"Viata
este asemenea unui pian. Clapele albe simbolizeaza fericirea iar cele
negre tristetea. Dar in timp ce treci prin calatoria vietii,adu-ti
aminte,ca si clapele negre,creeaza muzica ."
...înseamnă că tristețea este semi-fericire? ...poate...poate jumătatea fericirii de mai târziu...pentru cei norocoși :) ...deși...dacă se ajunge la muzică, vreau să zic - dacă nu doar urmăm clapă după clapă, ajungând la capătul claviaturii înainte să descoperim că pot exista armonii între sunete, atunci s-ar putea chiar ca cele albe de sub degetele mele...să ajungă să le compenseze pe cele negre ale altcuiva? și invers. ...e destul de largă claviatura...încă... Iertați-mă, Gabriela. Mă încurcasem într-o clapă neagră. Iar asta nu are loc între noi, nici în glumă :) ...Sunt ok. Sincer! Doar mă jucam, cred. Am petrecut și eu ceva mai multă vreme doar cu sufletul meu și a cam uitat de lume. S-a apropiat de dumneavoastră ca un copil de altul, fără să vă recunoască... Chiar înainte să văd că ați scris ne spuneam (eu și sufletul) că sunt (eu sau el, nu e clar) mai mare decât orice din lumea asta - știți, de la iubire. Andrei e mai mare decât pianul! Da... E drăguț când iubirea ne ia de lângă clape să ne aplecăm înspre corzi, să le urmărim cu urechea până unde se sting vibrațiile și e doar pace; corzi sau circuite integrate, că pianul meu este de fapt un sintetizator. Și cu liniștea în suflet - înapoi pe clape! ...Știți, cred că devin puțin ca Beethoven. Simt muzica, aproape mi-o imaginez, doar că nu o pot auzi. Și nu am talentul lui. Încă :)
...înseamnă că tristețea este semi-fericire? ...poate...poate jumătatea fericirii de mai târziu...pentru cei norocoși :) ...deși...dacă se ajunge la muzică, vreau să zic - dacă nu doar urmăm clapă după clapă, ajungând la capătul claviaturii înainte să descoperim că pot exista armonii între sunete, atunci s-ar putea chiar ca cele albe de sub degetele mele...să ajungă să le compenseze pe cele negre ale altcuiva? și invers. ...e destul de largă claviatura...încă... Iertați-mă, Gabriela. Mă încurcasem într-o clapă neagră. Iar asta nu are loc între noi, nici în glumă :) ...Sunt ok. Sincer! Doar mă jucam, cred. Am petrecut și eu ceva mai multă vreme doar cu sufletul meu și a cam uitat de lume. S-a apropiat de dumneavoastră ca un copil de altul, fără să vă recunoască... Chiar înainte să văd că ați scris ne spuneam (eu și sufletul) că sunt (eu sau el, nu e clar) mai mare decât orice din lumea asta - știți, de la iubire. Andrei e mai mare decât pianul! Da... E drăguț când iubirea ne ia de lângă clape să ne aplecăm înspre corzi, să le urmărim cu urechea până unde se sting vibrațiile și e doar pace; corzi sau circuite integrate, că pianul meu este de fapt un sintetizator. Și cu liniștea în suflet - înapoi pe clape! ...Știți, cred că devin puțin ca Beethoven. Simt muzica, aproape mi-o imaginez, doar că nu o pot auzi. Și nu am talentul lui. Încă :)
RăspundețiȘtergere