Oriunde voi fi...nu voi uita ca soarele este mereu acolo...chiar daca
sunt nori...soarele este acolo sus si imi zambeste cu prietenie. Azi
poate sa se nasca un rasarit...totul este sa visam pentru ca tot astazi
poate sa se nasca mii de rasarituri. Imi imaginez ca ma ridic pe virful
picioarelor si desenez cu degetul sufletului
meu...stelele...cerul...visele mele...pentru ca zambetul contureaza
magia vietii mele.Zambind imi da o raza de soare pe care o daruiesc
tuturor celor dragi.
Gabriela, eu astăzi am uitat să visez. Sau poate ar fi mai corect să spun... am reușit să nu mai visez? Cred că mi-am dorit asta... Nu a fost nici un zâmbet, nici un soare pe cer, dar nici nori. Aș zice că am privit cerul senin în altă direcție decât cea a soarelui. Mi-am dorit doar realitate, atât cât se poate să devină realitate visul meu. Iar soarele a stat cuminte pe partea cealaltă a cerului. Dar alții l-au văzut. Și cred că i-a bucurat, sau cel puțin le-a distras atenția pentru o vreme de la ceva mai puțin plăcut. Știu că trebuie să mă pregătesc pentru a renunța complet la vis în momentul în care devine perfect, realizat, fructul fiind ceva de oferit celorlalți. Dar așa, ca acum...mai ales nemaibăgându-l în seamă... Oare... oare visul meu s-a ținut după mine și le-a zâmbit unora care i-au fost mai simpatici, fără să pot eu ști? Sau poate nemaistrălucind cu soarele meu am putut fi cer senin pentru soarele ascuns în alții?
Astăzi am primit eu zâmbete fără să-mi dau seama dacă zâmbeam sau nu. Astăzi nu mi-am mai închipuit nimic, nu am mai dansat. Am fost ca un stâlp al lumii, ceva de la începuturile ei cu care oamenii, în mișcarea lor continuă, nu au stare să se mai preocupe. Dar nici realitate nu am avut. Nu realitate potrivită visului și, cumva, restul lucrurilor nu păreau să mai aibă vreo legătură cu mine. Poate că Andrei se transformă în ceva. Sau poate că Andrei a ajuns iar să fie ca și cum nu ar exista, ca și cum nu ar fi existat niciodată... Zic eu așa, dar visul tot îl bănuiesc ținându-se după mine. Chiar dacă acum se ferește să mă privească în ochi, supărat că l-am evitat, de vis nu cred că am să scap vreodată. Cerul acesta senin nu poate fi fără limite. Viața trebuie să aibă un sens, visul trebuie să inspire... Câtă vreme oameni mai suferă, câtă vreme oameni mai sunt în stare de lucruri urâte, Andrei îi va acorda soarelui său încă o șansă.
Multumesc frumos Andrei ptr comentariile tale frumoase. De fiecare data cand comentezi,ma bucura felul in care o faci. Tu ai mereu cuvinte frumoase ...cred ca ar fi bine sa incepi sa scrii articole pe blogul tau ptr ca ai ceva de spus.Iti doresc din suflet, o viata plina de miracole, armonie, iubire, lumina si pace sufletului tau minunat.Multumesc!
Ceea ce am început prin site-ul meu, adresându-mă întregii lumi, este menit să se dezvolte prin interacțiuni, așa cum îmi par începuturile de dialog de aici, de la dumneavoastră. Aici, în particular, unde mi-am permis o deschidere mai mare cu sufletul, pornesc cu exprimarea de la ideile și cuvintele pe care le-ați folosit, ceea ce, în condițiile în care scrisul îmi consumă destul de mult timp, face posibilă o rată relativ constantă de învățare despre mine și despre felul în care mă pot raporta la lume. Nu este exclus să mai scriu și pe site-ul meu, din când în când. Ceea ce am de spus însă îmi pare că depășește contextul tuturor încercărilor de comunicare de până acum.
Poate că o carte ar fi mai potrivită pentru o abordare atât de amplă încât să permită cât mai multor oameni să se raporteze la ea, pornind de la orice mod de gândire și stil de viață. Vedeți, vreau mai mult decât cuvinte și idei frumoase izolate, fie ele oricât de corecte și practice: Vreau o abordare care să aducă oamenii în comun, prin care să sprijin un fel de a trăi în comun ce presupune un standard mai înalt de calitate a vieții pentru cât mai mulți oameni. De aceea, când nu mă opresc aici, la blogul dumneavoastră, sunt cu gândurile despre scris îndreptate către perspectiva unei lucrări mai complexe, al cărei cadru este dincolo de limitările de formă și rigurozitate în exprimare ale unor post-ări de blog, sau comentarii.
Apoi, că pot să vă aduc dumneavoastră, un om bun, puțină mulțumire îmi oferă mai mult decât speranța ca ceea ce scriu pe blog să aibă un efect pozitiv asupra cuiva. A vă fi un prieten este un compromis între fericirea personală, în izolare și fericirea prin fericirea întregii lumi, către care mă îndeamnă destinul. Dacă mi-ar permite viața cred că aș căuta să cunosc cât mai mulți oameni deosebiți în acest fel. Deocamdată mă bucur că pot vedea lumea și prin ochii dumneavoastră și de aceea, ceea ce mi-ați dorit din suflet, dacă nu mă găsește, la dumneavoastră sper să se întoarcă. Și dacă mă găsește, am să adaug niște urări de-ale mele și tot către Gabriela, înapoi, am să trimit.
Gabriela, eu astăzi am uitat să visez. Sau poate ar fi mai corect să spun... am reușit să nu mai visez? Cred că mi-am dorit asta... Nu a fost nici un zâmbet, nici un soare pe cer, dar nici nori. Aș zice că am privit cerul senin în altă direcție decât cea a soarelui. Mi-am dorit doar realitate, atât cât se poate să devină realitate visul meu. Iar soarele a stat cuminte pe partea cealaltă a cerului. Dar alții l-au văzut. Și cred că i-a bucurat, sau cel puțin le-a distras atenția pentru o vreme de la ceva mai puțin plăcut. Știu că trebuie să mă pregătesc pentru a renunța complet la vis în momentul în care devine perfect, realizat, fructul fiind ceva de oferit celorlalți. Dar așa, ca acum...mai ales nemaibăgându-l în seamă... Oare... oare visul meu s-a ținut după mine și le-a zâmbit unora care i-au fost mai simpatici, fără să pot eu ști? Sau poate nemaistrălucind cu soarele meu am putut fi cer senin pentru soarele ascuns în alții?
RăspundețiȘtergereAstăzi am primit eu zâmbete fără să-mi dau seama dacă zâmbeam sau nu. Astăzi nu mi-am mai închipuit nimic, nu am mai dansat. Am fost ca un stâlp al lumii, ceva de la începuturile ei cu care oamenii, în mișcarea lor continuă, nu au stare să se mai preocupe. Dar nici realitate nu am avut. Nu realitate potrivită visului și, cumva, restul lucrurilor nu păreau să mai aibă vreo legătură cu mine. Poate că Andrei se transformă în ceva. Sau poate că Andrei a ajuns iar să fie ca și cum nu ar exista, ca și cum nu ar fi existat niciodată... Zic eu așa, dar visul tot îl bănuiesc ținându-se după mine. Chiar dacă acum se ferește să mă privească în ochi, supărat că l-am evitat, de vis nu cred că am să scap vreodată. Cerul acesta senin nu poate fi fără limite. Viața trebuie să aibă un sens, visul trebuie să inspire... Câtă vreme oameni mai suferă, câtă vreme oameni mai sunt în stare de lucruri urâte, Andrei îi va acorda soarelui său încă o șansă.
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos Andrei ptr comentariile tale frumoase. De fiecare data cand comentezi,ma bucura felul in care o faci. Tu ai mereu cuvinte frumoase ...cred ca ar fi bine sa incepi sa scrii articole pe blogul tau ptr ca ai ceva de spus.Iti doresc din suflet, o viata plina de miracole, armonie, iubire, lumina si pace sufletului tau minunat.Multumesc!
ȘtergereCeea ce am început prin site-ul meu, adresându-mă întregii lumi, este menit să se dezvolte prin interacțiuni, așa cum îmi par începuturile de dialog de aici, de la dumneavoastră. Aici, în particular, unde mi-am permis o deschidere mai mare cu sufletul, pornesc cu exprimarea de la ideile și cuvintele pe care le-ați folosit, ceea ce, în condițiile în care scrisul îmi consumă destul de mult timp, face posibilă o rată relativ constantă de învățare despre mine și despre felul în care mă pot raporta la lume. Nu este exclus să mai scriu și pe site-ul meu, din când în când. Ceea ce am de spus însă îmi pare că depășește contextul tuturor încercărilor de comunicare de până acum.
ȘtergerePoate că o carte ar fi mai potrivită pentru o abordare atât de amplă încât să permită cât mai multor oameni să se raporteze la ea, pornind de la orice mod de gândire și stil de viață. Vedeți, vreau mai mult decât cuvinte și idei frumoase izolate, fie ele oricât de corecte și practice: Vreau o abordare care să aducă oamenii în comun, prin care să sprijin un fel de a trăi în comun ce presupune un standard mai înalt de calitate a vieții pentru cât mai mulți oameni. De aceea, când nu mă opresc aici, la blogul dumneavoastră, sunt cu gândurile despre scris îndreptate către perspectiva unei lucrări mai complexe, al cărei cadru este dincolo de limitările de formă și rigurozitate în exprimare ale unor post-ări de blog, sau comentarii.
ȘtergereApoi, că pot să vă aduc dumneavoastră, un om bun, puțină mulțumire îmi oferă mai mult decât speranța ca ceea ce scriu pe blog să aibă un efect pozitiv asupra cuiva. A vă fi un prieten este un compromis între fericirea personală, în izolare și fericirea prin fericirea întregii lumi, către care mă îndeamnă destinul. Dacă mi-ar permite viața cred că aș căuta să cunosc cât mai mulți oameni deosebiți în acest fel. Deocamdată mă bucur că pot vedea lumea și prin ochii dumneavoastră și de aceea, ceea ce mi-ați dorit din suflet, dacă nu mă găsește, la dumneavoastră sper să se întoarcă. Și dacă mă găsește, am să adaug niște urări de-ale mele și tot către Gabriela, înapoi, am să trimit.
Ștergere