Viata ne invata aproape tot timpul nenumărate lectii... ne invata cum sa
fim puternici, recunoscatori, curajosi si iubitori,dar din pacate nimic
nu este perfect si etern pe lumea asta. Nu pretuim multe din lucrurile
cu care suntem inconjurati...parca nu mai stim sa iubim, sa daruim sau
sa zambim.De multe ori in perioada asta de sarbatori ,ne aducem aminte
sa facem o fapta buna sau sa fim mai buni.De ce tocmai acum si nu facem
acest lucru tot timpul...bunatatea si iubirea fata de oameni nu se
manifesta numai de sarbatori.Stiu ca viata nu este
perfecta...stiu ca nici noi nu suntem perfecti,dar daca am incerca sa
fim doar noi...sa stim sa iubim,sa punem suflet in toate ,sunt sigura ca
totul se va schimba si viata noastra din imperfecta va fi perfecta.Cred
ca niciodata nu va fi prea tarziu sa te schimbi si sa fi un om cu
sufletul curat si sincer.
Văd două categorii generale de oameni în raport cu ”spiritul sărbătorilor”: cei pentru care este un bonus și cei cărora sărbătorile sunt menite să-l amintească. Fie că pornim de la libertatea de a iubi, fie că pornim de la necesitatea supraviețuirii în societate, viața ne aduce pe toți la un echilibru între perioade când ne punem pe noi în prim plan și perioade în care îi punem pe alții. Să punem suflet, să ne dedicăm prin iubire (sinceritatea), sau să obținem sufletul curat sunt lucruri care nu cred că se pot învăța prin imitație. Viața se folosește adesea de pierderi și incapacitări, provocatoare de suferință, pentru a forța lărgirea conștienței, pentru a prilejui trecerea de la a ne ști pe noi între iubire și ceilalți (egoism) la situația opusă. Iar la interior transformarea presupune confruntarea cu obstacole pe care nu le putem nici măcar defini. Înălțăm atunci poate rugăciuni către Cer să fim iertați, să fim învățați.
Dar viața continuă doar să ne ofere ocazii de a fi buni. E atât de dificil să nu te gândești la tine când te nemulțumesc lipsuri, când vezi că alții se bucură de una sau alta și tu nu poți. Singura cale ”de ieșire” pentru care pot garanta este cea a intenției de oferi din iubire, cu încrederea pusă în inteligența superioară a vieții. Când frământarea din interior atinge punctul culminant într-o rugăciune, începând cu ”Doamne, dă-mi te rog” să încercăm să schimbăm referirea la cutare ori cutare lucru care ne lipsește în viață pentru a fi fericiți prin ”ocazii de la oferi celorlalți, din iubire, lucruri utile, lucruri frumoase, care să le trezească bucurie.” și ”puterea de a uita de noi într-atât încât să nu așteptăm nimic în schimb.” De la liniștea de lăcaș sfânt care ne cuprinde sufletul după o asemenea rugăciune putem ști că am acționat corect. Mai rămâne să fim receptivi pentru ocaziile de a iubi. ...andrei vă mulțumește pentru ocazia de a vorbi despre aceste lucruri :)
Văd două categorii generale de oameni în raport cu ”spiritul sărbătorilor”: cei pentru care este un bonus și cei cărora sărbătorile sunt menite să-l amintească. Fie că pornim de la libertatea de a iubi, fie că pornim de la necesitatea supraviețuirii în societate, viața ne aduce pe toți la un echilibru între perioade când ne punem pe noi în prim plan și perioade în care îi punem pe alții. Să punem suflet, să ne dedicăm prin iubire (sinceritatea), sau să obținem sufletul curat sunt lucruri care nu cred că se pot învăța prin imitație. Viața se folosește adesea de pierderi și incapacitări, provocatoare de suferință, pentru a forța lărgirea conștienței, pentru a prilejui trecerea de la a ne ști pe noi între iubire și ceilalți (egoism) la situația opusă. Iar la interior transformarea presupune confruntarea cu obstacole pe care nu le putem nici măcar defini. Înălțăm atunci poate rugăciuni către Cer să fim iertați, să fim învățați.
RăspundețiȘtergereDar viața continuă doar să ne ofere ocazii de a fi buni. E atât de dificil să nu te gândești la tine când te nemulțumesc lipsuri, când vezi că alții se bucură de una sau alta și tu nu poți. Singura cale ”de ieșire” pentru care pot garanta este cea a intenției de oferi din iubire, cu încrederea pusă în inteligența superioară a vieții. Când frământarea din interior atinge punctul culminant într-o rugăciune, începând cu ”Doamne, dă-mi te rog” să încercăm să schimbăm referirea la cutare ori cutare lucru care ne lipsește în viață pentru a fi fericiți prin ”ocazii de la oferi celorlalți, din iubire, lucruri utile, lucruri frumoase, care să le trezească bucurie.” și ”puterea de a uita de noi într-atât încât să nu așteptăm nimic în schimb.” De la liniștea de lăcaș sfânt care ne cuprinde sufletul după o asemenea rugăciune putem ști că am acționat corect. Mai rămâne să fim receptivi pentru ocaziile de a iubi. ...andrei vă mulțumește pentru ocazia de a vorbi despre aceste lucruri :)
RăspundețiȘtergere