Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion...

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nici o valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârșit.”
Am început cu sfârșitul cărții. Sau poate fi la fel de bine începutul ei. Pentru că această carte – „Ce ne spunem când nu ne vorbim” nu are început și nu are final pentru că e atipică. Iar mie îmi plac lucrurile ieșite din comun, care îți înșeală așteptările într-un mod inedit.
Căutăm o carte care să mă trezească un pic, conștientă fiind că am nevoie de un wake-up call, dar nu am găsit-o atunci când voiam eu să o găsesc. Am găsit-o întâmplător. I-am citit descrierea și am decis că trebuie să-i fac urgent loc în biblioteca mea.
„Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.”
Sună tentant și pentru tine, nu-i așa? Ei bine, vei fi surprins de ce vei găsi în interiorul celor două coperți. Cu siguranță nu va fi acea poveste la care te aștepți, dar te va cuceri numaidecât. Vor fi momente când vei avea impresia că nu mai înțelegi nimic pentru ca mai apoi să înțelegi totul.
Viața. Moartea. Iubirea. Frica. Credința. Speranța. Încrederea. Libertatea. Adevărul. – toate aceste ingrediente formează cocktailul care dă titlul cărții.
Vor fi pasaje în care te vei regăsi fără să fi avut habar că te-ai pierdut vreodată și fragmente întregi care ți se vor părea greu de digerat. Iar când vei ajunge la final îți vei da seama că vrei mai mult. Că povestea nu s-a terminat încă.
Trebuie să recunosc că am obiceiul de a sublinia fragmentele care îmi plac dintr-o carte. Unii ar spune că e un păcat să pângărești o carte în felul ăsta. Eu vreau să cred că astfel îmi transform cartea dintr-un obiect într-un prieten tăcut. În această carte am lăsat aproape pe fiecare pagină câte o urmă de creion… mi-e prietenă de-acum. Și vreau să va împărtășesc și vouă câteva urme de creion:
„E important să știi să taci, să taci și să vorbești tăcând.”
„Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”
„În timp ce mor… o să îmi las bucăți din suflet pe marginea vieții tale. După ce nu o să mai fiu, să te oprești când ți-e dor, să le iei, să îți amintești cât de mult te-am iubit și să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aștept pe un colț de nor. Când plouă, să știi că m-am dezechilibrat. Nu știu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezești cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ți las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineața să zâmbești.”
„Sufletul nu este o gumă de mestecat. Nu se întinde și nici nu se rupe, și nici nu se da din gură în gură.” 
„Fiecare om, dacă este atent, are în viață o întâlnire care îl marchează, poate chiar mai multe. Dar o întâlnire revelatoare are sigur fiecare om, o întâlnire care te ajută să te descoperi, să te cunoști, să fii.”
„Am învățat să fac din fiecare clipă o sărbătoare. Să mă arunc în fiecare secundă, să nu mă tem de viață, să nu mă abțin, să las clipele să mă înnebunească, să îmi clocotească pulsul, să am curajul să trăiesc soarele, să îmi țâșnească sângele prin gânduri, să râd să mă audă tot universul, să îngenunchez lumina.”
„Toți avem parte de o lecție de viață. Eu vreau să cred că, din toată mizeria asta, o să îmi găsesc din nou mătura și o să pot din nou să zbor și să fiu liberă.”
„Un singur lucru știu. Când iubești, moartea rămâne un simplu medalion agățat de o brațară la glezna piciorului tău.”
Mă voi opri aici pentru că vreau să descoperiți singuri comoara de învățături a acestei cărți.
Dacă am reușit să vă stârnesc interesul o puteți găsi aici.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.