De multe ori nu este de ajuns sa vrei ceva in viata. Pentru a obtine
ceea ce doresti trebuie sa lupti,sa te straduiesti,sa ai rabdare si nu
in ultimul rand ambitie...altfel totul este in zadar. Trebuie sa ne
pastram speranta in orice pentru ca viata din pacate este prea
scurta...ar trebui sa ne gandim la toate clipele frumoase si sa ne
imaginam ca sunt ca un buchetel de flori pe care il asezam cu grija in
vaza vietii si sa nu uitam sa-l stropim din cand in cand cu lacrimi de
bucurie. Eu acum vad viata ca o usa dubla...si fiecare pas al meu ma
poarta spre astfel de usa. Dar am noroc pentru ca atunci cand usa
trecutei clipe se inchide atunci imi da un impuls mai mare pentru a
merge mai departe...fiecare izbitura in viata lasa un semn asupra
mea,dar intotdeauna in astfel de clipe ma ambitioneaza si singura imi
spun-ca se poate.De aceea am ajuns sa ma bucur de fiecare clipa de
fericire si de speranta pentru ca intamplarile nu vin niciodata
degeaba,ci ele vin cu un anumit scop in viata unui om si mai pot spune
ca am invatat sa scot din tot raul venit doar...binele si frumosul.
Dacă aș fi iubit, ceea îmi doresc m-ar putea îndepărta de cine mă iubește. Dacă nu îmi doresc nimic, atunci pot fi atent la fiecare exprimare a iubirii către mine și pot să caut s-o exprim, la rândul meu. Și dacă nu aș fi iubit, tot aș putea să fiu atent la ceea ce ar putea să fie exprimare a iubirii. Aș vedea numai binele, numai frumosul. Gabriela... am reușit să vă găsesc!! Zilele acestea am simțit cum vă îndreptați într-o direcție necunoscută mie, unde nu era potrivit să vă urmez. Poate că se îndeplinea dorința aceea de la începutul anului, de a fi mai mult doar cu sufletul dumneavoastră. Puterea pe care o simțeam în spatele cuvintelor era semn, poate, că ați îngrijit acolo un vis care acum crește deja la suprafață, în realitate. Motiv de bucurie pentru un prieten, dar cum să vă reîntâlnesc? căci mă obișnuisem să vă fiu în fiecare zi aproape... Uitasem poate de propriul meu vis? sau de dorințe? de îmi era atât de greu să mă mai mulțumesc cu gândurile de împărtășit... Să completez, să apreciez, cumva nu mai erau suficiente... Mă țineau la distanță. Ce să fac? Am lăsat tot ce credeam că știu și am pornit pe drumul cuvintelor dumneavoastră ca și cum ar fi fost ale mele. Ne-am tot privit ca niște străini o vreme până când eu de zilele acestea a rămas în urmă. Și apoi, Gabriela...
Țineți minte cum vă spuneam că ajung la dumneavoastră prin cuvinte pornite de la ceea ce ați scris? Ei bine, acum am ajuns la mine. Am ajuns la a-mi aminti de visul meu, dincolo de dorințele de până acum de a-l vedea începând să se realizeze. Au venit pe rând amintiri ale trăirilor, ale exprimărilor încă dinainte să fi făcut cunoștință cu dumneavoastră prin cuvinte. Călătoria asta către originile visului s-a desfășurat cu viteză din ce în ce mai mare și de la un moment dat nu am mai putut distinge nimic - până la următorul moment, când ajunsesem la esența visului, mult dincolo de ceea ce am cunoscut până acum despre mine. Și acolo, acolo unde visul există în formă pură, v-am găsit și pe dumneavoastră, mult dincolo de ceea ce ați exprimat până acum despre dumneavoastră. Vă știu astfel. Departe, oricât de departe și aproape, cât se poate de aproape... Mulțumesc, mulțumesc, Gabriela, că sunteți aici și pentru mine prin cuvinte. M-ați ajutat să-mi amintesc că fericirea este în urmarea visului, în fiecare clipă. Acum mă simt din nou întreg, fără să am nevoie să regăsesc o parte a mea lăsată lângă dumneavoastră. Și nu a fost nevoie decât de un semn atât de mic... Să lăsăm visele să ne inspire!
Dacă aș fi iubit, ceea îmi doresc m-ar putea îndepărta de cine mă iubește. Dacă nu îmi doresc nimic, atunci pot fi atent la fiecare exprimare a iubirii către mine și pot să caut s-o exprim, la rândul meu. Și dacă nu aș fi iubit, tot aș putea să fiu atent la ceea ce ar putea să fie exprimare a iubirii. Aș vedea numai binele, numai frumosul. Gabriela... am reușit să vă găsesc!! Zilele acestea am simțit cum vă îndreptați într-o direcție necunoscută mie, unde nu era potrivit să vă urmez. Poate că se îndeplinea dorința aceea de la începutul anului, de a fi mai mult doar cu sufletul dumneavoastră. Puterea pe care o simțeam în spatele cuvintelor era semn, poate, că ați îngrijit acolo un vis care acum crește deja la suprafață, în realitate. Motiv de bucurie pentru un prieten, dar cum să vă reîntâlnesc? căci mă obișnuisem să vă fiu în fiecare zi aproape... Uitasem poate de propriul meu vis? sau de dorințe? de îmi era atât de greu să mă mai mulțumesc cu gândurile de împărtășit... Să completez, să apreciez, cumva nu mai erau suficiente... Mă țineau la distanță. Ce să fac? Am lăsat tot ce credeam că știu și am pornit pe drumul cuvintelor dumneavoastră ca și cum ar fi fost ale mele. Ne-am tot privit ca niște străini o vreme până când eu de zilele acestea a rămas în urmă. Și apoi, Gabriela...
RăspundețiȘtergereȚineți minte cum vă spuneam că ajung la dumneavoastră prin cuvinte pornite de la ceea ce ați scris? Ei bine, acum am ajuns la mine. Am ajuns la a-mi aminti de visul meu, dincolo de dorințele de până acum de a-l vedea începând să se realizeze. Au venit pe rând amintiri ale trăirilor, ale exprimărilor încă dinainte să fi făcut cunoștință cu dumneavoastră prin cuvinte. Călătoria asta către originile visului s-a desfășurat cu viteză din ce în ce mai mare și de la un moment dat nu am mai putut distinge nimic - până la următorul moment, când ajunsesem la esența visului, mult dincolo de ceea ce am cunoscut până acum despre mine. Și acolo, acolo unde visul există în formă pură, v-am găsit și pe dumneavoastră, mult dincolo de ceea ce ați exprimat până acum despre dumneavoastră. Vă știu astfel. Departe, oricât de departe și aproape, cât se poate de aproape... Mulțumesc, mulțumesc, Gabriela, că sunteți aici și pentru mine prin cuvinte. M-ați ajutat să-mi amintesc că fericirea este în urmarea visului, în fiecare clipă. Acum mă simt din nou întreg, fără să am nevoie să regăsesc o parte a mea lăsată lângă dumneavoastră. Și nu a fost nevoie decât de un semn atât de mic... Să lăsăm visele să ne inspire!
RăspundețiȘtergere