Cum ne-am pierdut omenia...

Cred ca in ultimul timp, noi oamenii ne-am pierdut omenia...acel strop  care ar trebui sa existe in fiecare din noi...astazi am fost martora unei atitudini de neinteles...unei femei,cred ca i sa facut rau si a alunecat urat rau pe gheata, incat si-a fracturat piciorul. Statea  pe jos si se vaita  de durere,iar cei din jur treceau nepasatori...ba mai mult erau foarte revoltati ca cineva le sta in cale...nimeni nu sa oprit macar sa intrebe ce sa intamplat...daca are nevoie macar de un mic sprijin,astfel am gasit de cuvinta sa ma opresc din drumul meu ,sa vad ce se intampla cu ea...apoi m-am hotarat sa sun la salvare. Stau si ma gandesc,cum ne-am pierdut omenia,solidaritatea si spiritul de ajutorare...nu...nici nu vreau sa cred ca in acest caz putem gasi  scuze ca viata este dura,ca si noi avem probleme.Noi suntem vinovati ca ne schimbam pe zi ce trece si din pacate in mai rau,pentru ca indiferent cat de sarac si amarat ar fi acel om,el poate avea  omenia si demnitatea lui.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Pe coridoarele vieții ...

 „ Eu am mers întotdeauna pe coridoarele vieții în vârful picioarelor, fără să deranjez pe nimeni, acordând încredere în dreapta și în stânga crezând în buna credința și în liberul arbitru.Cel puțin așa am fost învățată, dar mă trezesc într-o lume pe care nu o înțeleg cu chei care nu descuie nici-un lacăt, și în care continui să fac greșeli. “ - Federica Bosco-

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Viata noastra este atat de simpla...

Viata...viata noastra este atat de simpla...dar se pare ca cei care o complica suntem noi. Sunt momente cand ai nevoie sa vorbesti cu cineva,sau sa alegi sa taci...dar cateodata nu gasesti acea persoana cand ai nevoie...sau daca o gasesti niciodata nu te asculta. Ar trebui sa ne ascultam singuri,pentru ca singura persoana care te poate ajuta esti Tu. Daca intelegem acest lucru ,sigur putem merge mai departe si asta nu inseamna ca esti singur.Exista momente cand vrei sa renunti la ceva...dar sunt si momente cand iti doresti nespus acel ceva...si cred ca totul este sa fi constient ca merita.Tot ce am obtinut de la viata,sa datorat faptului  ca am luptat pentru ceva...chiar daca am mai fost invinsa uneori,sigur recunosc...dar nu am renuntat pentru ca intotdeauna am fost sigura pe mine...daca as fi renuntat la acel ceva...acel ceva ar fi devenit trecut pentru ca  nimeni si nimic nu mai poate deveni prezent si viitor. Uneori as vrea ca viata asta sa fie mai clara,ca un program de calculator sau ca o mare schema logica...incat sa iti traiesti viata in linistea pe care o iubesti...sau in galagia pe care o alegi.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Poate este prea greu...

Ne plangem mereu ca nu avem timp...trebuie in primul rand sa avem timp sa vedem cat de egoisti si rai suntem. Avem timp sa ne vaicarim ca traim intr-o lume atat de egoista  de care nu suntem prea mandri ,fara sa ne gandim ca si noi facem parte din acea particica a acestei lumi. Viata asta a noastra care o traim in diverse momente parca este ca o piesa de teatru de prost gust. Prea suntem falsi si ipocriti!. De ce nu avem responsabilitatea sa traim simplu,frumos si sincer!. Poate este prea greu...as fi vrut sa ma nasc intr-o lume mai buna in care sa am incredere in mine si in tine.

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Viata este plina de capcane...

As fi ipocrita sa nu recunosc ca nu-mi plac provocarile vietii...chiar nu cred ca as putea trai dupa un plan in viata  . Personal imi plac aceste provocari sau poticniri pentru ca inteleg ca viata nu ar mai avea acelasi farmec. Poate ca ar fi plictisitor ca totul sa decurga in acelasi fel de rutina. Sigur ca imi doresc ca totul sa fie roz in viata mea,dar pot sa stiu eu ce ma asteapta in viitor!...nu stiu nici ce ma asteapta ziua de maine!. Am ajuns sa cred in acel destin pe care il are fiecare dintre noi,pentru ca tot ce se intampla in lumea asta este cu un scop...dar asta nu inseamna sa stau linistita ca am avut ghinionul ca m-i s-a intamplat ceva si las viata sa treaca pe langa mine. Nu...nu am facut niciodata asa...am gasit solutia cea mai potrivita si mi-am propus de fiecare data ca voi fi cea mai buna incat voi gestiona mai inteligent situatia. De felul meu mereu am fost o optimista,am analizat lucrurile si intotdeauna am incercat sa vad partea buna a lucrurilor...pentru ca am invatat ca viata este plina de capcane,dar cel mai important lucru este sa stim cum sa le evitam.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Usa sufletului...

In ziua de azi cata lume nu mai stie sa dea vietii adevarata valoare!...cred ca sunt foarte multi care au uitat sa aprecieze lucrurile marunte care  ne fac viata mai frumoasa.  Aceste lucruri marunte sunt si mai pretioase pentru fiecare dintre noi.  Bine,si noi oamenii avem propia noastra valoare care inseamna acea calitate sau caracter . Ca sa apreciezi calitatea unui om, cred ca trebuie sa deschizi o usa...mai precis usa sufletului...mai multe calitati inseamna mai multe usi sa deschizi.Dupa pararea mea este imposibil sa le deschizi pe toate in acelasi timp pentru ca este nevoie de multa cunoastere. Astazi realizez ca sunt mult mai bogata pe zi ce trece pentru ca am reusit sa deschid fiecare usa rand pe rand...in felul acesta  am invatat sa primesc si sa daruiesc zambete,multumiri,cuvinte frumoase si multe incurajari.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Ne pierdem in cuvinte...

Traim parca intr-o lume paralela  si suntem tentati sa judecam oamenii prin ochii mintii noastre. Sau mai bine spus sa fim judecati. Poate multi ne invidiaza... ne cred fericiti si realizati si asteapta de la noi sa daruim mereu doar noi...sa le facem zilele fericite si frumoase....sa-i ascultam atenti.....dar putini uita ca si tu esti un om . Am ajuns sa-i judecam pe altii sau sa fim noi cei judecati. E greu insa de inteles cum de am ajuns noi, oamenii, sa fim chiar atat de priceputi in a-i judeca pe altii.  Pentru  multi   este mai usor sa judece oamenii decat sa-i cunoasca...pentru  ca a cunoaste un om  iti trebuie mult   timp si rabdare.  Din pacate, judecam si suntem judecati dupa prima impresie ...trist dar adevarat.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Ce mica e lumea...

Ce mica e lumea! Astazi prin peregrinarile mele prin oras...caci nu mi se mai termina problemele...am intalnit niste persoane pe care nu le-am vazut de foarte mult timp. Pe unele mi-a facut placere sa le revad...pe altele,nu,pentru ca mi-am adus aminte  ca m-au folosit din punct de vedere profesional. Stiam acest lucru si niciodata nu m-a deranjat. In acele cateva secunde mintea mea a trecut prin revista toate etapele si suferintele pricinuite de aceste persoane si tot astazi am inteles ca  ele  m-au ajutat in drumul vietii...chiar m-au ajutat,cu toate ca nu aveau acesta intentie. Acum imi dau seama ca m-au facut mai puternica, m-au facut sa fiu mai atenta cu viata mea,cu profesia mea si cu familia mea....ele m-au facut sa trec cu bine si cu fruntea sus peste toate obstacolele intalnite...pot spune ca este meritul lor de a ma ambitiona sa realizez ceva. Nu am apucat sa le multumesc niciodata fata in fata...dar o fac astazi in gand si le spun ca datorita lor sunt ceea ce sunt pentru ca pe mine m-a caracterizat intotdeauna optimismul,perseverenta,speranta dar si incapatanarea de a sti tot mai mult. Imi este mult mai bine acum pentru ca m-am impacat cu ei...chiar imi este bine...am uitat si am iertat pentru binele meu,pentru sanatatea mea si credeti-ma ca  a meritat.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Atunci...

Cand sufletul te doare, singura alinare a trupului, este atunci cand ai cu cine sa impartasesti ranile deschise din sufletul tau... atunci cand sufletul iti este rupt in bucati,  realizezi in cele din urma ca ai nevoie sa te descarci. Eu, am atatea pelicule ale vietii stranse dea lungul anilor in mine, incat nu-mi ajunge timpul sa vorbesc despre toate. Cand sufletul te doare, timpul vindeca ranile iar trecutul trebuie sa ramana ca niste pagini ale unei carti ce nu mai trebuiesc citite, si lasate sa se puna praful peste ele.In aceste stari nu ai ce face,pur si simplu te ghemuiesti singur si iti strigi durerea.O strigi in tacere ,fara cuvinte,doar cu lacrimi inabusite.Si doare…doare rau si in fiecare zi durerea adanceste prapastia formata,prapastia aparuta intre tine si increderea in oameni .

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Recunosc...

Sunt  momente, in care vrei sa fi singur cu sufletul tau .Recunosc ca am o slabiciune pentru acele clipe in care vreau sa fiu singura,pentru ca cea mai minunata liniste este aceea in care iti poti asculta bataile inimii ,a sufletului si poti vorbi vedea toate incaperile acestei minunate energii precum si frumuseatea pe care o emana, atunci simti ca esti din nou copil. In acele clipe toata frumueste acestui univers maret ,o simti calda in fiinta ta si o poti tine in palma ,pe care apoi intinzind-o s-o daruiesti fiintei dragi care este la fel cel mai frumos univers. 

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Imi pasa ...

Imi pasa de acei oameni care ma inteleg si m-au apreciat pentru ceea ce sunt...imi pasa de trecatorul intalnit si grabit care goneste spre destinatii necunoscute...imi pasa de acei oameni care mi se lipesc de inima pentru tot restul vietii...imi pasa de tot ce este frumos ,curat si sincer. Nu pot sa tolerez minciuna,prostia si tradarea, pentru mine sunt sunt niste defecte pe care eu cel putin nu le pot accepta. Cred ca sunt lucrurile cele mai josnice...urasc nepasarea pe care o au unele persoane fata de acele lucruri ce pot sa-i afecteze pe cei din jur...urasc cand  cineva se crede superior...urasc cand un om isi bate joc de alti oameni. Dar din pacate astfel de oameni ii descoperi abia dupa ce te-au lovit.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Viata este bucurie si tristete...

In general eu sunt o optimista convinsa,dar sunt clipe in viata cand crezi ca totul se darama in jurul tau. Sigur ca nu am uitat ca viata este frumoasa dar zilele acestea am fost atat de concentrata pe problema care o am,incat gandurile mele pozitive parca au zburat. Nici nu vreau sa ma dezmit ce am scris pe acest blog despre Viata...sustin si cred in continuare ca trebuie sa credem ca viata este frumoasa,pentru ca frumusetea  consta tocmai in urcusurile si coborasurile ei,intre acel constrast intre bine si rau...intre urat si frumos. Da...viata e frumoasa si din pacate realizam sa o pretuim mai mult abia atunci cand simtim ca o pierdem si mai ales atunci cand ne atentioneaza ca nu-i acordam  respectul cuvenit. Si in cele mai multe cazuri asa facem cu totii! Pretuim viata numai in momentele cand simtim loviturile destinului,de aceea trebuie sa intelegem o data pentru totdeauna ca viata este...bucurie si tristete.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

 

Fiecare izbitura in viata lasa un semn ...

De multe ori nu este de ajuns sa vrei ceva in viata. Pentru a obtine ceea ce doresti trebuie sa lupti,sa te straduiesti,sa ai rabdare si nu in ultimul rand ambitie...altfel totul este in zadar. Trebuie sa ne pastram speranta in orice pentru ca viata din pacate este prea scurta...ar trebui sa ne gandim la toate clipele frumoase si sa ne imaginam ca sunt ca un  buchetel de flori pe care il asezam cu grija in vaza vietii si sa nu uitam sa-l stropim din cand in cand cu lacrimi de bucurie. Eu acum vad viata ca o usa dubla...si fiecare pas al meu ma poarta spre astfel de usa. Dar am noroc pentru ca atunci cand  usa trecutei clipe se inchide atunci imi da un impuls mai mare pentru a merge mai departe...fiecare izbitura in viata lasa un semn asupra mea,dar intotdeauna in astfel de clipe ma ambitioneaza si singura imi spun-ca se poate.De aceea am ajuns sa ma bucur de fiecare clipa de fericire si de speranta pentru ca intamplarile nu vin niciodata degeaba,ci ele vin cu un anumit scop in viata unui om si mai pot spune ca am invatat sa scot din tot raul venit doar...binele si frumosul.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Acum cred....

"Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...

Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...

Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...

Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...

Acum cred."-de Ruxandra Palade...adresa- http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Ruxandra+Palade.

 Mi-a placut enorm acesta poezie care reflecta viata,mai degraba anumite momente din viata noastra ,asa ca am recitit aceste versuri de cateva ori si mi-am dat seama ca trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dimineata in care pot respira si pot sa vad lumina zilei...nu degeaba termin eu fiecare postare "Cu trebuie sa Traiesc". Orice moment care apare in viata mea...poate cateodata mai dureros,m-a facut parca mai puternica ,niciodata nu am crezut ca sunt o victima a sortii sau a destinului,din contra am despicat firul in patru,am gandit de zece ori si am luat decizia cea mai buna.Cred ,fara falsa modestie,ca m-am nascut cu acea tehnica de supravietuire...pentru ca tarziu am realizat ce inseamna viata si cum sa ai grija de ea.

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Timp. Fiecare cu timpul lui...

"Trece timpul. Oh, dar cum trece timpul! Parcă nu mai sunt omul de ieri, de săptămâna trecută, de acum 5 ani. Nici în oglindă, nici în suflet. Timpul mi-a erodat şi chipul şi sufletul, aşa cum apa modelează piatra după ciocniri repetate. Tot ce am simţit, ce am trăit, ce m-a bucurat şi ce m-a durut şi-a pus amprenta pe care omul care sunt astăzi şi o va face în continuare cu omul care voi fi peste ani.
Sunt momente uneori, când mă filtrez prin oglinda timpului şi parcă nu-mi vine să cred că cea pe care o privesc faţă în faţă sunt chiar eu. Nu-mi vine să cred că a fost o vreme când idealurile mele erau altele, că oamenii care mă înconjurau erau alţii sau altfel, că eu însămi aveam un alt spirit. Parcă în fiecare an devin un alt eu, iar acest lucru, recunosc, mi se pare destul de straniu uneori. Să par aceeaşi, dar să fiu totuşi altfel.
A trecut timpul, au trecut anii, unele iubiri au dispărut în neant, ca şi cum n-ar fi fost, unii oameni au rămas prezenţi în sufletul meu ca şi cum n-ar fi plecat niciodată, viaţa mi-a dat şi mi-a luat, m-a ingenucheat şi m-a ridicat.
A trecut an după an, timp în care în viaţa mea s-au produs schimbări mai mici sau mai mari, care cu o precizie nevăzută mi-au modelat atât chipul, cât sufletul.
Astăzi, văd pe chipul meu o seninătate de care uitasem, iar în suflet simt o linişte pe care o pierdusem."
-publicat de Iustina Dinulescu-sursa-http://momenteinviata.ro-

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

De multe ori...

Un vis cat de firav ar fi ,poate cel putin hrani sufletul spoliat de duritatea realitatii....implinit sau nu, el poate schimba viata cel putin prin atitudine.De multe ori il purtam cu noi in constient si in subconstient ...ne tine de urat,.ne da sperante si pasim mult mai increzatori prin tunelul vietii.Visele firave au ceva din puterea sufletului, ele sunt tesute poate chiar din el ,de aceea sunt mai puternice decat realitatea ,ele sunt bucatica din frumoasa eternitate.Am invatat ca visele se pot destrama chiar si de la adierea unui vint sau a unei bucurii si am mai  mai invatat ca oricat ar incerca sufletul sa supuna inima ,inima este mai tare si alege. Asa ca,ingrijiti- va de visele voastre.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Eternul timp...

Timpul! Eternul timp!Chiar in aceste zile stateam si ma gandeam cum trece timpul...chiar ma sperie viteza cu care se misca.El nu sta de vorba cu noi, nici macar nu ne cere parerea...trece pur si simplu.Timpul a devenit un idol pentru noi, pentru ca ne lasam condusi de timp, pentru ca suntem implicati doar in circumstantele timpului. De multe ori el  curge implacabil si cu fiecare clipa pe care i-o dam, ne da in schimb icoane dragi ale celor cu care ne-am insotit macar si in acea clipa pasii, imagini sclipitor colorate ale locurilor prin care ne-au purtat intamplarile si gandurile, franturi de trairi, calde sau reci din momentele pe care le-am impartasit cu cei intalniti .Da... timpul trece la fel de repede cum cade o frunză, cum se desprinde de cer o stea, cum infloresc florile primavara si cum se topeste zapada.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Pentru ca am ramas un om bun....

Daca ieri eram putin suparata de starea sufleteasca a doamnei mele de pian asa cum v-am povestit in postarea anterioara ...astazi ma simt mai linistita...am vorbit astazi cu ea la telefon si starea interioara era mult mai buna. Adevarul este ca nici mie nu-mi plac zilele mele de nastere...si asta se intampla de acum cativa ani,cand exact de ziua mea  am primit o veste groaznica despre starea mea de sanatate...de atunci chiar urasc aceste zile si incerc atat cat pot eu sa treaca neobservate...zic eu neobservate ca familia si prietenii nu uita niciodata. Cat despre varsta, pentru mine ea nu exista... daca te framanta varsta, daca trecerea anilor devine obsesiva, abia atunci imbatranesti....si eu nu vreau asta...eu ma simt acum cel mai bine din toata viata mea pentru ca  acum ma consider un om implinit...un om matur cu suflet de copil...nu vreau sa  traiesc din amintiri pentru ca  in viata mea exista doar prezentul si viitorul. Am avut suficiente necazuri in viata cu boala...alte necazuri nu am avut...si tocmai de aceea ma bucur de fiecare clipa pe care mi-o daruieste Dumnezeu. Sunt extrem de optimista,poate exagerat de optimista...si caut sa ma izolez de acei oameni care nu-mi fac bine...imi iubesc si pretuiesc doar prietenii adevarati...si stiti ce mai iubesc...ma iubesc pe mine , pentru ca am ramas un om bun.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Degeaba, n-am avut succes...

Astazi am avut o intalnire ca in fiecare an cu doamna mea de pian...o doamna care in tinerete a fost foarte frumoasa...si acum este ,in ciuda varstei care pastraza aceleasi trasaturi frumoase de femeie ingrijita. Am tinut sa o vad neaparat pentru ca maine este ziua ei...  doamna mea de pian m-a sustinut foarte mult cand eu aveam probleme de sanatate...si pentru ca eu o pretuiesc enorm, pornisem o trancaneala numai asa cum stiam noi...asa ca o idee pentru aniversarea ei....dar degeaba ca nu am avut succes.I-am reamintit cand imi spunea sa fiu optimista si sa ma bucur de orice pe lumea asta , chiar daca maine este  furtuna...de fapt eu ii spuneam lectia invatata de la ea.  Degeaba...doamna mea ca niciodata nu se bucura de ziua ei...imi spunea cu lacrimi in ochi ca varsta o sperie... ceea ce nu-i place la varsta asta e ca ii arata ca se apropie timpul cand viata  se va termina...iar ea cu ideea asta nu se poate impaca...am vazut in ochii ei verzi ca ura moartea cu toata fiinta ei,iar gandul asta ii dadea nopti de insomnie.  Pentru ca dupa un timp am observat ca nu era in apele ei ,ne-am imbratisat si ne-am luat la revedere...eu am inceput sa ma imbrac...dar usor m-a luat de mana... m-a asezat pe scaunelul de la pianul ei vechi si am cantat impreuna la patru maini o piesa de Frederic Chopin-Nocturne. De ce oare doamna de pian a dorit sa interpretam acesta piesa destul de trista...nu am sa stiu niciodata...m-am intristat ca nu credeam că e posibil  sa spuna că nu o interesează ziua ei de naştere,si de ce s-ar bucura? ... pentru că a mai adunat un an la cei 70 pe care-i are?  ...m-am intristat ca sufletul ei s-a schimbat enorm de mult...poate ca a obosit...m-am intristat de indiferenta pentru anii ei.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Stiu ca este doar a mea...

Cand eram mica imi placea sa privesc stelele Si acum am o stea a mea pe care o privesc ori de cate ori am ocazia.Ma simt bine ca este acolo ,pentru ca stiu ca este doar a mea.Este asa de minunat sa vrei sa atingi stelele...sunt ca niste  fecioare sfioase si daca ne aud, se inrosesc si atunci, din timiditate, se pot aprinde si ard si cad din locul lor, lasand pe cer o urma de lumina, o coada stravezie care, atunci cand e vazuta, e luata de reper pentru toate dorintele rostite sau nerostite ale omenirii.
Sa nu vorbim de ele, ar fi pacat sa cada, doar sa le incredintam din priviri dorintele noastre si sa le iubim cu timiditate...

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Sunt viata pur si simplu...

Mie amintirile nu-mi dau putere, ci ma culca la pamant.Pentru mine ele sunt dureroase, mai ales cele care au lasat o urma in viata mea...si aici ma gandesc la moartea tatalui meu si la vestea cand   o doctorita mi-a dat o veste proasta...pe care am primit-o, asa sec,ca si cand mi-ar fi spus buna dimineata,  asa din plictiseala.  Atatea ganduri mi se invart prin cap cand imi aduc aminte ...ca uneori nici nu mai pot sa dorm...poate ca ar trebui sa-mi scriu memoriile...dar mai bine nu ...nu vreau sa le scriu, ca ar trebui sa spun niste adevaruri crude si nu pot... este prea dur ce-as avea de povestit si prin cate am trecut.Poate ca o sa sune caraghios,eu tot mai astept o minune...nu stiu exact de ce fel, dar toata viata mea a fost compusa din minuni si din niste rasturnari fantastice de situatii,dar desi nu-mi plac uneori, amintirile in primul rand sunt propriile noastre lectii  de viata...sau asa ar trebui sa fie,ele fac parte din averea personala...nu le pot distruge...sunt viata pur si simplu.

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion...

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nici o valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârșit.”
Am început cu sfârșitul cărții. Sau poate fi la fel de bine începutul ei. Pentru că această carte – „Ce ne spunem când nu ne vorbim” nu are început și nu are final pentru că e atipică. Iar mie îmi plac lucrurile ieșite din comun, care îți înșeală așteptările într-un mod inedit.
Căutăm o carte care să mă trezească un pic, conștientă fiind că am nevoie de un wake-up call, dar nu am găsit-o atunci când voiam eu să o găsesc. Am găsit-o întâmplător. I-am citit descrierea și am decis că trebuie să-i fac urgent loc în biblioteca mea.
„Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.”
Sună tentant și pentru tine, nu-i așa? Ei bine, vei fi surprins de ce vei găsi în interiorul celor două coperți. Cu siguranță nu va fi acea poveste la care te aștepți, dar te va cuceri numaidecât. Vor fi momente când vei avea impresia că nu mai înțelegi nimic pentru ca mai apoi să înțelegi totul.
Viața. Moartea. Iubirea. Frica. Credința. Speranța. Încrederea. Libertatea. Adevărul. – toate aceste ingrediente formează cocktailul care dă titlul cărții.
Vor fi pasaje în care te vei regăsi fără să fi avut habar că te-ai pierdut vreodată și fragmente întregi care ți se vor părea greu de digerat. Iar când vei ajunge la final îți vei da seama că vrei mai mult. Că povestea nu s-a terminat încă.
Trebuie să recunosc că am obiceiul de a sublinia fragmentele care îmi plac dintr-o carte. Unii ar spune că e un păcat să pângărești o carte în felul ăsta. Eu vreau să cred că astfel îmi transform cartea dintr-un obiect într-un prieten tăcut. În această carte am lăsat aproape pe fiecare pagină câte o urmă de creion… mi-e prietenă de-acum. Și vreau să va împărtășesc și vouă câteva urme de creion:
„E important să știi să taci, să taci și să vorbești tăcând.”
„Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”
„În timp ce mor… o să îmi las bucăți din suflet pe marginea vieții tale. După ce nu o să mai fiu, să te oprești când ți-e dor, să le iei, să îți amintești cât de mult te-am iubit și să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aștept pe un colț de nor. Când plouă, să știi că m-am dezechilibrat. Nu știu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezești cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ți las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineața să zâmbești.”
„Sufletul nu este o gumă de mestecat. Nu se întinde și nici nu se rupe, și nici nu se da din gură în gură.” 
„Fiecare om, dacă este atent, are în viață o întâlnire care îl marchează, poate chiar mai multe. Dar o întâlnire revelatoare are sigur fiecare om, o întâlnire care te ajută să te descoperi, să te cunoști, să fii.”
„Am învățat să fac din fiecare clipă o sărbătoare. Să mă arunc în fiecare secundă, să nu mă tem de viață, să nu mă abțin, să las clipele să mă înnebunească, să îmi clocotească pulsul, să am curajul să trăiesc soarele, să îmi țâșnească sângele prin gânduri, să râd să mă audă tot universul, să îngenunchez lumina.”
„Toți avem parte de o lecție de viață. Eu vreau să cred că, din toată mizeria asta, o să îmi găsesc din nou mătura și o să pot din nou să zbor și să fiu liberă.”
„Un singur lucru știu. Când iubești, moartea rămâne un simplu medalion agățat de o brațară la glezna piciorului tău.”
Mă voi opri aici pentru că vreau să descoperiți singuri comoara de învățături a acestei cărți.
Dacă am reușit să vă stârnesc interesul o puteți găsi aici.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Viata ca un pian...

"Viata este asemenea unui pian. Clapele albe simbolizeaza fericirea iar cele negre tristetea. Dar in timp ce treci prin calatoria vietii,adu-ti aminte,ca si clapele negre,creeaza muzica ."

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Viata ne invata...

Viata ne invata aproape tot timpul nenumărate lectii... ne invata cum sa fim puternici, recunoscatori, curajosi si iubitori,dar din pacate nimic nu este perfect si etern pe lumea asta. Nu pretuim multe din lucrurile cu care suntem inconjurati...parca nu mai stim sa iubim, sa daruim sau sa zambim.De multe ori in perioada asta de sarbatori ,ne aducem aminte sa facem o fapta buna sau sa fim mai buni.De ce tocmai acum si nu facem acest lucru tot timpul...bunatatea si iubirea fata de oameni nu se manifesta numai de sarbatori.Stiu ca viata nu este perfecta...stiu ca nici noi nu suntem perfecti,dar daca am incerca sa fim doar noi...sa stim sa iubim,sa punem suflet in toate ,sunt sigura ca totul se va schimba si viata noastra din imperfecta va fi perfecta.Cred ca niciodata nu va fi prea tarziu sa te schimbi si sa fi un om cu sufletul curat si sincer.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Randuri scrise virtual...

Mereu am admirat acele persoane care pot sa-si expuna viata pe blog cu usurinta...eu sunt o persoana care asculta mult si vorbeste putin. Daca as incerca sa-mi scriu viata cu tot ce fac,cu tot ce traiesc in fiecare zi,cu tot ce mi se intampla ,cu tot ce gandesc,cu tot ce ma deranjeaza...chiar nu cred ca as putea sa descriu totul, pentru ca as crede ca pentru altii as deveni o infumurata sau poate as incerca sa ma victimizez...si asa cred ca scriu prea multe amanunte...si pana la urma cu ce m-ar ajuta sa scriu tot ceea ce mi se intampla in fiecare zi!
Uite de exemplu...ai mei de acasa nu ma citesc,chiar nu stiu adresa mea de blog...dar am colegi si cunostiinte care mi-au spus ca ma citesc cu placere. Cred ca e normal sa existe o anumita retinere atunci cand scrii pe un blog,la urma urmei ,sunt lucruri care tin de viata personala si e irational sa povestesti cu lux de amanunte ce faci zi de zi...am evitat sa-mi expun viata in randuri scrise virtual... sunt multe aspecte pe care vreau sa le pastrez doar pentru mine. Nu stiu ...am si o retinere , ca atunci peste ani cand ma voi reciti eu,chiar imi este teama ca voi fi prea aspra cu mine de ceea ce am gandit la un moment dat.

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Chiar asa este...

De multe ori suntem acuzati ca purtam o masca...si chiar asa este. Imposibil sa nu existe cineva care la un moment dat nu a avut nevoie de asa ceva.  Suntem nevoiti sa avem mai multe fete,pentru ca suntem mandri,ascunsi,pentru ca nu vrem sa se stie ce este in sufletul nostru ...suntem prefacuti.  Recunosc si eu am apelat la o astfel de masca si ma doare sa spun asta prefacandu-ma ca nu vad...ca nu aud....ca nu ma doare...dar in realitate doare,si doare al naibii de tare!. Daca stau sa ma gandesc, viata nu este  decat o colectie de amintiri si atunci e usor sa-ti faci o relatie speciala cu trecutul si sa continui sa traiesti in el tot ce n-ai fi vrut sa aiba sfarsit, oare putem fi condamnati cand cu ochii mintii traim o dragoste pe care am vrut-o vesnica dar s-a sfarsit sfasiind totul in jur, sau o dorinta nemplinita ramasa deschisa in negura anilor?.Si atunci lasi masca afara si intri in lumea ta,in viata ta secreta... acolo unde nimic nu pare complicat,unde se ascund adevaruri dureroase  si dulci ca seva florilor de vara.Oare exista o masca si pentru suflet? Cred ca niciodata ...si spun asta pentru ca el este mereu acelasi...iar oglinda lui sunt ochii, indiferent cate masti am avea pe fata,ei te tradeaza.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Nu, nu sunt egoista ...

In acest an vreau ca sufletul meu sa fie mai linistit.Trebuie sa invat sa ma accept asa cum sunt...daca ieri ma deranjau minciunile,ipocrizia,purtarea unora ,cuvintele,gesturile,astazi nu ma mai deranjeaza nimic pentru ca vreau sa ma gandesc mai mult la mine...in felul acesta pot sa-mi protejez sufletul .Aceasta schimbare pentru mine inseamna enorm de mult...stiu este un inceput cand pentru prima data ma pun eu pe locul intai. Intotdeauna am fost grijulie cu altii...m-am zbatut...m-am zbuciumat...am luptat pentru diverse cauze,dar acum este si randul meu.  Nu, nu sunt egoista deloc,imi dau seama ca este dificil,insa viata m-a educat si invatat sa nu ma las invinsa,chiar daca voi cadea...stiu ca voi gasi in  mine resursa necesara de a ma ridica si a merge mai departe...pentru ca de fiecare data imi pastrez optimismul si voi incerca sa ma pregatesc  pentru tot ce-mi va oferi viata.

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Exista o zi...

Am sa incep cu un citat de Antoine de Saint-Exupery" Viata nu este nici simpla nici complicata, nici limpede nici mohorata, nici contradictorie nici coerenta. Este - si atata tot. Numai limbajul o ordoneaza sau o complica, o lumineaza sau o intuneca, o diversifica sau o unifica."
 Citind acest citat  cred ca hotararea de a trai  tine  numai de noi si de libertatea noastra,pentru ca putem alege sa ne traim viata  sau o putem lasa sa treaca pe langa noi. Exista o zi in care te nemultumesc anumite lucruri...si daca in aceeasi zi ai ghinionul sa fie mai multe,atunci ai senzatia ca intr-o clipa  viata nu mai este minunata si atunci incepi sa te vaiti ca ai probleme mari...dar daca stau bine sa ma gandesc,problemele mele sunt minore in comparatie cu ceea ce traiesc altii...

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

La multi ani 2016 !

In ultima zi a anului, ma adun langa taste, sa va urez un an nou sanatos si fericit, extrem de bun si de prosper, sa dea Dumnezeu tutoror celor dragi ai vostri ,sanatate maxima, sa fim mai buni, mai toleranti, mai prietenosi, cu inimile mai deschise si mai curate, sa ne ajutam aproapele mai mult decat pana acum, sa ni se implineasca visele fiecaruia, sa petrecem bine si frumos, sa avem mese imbelsugate cu de toate, sa ne iubim copiii, fratii si parintii, sa ne cinstim batranii si in seara asta sa ne distram la superlativ.Dragii mei, toti cei care treceti pe aici, va urez pentru anul 2016 din suflet, ceea ce-mi doresc si pentru mine : sanatate voua si tuturor celor dragi ai vostri, sa aveti mereu zambete pe fete si sa ne citim cu bine.Petreceri frumoase de Revelion,mese imbelsugate si sa nu uitati sa va pupati sub vasc!.La multi ani, 2016, in armonie si iubire!

 

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.