de fenomenele interioare ale sufletului. Intelectual ni se poate părea că am înțeles, pe când sufletește se poate să avem nevoie de un număr, imposibil de prevăzut, de experiențe de învățare - în care nu noi, cei conștienți, învățăm, propriu-zis.
De fapt, învățarea este o funcție a subconștientului. Lecția învățată, o amintire, ne apare în conștient când se pornește mecanismul deciziei. Până a deveni lecție învățată și apoi, când e nevoie să parcurgem o nouă lecție, chiar pe aceeași temă, mai trebuie să fie ceva în conștient pe lângă datele observabile, pe care să se bazeze procesul decizional, de raționare: o indicație a învățătorului. Acesta poate fi experiența, când folosim un sistem de referință material-social, complet exterior, sau poate fi ceea ce în teologie este reprezentat prin intervenții ale îngerului sau ale opusului său; sau, în sens larg, dacă suntem deschiși față de posibilitatea existenței de contacte cu tot felul de spirite, intervenții ale acestora. Fără indicația unui învățător am fi în postura de a alege aleator, dintr-un număr mare de posibilități fără a ști, în majoritatea cazurilor, cum să le testăm validitatea în cadrul unor combinații logice. Oricare ar fi învățătorul, alegerea se poate spune că îi aparține în bună parte.
Procesul decizional și manifestarea voinței - din punctul meu de vedere mereu dependente de factori determinanți de la exteriorul conștientului - este posibil să fie lecții într-un plan cosmic mai amplu decât am putea cuprinde în baza experiențelor limitate pe care le face posibilă viața din lumea noastră. Chiar dacă este menit doar să participăm întrucâtva la desfășurarea destinului, cred, de aceea, că trebuie să ne luăm în serios acest rol. Dar pentru aceasta este nevoie să ne pregătim încercând să înțelegem cât mai mult, cât mai în profunzime despre natura noastră, despre destin și să încercăm să ne stabilim un scop existențial mai mare decât simpla supraviețuire și satisfacerea unor nevoi fizice, emoționale și de importanță personală. Astfel, ne putem alinia unor îndemnuri de a alege care să ne deschidă spre experiențe de viață cu însemnătate - unde nu doar ne îmbunătățim funcțiile conștientului, ci le aplicăm în construirea unui viitor potrivit scopului superior.
Chiar dacă destinul se dovedește a fi altceva decât am plănuit, în eventualitatea că ar putea depinde în oricât de mică măsură de noi, trebuie să îl urmăm în mod activ, făcând tot ce pare să fie în puterea noastră pentru a nuanța din el ceea ce este mai bun.
Situațiile cu care ne confruntăm când luăm decizii sunt deja determinate, există. Multe dintre situații derivă din felul în care este organizată lumea prin acțiunea forțelor naturale, în particular prin felul în care ne funcționează corpurile, și a intelectului, în particular prin cadrul societății; undeva între categoriile numite situându-se reacțiile față de stimuli instinctuali și tendințe psihologice. Unele situații pot implica și consecințe ale unor decizii proprii din trecut, însă chiar și în aceste cazuri mare parte din ceea ce constituie situațiile nu este alegerea noastră, ci este ceva impus de existența în lume. Toate aceste situații de viață la care suntem expuși, se poate spune că alcătuiesc destinul. Ceea ce putem hotărî nu ne poate îndepărta de acest destin ci conduce doar la variații ale condiției noastre în cadrul său. Să fim oameni în lumea din prezent este, în primul rând, destinul.
RăspundețiȘtergereSuntem diferiți: prin resursele fizice și intelectuale, prin sensibilități, prin înclinațiile către anumite aspecte ale vieții - toate acestea contribuie la destinul propriu. Pentru că sunt luate în calcul, conștient sau nu, atunci când alegem. Pentru că de ele depind reprezentările mentale ale celorlalți despre noi și, de aici, calitatea relațiilor pe care le putem avea; iar relațiile sunt atât de importante pentru viața socială. Desigur, luarea unei decizii, înclusiv în sensul impresiei pe care o facem cuiva, poate fi un act conștient de voință - dar adesea nu poate fi numită o manifestare a unui liber arbitru. Asta deoarece libertatea, independența unei alegeri presupune că știm exact la ce consecințe va duce. Ori în majoritatea situațiilor nu putem cunoaște decât o parte din consecințe. Apoi, nu putem fi de acord cu ele decât în baza unei cunoașteri limitate despre noi și despre locul nostru în lume. Ceea ce ne diferențiază de alți oameni și influențează percepția despre noi, a noastră sau a altora, este, de asemenea, destin.
RăspundețiȘtergereSe poate spune, date fiind limitările condiției noastre, că doar participăm la desfășurarea destinului; fără a-l defini în totalitate. E posibil chiar ca deciziile să fie deja luate pentru noi și doar să ni se pară că alegem. Realitatea acestui lucru este dificil de determinat. Una dintre situațiile de viață care mă îndeamnă să îmi mențin interesul față de ipoteza existenței unei voințe doar a noastră, fie ea și dependentă de rezultatele unui proces, adesea lung, de învățare, este repetarea unor provocări până dăm un răspuns decisiv; indicație că ne-am învățat lecția. Dar ceea ce percepem conștient, în baza contextului social în care are loc provocarea și a unui concept aproximativ, în mare parte superficial, despre noi înșine, care îi este adaptat, poate fi foarte diferit de fenomenele interioare ale sufletului. Intelectual ni se poate părea că am înțeles, pe când sufletește se poate să avem nevoie de un număr, imposibil de prevăzut, de experiențe de învățare - în care nu noi, cei conștienți, învățăm, propriu-zis.
RăspundețiȘtergereDe fapt, învățarea este o funcție a subconștientului. Lecția învățată, o amintire, ne apare în conștient când se pornește mecanismul deciziei. Până a deveni lecție învățată și apoi, când e nevoie să parcurgem o nouă lecție, chiar pe aceeași temă, mai trebuie să fie ceva în conștient pe lângă datele observabile, pe care să se bazeze procesul decizional, de raționare: o indicație a învățătorului. Acesta poate fi experiența, când folosim un sistem de referință material-social, complet exterior, sau poate fi ceea ce în teologie este reprezentat prin intervenții ale îngerului sau ale opusului său; sau, în sens larg, dacă suntem deschiși față de posibilitatea existenței de contacte cu tot felul de spirite, intervenții ale acestora. Fără indicația unui învățător am fi în postura de a alege aleator, dintr-un număr mare de posibilități fără a ști, în majoritatea cazurilor, cum să le testăm validitatea în cadrul unor combinații logice. Oricare ar fi învățătorul, alegerea se poate spune că îi aparține în bună parte.
RăspundețiȘtergereProcesul decizional și manifestarea voinței - din punctul meu de vedere mereu dependente de factori determinanți de la exteriorul conștientului - este posibil să fie lecții într-un plan cosmic mai amplu decât am putea cuprinde în baza experiențelor limitate pe care le face posibilă viața din lumea noastră. Chiar dacă este menit doar să participăm întrucâtva la desfășurarea destinului, cred, de aceea, că trebuie să ne luăm în serios acest rol. Dar pentru aceasta este nevoie să ne pregătim încercând să înțelegem cât mai mult, cât mai în profunzime despre natura noastră, despre destin și să încercăm să ne stabilim un scop existențial mai mare decât simpla supraviețuire și satisfacerea unor nevoi fizice, emoționale și de importanță personală. Astfel, ne putem alinia unor îndemnuri de a alege care să ne deschidă spre experiențe de viață cu însemnătate - unde nu doar ne îmbunătățim funcțiile conștientului, ci le aplicăm în construirea unui viitor potrivit scopului superior.
RăspundețiȘtergereChiar dacă destinul se dovedește a fi altceva decât am plănuit, în eventualitatea că ar putea depinde în oricât de mică măsură de noi, trebuie să îl urmăm în mod activ, făcând tot ce pare să fie în puterea noastră pentru a nuanța din el ceea ce este mai bun.
RăspundețiȘtergere