Ce mica e lumea! Astazi prin peregrinarile mele prin oras...caci nu mi
se mai termina problemele...am intalnit niste persoane pe care nu le-am
vazut de foarte mult timp. Pe unele mi-a facut placere sa le revad...pe
altele,nu,pentru ca mi-am adus aminte ca m-au folosit din punct de
vedere profesional. Stiam acest lucru si niciodata nu m-a deranjat. In
acele cateva secunde mintea mea a trecut prin revista toate etapele si
suferintele pricinuite de aceste persoane si tot astazi am inteles ca
ele m-au ajutat in drumul vietii...chiar m-au ajutat,cu toate ca nu
aveau acesta intentie. Acum imi dau seama ca m-au facut mai puternica,
m-au facut sa fiu mai atenta cu viata mea,cu profesia mea si cu familia
mea....ele m-au facut sa trec cu bine si cu fruntea sus peste toate
obstacolele intalnite...pot spune ca este meritul lor de a ma ambitiona
sa realizez ceva. Nu am apucat sa le multumesc niciodata fata in
fata...dar o fac astazi in gand si le spun ca datorita lor sunt ceea ce
sunt pentru ca pe mine m-a caracterizat intotdeauna
optimismul,perseverenta,speranta dar si incapatanarea de a sti tot mai
mult. Imi este mult mai bine acum pentru ca m-am impacat cu ei...chiar
imi este bine...am uitat si am iertat pentru binele meu,pentru sanatatea
mea si credeti-ma ca a meritat.
...Ce mică poate fi lumea, într-adevăr. Cât de sărace - interacțiunile noastre, cât de scurte - eforturile de a tinde cu și către ceea ce este mai frumos, cât de scăzut - potențialul nostru de a cunoaște frumusețea. Suntem ceea ce facem, între ceea ce a fost făcut până acum și ceea ce, unora dintre noi măcar, visul de fericire ne îndeamnă să credem că este posibil. Cu cât visul este mai mare, cu atât doare mai mult cât de mici suntem, de fiecare dată când eșuăm să îl trăim. Apoi, după o vreme, ne putem simți iarăși mari, pe măsura visului, în urmarea lui. Cu siguranță, ceea ce se schimbă în timp este cât durează până ne revenim. Poate că aceasta înseamnă că devenim mai puternici. Mai pregătiți pentru urmarea visului, în orice caz, ținând cont că de-a lungul vieții poate avea loc și o evoluție a conștienței, însoțită de dezvoltarea unor abilități mentale și spirituale. Nu neapărat mai semnificativ de aproape de a trăi visul, însă. O parte din noi crește în felul de a fi al lumii. O altă parte crește în direcția visului. Sperăm ca într-o bună zi cele două tendințe să se întâlnească la orizontul realității de la exterior. Continuăm să înaintăm însă fără a da de acel capăt al cerului și al pământului. Iar tot timpul celălalt capăt este în noi, viața din noi, bucuria din noi. Știți, Gabriela, se poate ca omul să se fi născut pentru ca, în imaginația lui, viața să-și poată trăi visul de fericire. Omenirea va ajunge cândva să îl vadă îndeplinit la exterior, poate. Față de dimensiunile timpului pe ca îl am la dispoziție însă, infinitul visului este încă prea mult... Mulțumesc pentru această fărâmă de fericire, suflet prieten.
...Ce mică poate fi lumea, într-adevăr. Cât de sărace - interacțiunile noastre, cât de scurte - eforturile de a tinde cu și către ceea ce este mai frumos, cât de scăzut - potențialul nostru de a cunoaște frumusețea. Suntem ceea ce facem, între ceea ce a fost făcut până acum și ceea ce, unora dintre noi măcar, visul de fericire ne îndeamnă să credem că este posibil. Cu cât visul este mai mare, cu atât doare mai mult cât de mici suntem, de fiecare dată când eșuăm să îl trăim. Apoi, după o vreme, ne putem simți iarăși mari, pe măsura visului, în urmarea lui. Cu siguranță, ceea ce se schimbă în timp este cât durează până ne revenim. Poate că aceasta înseamnă că devenim mai puternici. Mai pregătiți pentru urmarea visului, în orice caz, ținând cont că de-a lungul vieții poate avea loc și o evoluție a conștienței, însoțită de dezvoltarea unor abilități mentale și spirituale. Nu neapărat mai semnificativ de aproape de a trăi visul, însă. O parte din noi crește în felul de a fi al lumii. O altă parte crește în direcția visului. Sperăm ca într-o bună zi cele două tendințe să se întâlnească la orizontul realității de la exterior. Continuăm să înaintăm însă fără a da de acel capăt al cerului și al pământului. Iar tot timpul celălalt capăt este în noi, viața din noi, bucuria din noi. Știți, Gabriela, se poate ca omul să se fi născut pentru ca, în imaginația lui, viața să-și poată trăi visul de fericire. Omenirea va ajunge cândva să îl vadă îndeplinit la exterior, poate. Față de dimensiunile timpului pe ca îl am la dispoziție însă, infinitul visului este încă prea mult... Mulțumesc pentru această fărâmă de fericire, suflet prieten.
RăspundețiȘtergere