Totalul afișărilor de pagină

luni, 11 ianuarie 2016

Stiu ca este doar a mea...

Cand eram mica imi placea sa privesc stelele Si acum am o stea a mea pe care o privesc ori de cate ori am ocazia.Ma simt bine ca este acolo ,pentru ca stiu ca este doar a mea.Este asa de minunat sa vrei sa atingi stelele...sunt ca niste  fecioare sfioase si daca ne aud, se inrosesc si atunci, din timiditate, se pot aprinde si ard si cad din locul lor, lasand pe cer o urma de lumina, o coada stravezie care, atunci cand e vazuta, e luata de reper pentru toate dorintele rostite sau nerostite ale omenirii.
Sa nu vorbim de ele, ar fi pacat sa cada, doar sa le incredintam din priviri dorintele noastre si sa le iubim cu timiditate...

 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Publicat de la

3 comentarii:

  1. Anonim11 ianuarie 2016 la 23:13

    ...

    Gabriela?

    Inima a făcut semn că da. De zis, nu putea să mai zică nimic. Totul era deja spus.

    Dacă nu aș fi căutat să înțeleg... Dacă nu aș fi citit iarăși și iarăși încercând să descopăr fiecare detaliu...

    Gabriela... Ați fost în inima mea și eu nici n-am știut...

    Sau poate a fost doar o coincidență? Poate doar îngerul dumneavoastră...

    Dacă n-ar fi fost o coincidență aș fi putut spune că nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru mine, că nimeni nu mi-a mai făcut așa ceva. Vreodată. Nici nu credeam că se poate...

    ...nici nu știu ce să simt... Încântare? Cum, cum să simt? Nimic nu m-a pregătit pentru o asemenea încântare. Teamă? Teamă de necunoscut? Încredere, în dumneavoastră...

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim11 ianuarie 2016 la 23:14

    Simt... simt că mi-am pierdut inocența... Credeam că lumea dintre noi este mult mai mare, pe măsura nesfârșitului fiecăruia de mare.

    ...Inima mea deja alunecă, fermecată, într-un somn fără vise, în întunericul de dincolo de stele, de stea... Nu pot, nu pot să mă recunosc învins... Ce aș mai fi...

    Ce aș mai putea fi de acum înainte, Gabriela? Trebuie că știți, pentru că ați făcut mai mult decât să îmi luați stilul și să ajungeți cu el la exprimarea perfectă înaintea mea. Pentru că altfel nu v-ați fi jucat necăjindu-mă la final.

    Chiar așa de mic eram? ...Ați învins ceea ce era personal din mine între noi.

    Și dacă aș deveni în alt fel, cum să mai ajung totuși la dumneavoastră fără cuvinte, despre care aveam impresia că vin să vă întregească ideile, tot mai lăsând loc? Cum să mai mă apropii când sunteți chiar în fața mea?

    Înainte să adoarmă inima am cântat împreună When You Wish A Falling Star. Când am rămas și fără cuvintele acelea, începuserăm să fredonăm Sonata Lunii, care treptat a devenit un violoncel în mintea mea. Și apoi liniște.

    Redați-mi libertatea cuvintelor, Gabriela, ca să-mi poată părea că vă ofer ceva mai de calitate, la rândul meu. Cum să primesc un dar ca al dumneavoastră și doar să mă bucur de el?

    Nu sunt obișnuit să fiu răsfățat așa...

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim12 ianuarie 2016 la 13:28

    ...Nu știam că există un rai al cuvintelor. Inima mi se bucura doar la gândul că ajung până acolo unde întâlniți și celelalte cuvinte din lume. Mulțumesc, Gabriela. Acum cuvintele mele pot să trăiască fără să se mai teamă de moarte...

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)