Adevarata avere a unui om este o inima curata si un suflet sincer,
nepatat...nu cred ca oricine poate sa ramana asa, decat un suflet care a
inteles adevarata valoare a omului. Indiferent cat de dura ar fi viata
si de cate ori cadem,important este sa stii sa te ridici...sa-ti
pastrezi sufletul curat si nu plin de frustari. Nu trebuie sa uitam ca
in fiecare din noi exista tristete, exista apoi bucurie...exista traire
si mai presus de toate un om adevarat intotdeauna va stii sa traiasca
ceea ce-i este dat,incat sa depaseasca momentele mai putin placute,sa
se bucure de ceea ce primeste de la viata si sa-si faca zilele mult mai
frumoase.
Luptam in fiecare clipa sa fim noi si sa ne pastram echilibrul pentru a
putea fi fericiti.. .am ajuns sa luptam pentru orice. Ne facem mereu
planuri care uneori sunt date peste cap, ne incredem in acele persoane
ca apoi sa fim dezamagiti si in final iubim ca sa fim raniti. Nu ar
trebui sa ne plangem de toate aceste aspecte pentru ca ele fac parte din
viata noastra si stim cu totii ca de-a lungul vietii te confrunti cu
tot felul de momente...de bucurie,de tristete, si de dezamagire .
Se pot găsi cu ușurință oameni care nu pun preț pe curățenia interioară, pentru că, în lumea lucrurilor care ne interesează pe mulți dintre noi, murdăria nu e văzută destul încât să conteze. Ba chiar este apreciată ca putere, asociată cu abilitatea de simulare a sentimentelor, fiind doar un aspect al adaptării. Iar în cazul celor care adună frustrări, desigur, devine o slăbiciune, însă tot în cadrul numitei lumi: a conștienței cufundate în materie până la identificarea cu posesiunile, a junglei dominatorilor și dominaților. În această lume, a fi slab sau a fi puternic face toată diferența, însă puterea oferă spiritului la fel de puțină libertate precum slăbiciunea: amândouă îl țin ferecat într-o percepție limitată de care nu se poate elibera datorită inerției mari - imperiul luptei sau al auto-victimizării.
Cei mai puternici au momente de răgaz în care fie privesc într-un gol pe care îl învăluie în concepte filozofice mai mult sau mai puțin elaborate, fie se delectează cu emoții care, odată orice urmă de competitori fiind îndepărtată, pot fi lăsate să răsufle. Toți intrăm în aceste tipare comportamentale cât suntem prinși în mrejele materialismului. Dar inima, sufletul, știu că trebuie să mai fie ceva. Curățenia face mai acut sentimentul, parcă. Altfel, despre curățire se poate spune că este doar pregătire, pregătire pentru acel ceva. Pot spune ce este însă nu și la ce folosește, nu încă și poate că nici nu este comunicabil. Nu ne oferă puterea de care credem că avem nevoie, iar ca să fim mulțumiți cu un alt context al puterii, ca să vedem aplicarea ei, chiar la un nivel rudimentar, trebuie să fi intrat cu întreaga viață în acel alt context, într-o lume diferită; deși aceeași.
Doar cuvintele nu pot duce acolo. Apoi, nu există drum înapoi. Și în plus, nu există garanții pentru putere. Cred că nimeni nu face drumul către acel altceva de bună voie. Unii dintre noi suntem împinși într-acolo, pe orbește; cele mai clare indicatoare fiind mereu înșelătoare. Nu putem ști cât de aproape suntem vreodată, cum nici despre curățenia inimii și a sufletului nu putem ști mai mult de o parte a adevărului, potrivită ochilor noștri. În aceste condiții, să spun ce este ar fi inutil, ar indica, cel mult, doar ceva despre mine, ce cred eu, un alt om, că este. Experiența mă îndeamnă, totuși, să spun că menținerea curățeniei interioare, care nu poate avea loc fără sacrificiul încercării de a trăi fără să ne murdărim, merită, cel puțin pentru cei care se simt destinați să ajungă la acel ceva la care m-am referit. Pentru că altfel suntem curățați cu forța și poate să fie foarte dureros.
Inima și sufletul curate odată ajunse la suprafața lucrurilor cu care s-au luptat ca să nu le corupă, dacă nu este momentul să treacă într-o altă lume, trebuie să se întoarcă în cea a roții care ne dă planurile peste cap, unde avansăm de la încredere la dezamăgire, de la iubire la a fi răniți, sau a răni, de la bucurie la tristețe și înapoi. Speranța este o cale de a ne păstra echilibrul, dar poate fi nevoie să o rătăcim de mai multe ori înainte să ne dăm seama unde îi este menit să fie pusă. E posibil să o mai primim cândva în dar, însă putem încerca noi să ne amintim de ea, despre ce a fost și apoi, chiar dacă e puțină, ca o flacără mică, să ne străduim să o ferim de curenții lumii acesteia. Să îi păstrăm un loc neîntărit din inimă pentru când vom fi devenit pregătiți să îi îndeplinim promisiunea.
Se pot găsi cu ușurință oameni care nu pun preț pe curățenia interioară, pentru că, în lumea lucrurilor care ne interesează pe mulți dintre noi, murdăria nu e văzută destul încât să conteze. Ba chiar este apreciată ca putere, asociată cu abilitatea de simulare a sentimentelor, fiind doar un aspect al adaptării. Iar în cazul celor care adună frustrări, desigur, devine o slăbiciune, însă tot în cadrul numitei lumi: a conștienței cufundate în materie până la identificarea cu posesiunile, a junglei dominatorilor și dominaților. În această lume, a fi slab sau a fi puternic face toată diferența, însă puterea oferă spiritului la fel de puțină libertate precum slăbiciunea: amândouă îl țin ferecat într-o percepție limitată de care nu se poate elibera datorită inerției mari - imperiul luptei sau al auto-victimizării.
RăspundețiȘtergereCei mai puternici au momente de răgaz în care fie privesc într-un gol pe care îl învăluie în concepte filozofice mai mult sau mai puțin elaborate, fie se delectează cu emoții care, odată orice urmă de competitori fiind îndepărtată, pot fi lăsate să răsufle. Toți intrăm în aceste tipare comportamentale cât suntem prinși în mrejele materialismului. Dar inima, sufletul, știu că trebuie să mai fie ceva. Curățenia face mai acut sentimentul, parcă. Altfel, despre curățire se poate spune că este doar pregătire, pregătire pentru acel ceva. Pot spune ce este însă nu și la ce folosește, nu încă și poate că nici nu este comunicabil. Nu ne oferă puterea de care credem că avem nevoie, iar ca să fim mulțumiți cu un alt context al puterii, ca să vedem aplicarea ei, chiar la un nivel rudimentar, trebuie să fi intrat cu întreaga viață în acel alt context, într-o lume diferită; deși aceeași.
RăspundețiȘtergereDoar cuvintele nu pot duce acolo. Apoi, nu există drum înapoi. Și în plus, nu există garanții pentru putere. Cred că nimeni nu face drumul către acel altceva de bună voie. Unii dintre noi suntem împinși într-acolo, pe orbește; cele mai clare indicatoare fiind mereu înșelătoare. Nu putem ști cât de aproape suntem vreodată, cum nici despre curățenia inimii și a sufletului nu putem ști mai mult de o parte a adevărului, potrivită ochilor noștri. În aceste condiții, să spun ce este ar fi inutil, ar indica, cel mult, doar ceva despre mine, ce cred eu, un alt om, că este. Experiența mă îndeamnă, totuși, să spun că menținerea curățeniei interioare, care nu poate avea loc fără sacrificiul încercării de a trăi fără să ne murdărim, merită, cel puțin pentru cei care se simt destinați să ajungă la acel ceva la care m-am referit. Pentru că altfel suntem curățați cu forța și poate să fie foarte dureros.
RăspundețiȘtergereInima și sufletul curate odată ajunse la suprafața lucrurilor cu care s-au luptat ca să nu le corupă, dacă nu este momentul să treacă într-o altă lume, trebuie să se întoarcă în cea a roții care ne dă planurile peste cap, unde avansăm de la încredere la dezamăgire, de la iubire la a fi răniți, sau a răni, de la bucurie la tristețe și înapoi. Speranța este o cale de a ne păstra echilibrul, dar poate fi nevoie să o rătăcim de mai multe ori înainte să ne dăm seama unde îi este menit să fie pusă. E posibil să o mai primim cândva în dar, însă putem încerca noi să ne amintim de ea, despre ce a fost și apoi, chiar dacă e puțină, ca o flacără mică, să ne străduim să o ferim de curenții lumii acesteia. Să îi păstrăm un loc neîntărit din inimă pentru când vom fi devenit pregătiți să îi îndeplinim promisiunea.
RăspundețiȘtergere