Cand sufletul te doare, singura alinare a trupului,
este atunci cand ai cu cine sa impartasesti ranile deschise din
sufletul tau... atunci cand sufletul iti este rupt in bucati, realizezi in cele din
urma ca ai nevoie sa te descarci. Eu, am atatea pelicule ale vietii
stranse dea lungul anilor in mine, incat nu-mi ajunge timpul sa vorbesc
despre toate. Cand sufletul te doare, timpul vindeca ranile iar trecutul
trebuie sa ramana ca niste pagini ale unei carti ce nu mai trebuiesc
citite, si lasate sa se puna praful peste ele.In aceste stari nu ai ce face,pur si simplu te ghemuiesti singur si iti strigi durerea.O strigi in tacere ,fara cuvinte,doar cu lacrimi inabusite.Si doare…doare rau si in fiecare zi durerea adanceste prapastia formata,prapastia aparuta intre tine si increderea in oameni .
Gabriela... Gabriela... Nu... vă rog... nu durere... nu răni, nu, nu bucăți de suflet... Nu dumneavoastră... Dumneavoastră trebuia să fiți fericită... La fericirea dumneavoastră îmi închipuiam că particip cu puținul cuvintelor mele. Și când reușeam să uit de mine și să vă scriu ceva mai frumos, sufletul meu devenea împăcat. Dar acum... Gabriela... dumneavoastră să strigați în tăcere? să înăbușiți lacrimi... Cunosc toate aceste lucruri prea bine dar îmi este imposibil să mi le închipui la... la cineva drag... La ce bun liniștea mea, la ce bun puterea mea interioară dacă nu vă pot sprijini când vă este mai grea povara gândurilor? Gabriela, sufletul îmi cere să ajungă la dumneavoastră, să vă alunge tristețea... Ce pot să-i spun... Eu vă credeam... iubită... iubind... Iertați-mă, vă rog. Îmi este greu să înțeleg cum de puteți fi singură în suferință. Vă cunosc doar prin temele noastre de discuție și doar de atât de puțin timp... Mă întreb... mă întreb dacă v-aș fi putut deveni un prieten mai apropiat, un prieten cu care să împărtășiți mai mult... Aș putea deveni oare cândva... mai curând... un astfel de prieten pentru dumneavoastră?
Gabriela, pentru mine ar însemna foarte mult, pentru că atunci când uit de nevoile mele și nu mai știu decât de dumneavoastră pot să exprim din ce am mai frumos. Și asta mă face să mă simt împlinit. Asta ați făcut posibil până acum acceptându-mi comentariile de aici. Dar Gabriela, gândul că ați putea fi tristă face distanța prin aceste rânduri atât de greu de suportat. Vă rog, vă rog să nu vă mai știți singură. O bucată din sufletul meu este cu dumneavoastră și îl doare. Îl doare prăpastia dintre dumneavoastră și lumea unde Andrei ar putea fi doar un alt om. Dacă Andrei ar putea fi un prieten... dacă m-ați putea ști în acest fel... un prieten apropiat. Știu și eu... Dacă am putea vorbi doar între noi... mai deschis... Dacă aș reuși să mă dovedesc demn de încrederea dumneavoastră în așa măsură încât să ajung să vă pot îmbrățișa, ca un prieten... Iertați-mă, vă rog. Depășesc, cred, limitele politeței dintre noi. Însă Gabriela, simt nevoia să vă știu eliberată de suferință. Vreau să fiți fericită. Și mi-ar plăcea... mi-ar plăcea să-mi pot găsi și eu fericirea prin dumneavoastră. ...Până când ne veți da de știre despre trăiri mai senine, visul meu de fericire rămâne incomplet.
Gabriela... Gabriela... Nu... vă rog... nu durere... nu răni, nu, nu bucăți de suflet... Nu dumneavoastră... Dumneavoastră trebuia să fiți fericită... La fericirea dumneavoastră îmi închipuiam că particip cu puținul cuvintelor mele. Și când reușeam să uit de mine și să vă scriu ceva mai frumos, sufletul meu devenea împăcat. Dar acum... Gabriela... dumneavoastră să strigați în tăcere? să înăbușiți lacrimi... Cunosc toate aceste lucruri prea bine dar îmi este imposibil să mi le închipui la... la cineva drag... La ce bun liniștea mea, la ce bun puterea mea interioară dacă nu vă pot sprijini când vă este mai grea povara gândurilor? Gabriela, sufletul îmi cere să ajungă la dumneavoastră, să vă alunge tristețea... Ce pot să-i spun... Eu vă credeam... iubită... iubind... Iertați-mă, vă rog. Îmi este greu să înțeleg cum de puteți fi singură în suferință. Vă cunosc doar prin temele noastre de discuție și doar de atât de puțin timp... Mă întreb... mă întreb dacă v-aș fi putut deveni un prieten mai apropiat, un prieten cu care să împărtășiți mai mult... Aș putea deveni oare cândva... mai curând... un astfel de prieten pentru dumneavoastră?
RăspundețiȘtergereGabriela, pentru mine ar însemna foarte mult, pentru că atunci când uit de nevoile mele și nu mai știu decât de dumneavoastră pot să exprim din ce am mai frumos. Și asta mă face să mă simt împlinit. Asta ați făcut posibil până acum acceptându-mi comentariile de aici. Dar Gabriela, gândul că ați putea fi tristă face distanța prin aceste rânduri atât de greu de suportat. Vă rog, vă rog să nu vă mai știți singură. O bucată din sufletul meu este cu dumneavoastră și îl doare. Îl doare prăpastia dintre dumneavoastră și lumea unde Andrei ar putea fi doar un alt om. Dacă Andrei ar putea fi un prieten... dacă m-ați putea ști în acest fel... un prieten apropiat. Știu și eu... Dacă am putea vorbi doar între noi... mai deschis... Dacă aș reuși să mă dovedesc demn de încrederea dumneavoastră în așa măsură încât să ajung să vă pot îmbrățișa, ca un prieten... Iertați-mă, vă rog. Depășesc, cred, limitele politeței dintre noi. Însă Gabriela, simt nevoia să vă știu eliberată de suferință. Vreau să fiți fericită. Și mi-ar plăcea... mi-ar plăcea să-mi pot găsi și eu fericirea prin dumneavoastră. ...Până când ne veți da de știre despre trăiri mai senine, visul meu de fericire rămâne incomplet.
RăspundețiȘtergere