In general viata este o lupta neincetata...cred ca trebuie sa ai nevoie
de acea picatura de noroc! Si daca nu ai acel noroc, tu trebuie sa
lupti continu,pentru ca daca te lasi pagubas si-ti spui "m-am saturat"
inseamna ca esti un las si nu esti in stare sa faci fata greutatilor
care survin. Pierderile se manifesta prin clipele de tristete,iar gloria
prin momentele de fericire,asa ca doar de tine depinde cate clipe
nefericite vei avea, caci nici o nereusita nu este o pierdere atata timp
cat nu cedam. Nu am suportat oamenii pesimisti...chiar ma feresc sa
fiu in preajma lor pentru ca stiu ca nu vor sa lupte pentru ei...sau
stiu eu,poate nu au curajul necesar. Eu nu regret nimic din viata mea
,poate ca as fi modificat unele lucruri daca as fi avut alta
mentalitate, dar ma iubesc asa cum sunt si sunt mindra de mine chiar
si asa imperfecta. Eu vreau sa raman aceeasi optimista care crede ca
viata este darul divin...iar greutatile sunt facute sa ne
indrepte...eu vad viata ca pe o poezie care uneori are rima iar uneori
nu...e ca un cerc....ca acea roata care se invirte si ajunge in
acelasi punct...eu asa o vad...totul ne influentaza viata,iar noi
putem doar sa traim fiecare moment si sa vedem partea buna a
lucrurilor fara pareri de rau.
...Privind din partea cealaltă a cuvintelor, dintre cei cărora le sunt adresate, trebuie să iau în considerare dificultățile lor, care îi despart de a-și putea însuși cuvintele și a ajunge cu ele la acel model de abordare a vieții propus. Pesimismul este ca un văl peste realitatea acestor dificultăți pe care oamenii nu știu cum să le înfrunte. Imaginea de pe văl este fixă, despre o lume încremenită, căreia pesimistul nu îi poate aparține. Imaginea de pe văl descrie lucruri greșite, niște vinovați, adesea în mod imprecis, iar pesimistul își găsește în acuzare o preocupare ce pare să îi aducă satisfacție. Însă nu este acea mulțumire care să îl împingă înspre a schimba ceva în bine: e doar semnal emoțional de confirmare că pesimismul se potrivește dificultăților din interior. Pesimistul a învățat să se mulțumească cu asemenea satisfacții mărunte, pentru care nu trebuie să depună efort. Efortul cere consum de energie, iar energia psihică a pesimistului îi scapă continuu cât se mențin dificultățile.
În psihologie, acestea sunt asociate unor concepte greșite blocate în subconștient și se insistă asupra descoperirii lor. Însă pentru pesimistul care, privind înăuntru - dincolo de conflictele cu exteriorul, ar încerca să scape singur de această stare a lucrurilor, o viziune holistică este mai utilă: În spatele dificultăților psihologice, indiferent de forma pe care ar lua-o (lipsă de voință, lipsă de curaj etc.), sunt pierderi de energie. Dificultățile pot fi văzute ca niște fisuri în corpul emoțional - nu ca niște probleme cu formă și conținut proprii, ci ca niște goluri. Văzând astfel, în loc de a înfrunta dificultățile, apare ca fiind mai potrivit să contracarăm pierderile prin influxuri de energie: Acolo, la exterior, unde sunt văzute probleme sunt și surse de energie și trebuie să ne orientăm, dinspre probleme, înspre acele surse. Viziunea holistică presupune schimbarea întregului stil de viață, iar esența acestuia este să fim mai mult în contact cu lucruri care ne alimentează decât cu lucruri care ne epuizează.
Să nu înfruntăm deci direct problemele ci să le oferim mai puțin din timpul nostru, ocupându-ne mai mult cu ceea ce ne face să ne simțim bine cu adevărat. Pe acest fundal, optimismul se va instala în mod natural. Este nevoie să fim de acord, mai întâi, că e posibil și să ne acordăm această șansă. Apoi trebuie să manifestăm un minim de spirit întreprinzător, pentru că depinde doar de noi să ne orientăm către surse de bună dispoziție regeneratoare. Înainte de a obține un plus de energie, nu avem cum să inițiem o schimbare în atitudinea față de viață. Putem doar să rezistăm agresiunii factorilor de stres până la un moment dat, când ne îmbolnăvim. Mai bine să manifestăm perseverența, răbdarea, în găsirea surselor de energie în viața noastră și în alimentare, până reușim să ne redresăm. Dintre toate posibilele surse, emisiunile de televiziune, de radio și ziarele de știri sunt probabil cele mai puțin indicate.
Cele mai valoroase surse sunt activitățile în care ne simțim liberi, în care simțim că ne exprimăm pe deplin, și relaționarea de calitate cu oameni, sau cu animale, cu plante ori cu lucruri față de care ne simțim în largul nostru. Să ne facem timp pentru aceste lucruri și să le preferăm unor obișnuințe care doar mențin nemulțumirea înseamnă deja un început al schimbării lucrurilor care ne deranjează - nu direct, ci prin scăderea ponderii lor în viața noastră. Aceasta e calea cea mai ușoară, calea unui nou fel de a trăi, a unei noi vieți. Chiar dacă este greu de imaginat că am putea trăi altfel, mai bine, să avem încredere că se poate: atât de mulți oameni spun că se poate. Să îndrăznim să urmăm calea, chiar dacă la început înaintăm în întuneric, chiar dacă o acceptăm doar ca pe un medicament - sau, mai bine zis, ca pe un tonifiant. Și viitorul ne va oferi mai multe și mai mari satisfacții decât prezentul.
...Privind din partea cealaltă a cuvintelor, dintre cei cărora le sunt adresate, trebuie să iau în considerare dificultățile lor, care îi despart de a-și putea însuși cuvintele și a ajunge cu ele la acel model de abordare a vieții propus. Pesimismul este ca un văl peste realitatea acestor dificultăți pe care oamenii nu știu cum să le înfrunte. Imaginea de pe văl este fixă, despre o lume încremenită, căreia pesimistul nu îi poate aparține. Imaginea de pe văl descrie lucruri greșite, niște vinovați, adesea în mod imprecis, iar pesimistul își găsește în acuzare o preocupare ce pare să îi aducă satisfacție. Însă nu este acea mulțumire care să îl împingă înspre a schimba ceva în bine: e doar semnal emoțional de confirmare că pesimismul se potrivește dificultăților din interior. Pesimistul a învățat să se mulțumească cu asemenea satisfacții mărunte, pentru care nu trebuie să depună efort. Efortul cere consum de energie, iar energia psihică a pesimistului îi scapă continuu cât se mențin dificultățile.
RăspundețiȘtergereÎn psihologie, acestea sunt asociate unor concepte greșite blocate în subconștient și se insistă asupra descoperirii lor. Însă pentru pesimistul care, privind înăuntru - dincolo de conflictele cu exteriorul, ar încerca să scape singur de această stare a lucrurilor, o viziune holistică este mai utilă: În spatele dificultăților psihologice, indiferent de forma pe care ar lua-o (lipsă de voință, lipsă de curaj etc.), sunt pierderi de energie. Dificultățile pot fi văzute ca niște fisuri în corpul emoțional - nu ca niște probleme cu formă și conținut proprii, ci ca niște goluri. Văzând astfel, în loc de a înfrunta dificultățile, apare ca fiind mai potrivit să contracarăm pierderile prin influxuri de energie: Acolo, la exterior, unde sunt văzute probleme sunt și surse de energie și trebuie să ne orientăm, dinspre probleme, înspre acele surse. Viziunea holistică presupune schimbarea întregului stil de viață, iar esența acestuia este să fim mai mult în contact cu lucruri care ne alimentează decât cu lucruri care ne epuizează.
RăspundețiȘtergereSă nu înfruntăm deci direct problemele ci să le oferim mai puțin din timpul nostru, ocupându-ne mai mult cu ceea ce ne face să ne simțim bine cu adevărat. Pe acest fundal, optimismul se va instala în mod natural. Este nevoie să fim de acord, mai întâi, că e posibil și să ne acordăm această șansă. Apoi trebuie să manifestăm un minim de spirit întreprinzător, pentru că depinde doar de noi să ne orientăm către surse de bună dispoziție regeneratoare. Înainte de a obține un plus de energie, nu avem cum să inițiem o schimbare în atitudinea față de viață. Putem doar să rezistăm agresiunii factorilor de stres până la un moment dat, când ne îmbolnăvim. Mai bine să manifestăm perseverența, răbdarea, în găsirea surselor de energie în viața noastră și în alimentare, până reușim să ne redresăm. Dintre toate posibilele surse, emisiunile de televiziune, de radio și ziarele de știri sunt probabil cele mai puțin indicate.
RăspundețiȘtergereCele mai valoroase surse sunt activitățile în care ne simțim liberi, în care simțim că ne exprimăm pe deplin, și relaționarea de calitate cu oameni, sau cu animale, cu plante ori cu lucruri față de care ne simțim în largul nostru. Să ne facem timp pentru aceste lucruri și să le preferăm unor obișnuințe care doar mențin nemulțumirea înseamnă deja un început al schimbării lucrurilor care ne deranjează - nu direct, ci prin scăderea ponderii lor în viața noastră. Aceasta e calea cea mai ușoară, calea unui nou fel de a trăi, a unei noi vieți. Chiar dacă este greu de imaginat că am putea trăi altfel, mai bine, să avem încredere că se poate: atât de mulți oameni spun că se poate. Să îndrăznim să urmăm calea, chiar dacă la început înaintăm în întuneric, chiar dacă o acceptăm doar ca pe un medicament - sau, mai bine zis, ca pe un tonifiant. Și viitorul ne va oferi mai multe și mai mari satisfacții decât prezentul.
RăspundețiȘtergere