Desi am fost dezamagita de multe ori,continui sa cred in oameni. Eu
mereu am avut incredere,din pacate in prea multi...si am fost
dezamagita. Sa fie oare vina lor ? Nu cred...este doar vina mea pentru
ca dupa mine increderea reprezinta un risc. Poti sa oferi incredere ,dar
asta nu inseamna ca trebuie sa si primesti. Dar omul din mine imi spune
ca trebuie sa merg cu acesta incredere mai departe...pentru ca pana la
urma toti,absolut toti fie buni sau rai m-au facut sa fiu omul care sunt
acum. Cei buni m-au facut sa fiu un om si mai bun...cei rai m-au facut
sa fiu omul increzator in bine si mai stapan pe sine. Poate niciodata
nu vom reusi sa dam masca jos unui om,pentru ca pierdem prea mult
timp si asta pentru ca sunt prea multe persoane duplicitare si ori de
cate ori arunci o privire in spate le vezi cum isi schimba mastile,
incat cu adevarat nu intelegi cand sunt aceste persoane ele insele. Si
totusi...ce bine ar fi daca s-ar inventa un detector de oameni falsi!.
Unele lucruri, cred, sunt menite să nu dureze. În ceilalți ca și în noi. Unele lucruri sunt menite să fie reînnoite, precum alegerea între bine și rău. Aceasta presupune în interiorul fiecăruia dintre noi o muncă ce nu poate fi cunoscută din exterior până ce nu a devenit faptă, faptă bună. Fapta cu consecințele ei contează mai multe decât aparențele - unde binele poate părea rupt de timp și de spațiu. În realitate, fapta bună este mereu adaptată unui context lumesc. Binele de la un moment dat e posibil să nu se mai potrivească unui moment următor. Lucrăm cu materiale nepermanente, după un model perfect. Oricât de buni, suntem de aceea mereu expuși greșelii. Oricât bine într-un om, mereu este și câtva rău acolo și în acesta și posibilitatea căderii.
Putem aspira, în timp ce construim poduri spre ceilalți și turnuri spre Cer, să capturăm pentru puțină vreme strălucirea soarelui de la amiază într-o piatră de vârf. Apoi trebuie să coborâm, știind că orice construcție nu poate dăinui, și să începem o nouă fundație. Continuând, devenim doar constructori mai pricepuți, poate, deoarece binele este menit să rămână un ideal. Pentru idealuri e potrivită încrederea. În ceea ce ne privește pe noi însă, oamenii, pare suficientă cunoașterea despre priceperea și sârguința de a construi a fiecăruia. Avansând, iar și iar, de la un capăt de pod la mijlocul lui, învățăm să recunoaștem când celălalt ne zâmbește doar de pe mal, de cealaltă parte a prăpastiei și putem alege să nu pășim în gol. Pentru eforturi avem recompensă în inimă căldura visului și promisiunea că va rămâne aceeași cât timp visul este independent de ceilalți.
Unele lucruri, cred, sunt menite să nu dureze. În ceilalți ca și în noi. Unele lucruri sunt menite să fie reînnoite, precum alegerea între bine și rău. Aceasta presupune în interiorul fiecăruia dintre noi o muncă ce nu poate fi cunoscută din exterior până ce nu a devenit faptă, faptă bună. Fapta cu consecințele ei contează mai multe decât aparențele - unde binele poate părea rupt de timp și de spațiu. În realitate, fapta bună este mereu adaptată unui context lumesc. Binele de la un moment dat e posibil să nu se mai potrivească unui moment următor. Lucrăm cu materiale nepermanente, după un model perfect. Oricât de buni, suntem de aceea mereu expuși greșelii. Oricât bine într-un om, mereu este și câtva rău acolo și în acesta și posibilitatea căderii.
RăspundețiȘtergerePutem aspira, în timp ce construim poduri spre ceilalți și turnuri spre Cer, să capturăm pentru puțină vreme strălucirea soarelui de la amiază într-o piatră de vârf. Apoi trebuie să coborâm, știind că orice construcție nu poate dăinui, și să începem o nouă fundație. Continuând, devenim doar constructori mai pricepuți, poate, deoarece binele este menit să rămână un ideal. Pentru idealuri e potrivită încrederea. În ceea ce ne privește pe noi însă, oamenii, pare suficientă cunoașterea despre priceperea și sârguința de a construi a fiecăruia. Avansând, iar și iar, de la un capăt de pod la mijlocul lui, învățăm să recunoaștem când celălalt ne zâmbește doar de pe mal, de cealaltă parte a prăpastiei și putem alege să nu pășim în gol. Pentru eforturi avem recompensă în inimă căldura visului și promisiunea că va rămâne aceeași cât timp visul este independent de ceilalți.
RăspundețiȘtergere