Traim parca intr-o lume paralela si suntem
tentati sa judecam oamenii prin ochii mintii noastre. Sau mai bine
spus sa fim judecati. Poate multi ne invidiaza... ne cred fericiti si
realizati si asteapta de la noi sa daruim mereu doar noi...sa le facem
zilele fericite si frumoase....sa-i ascultam atenti.....dar putini uita
ca si tu esti un om . Am ajuns sa-i judecam pe altii sau sa fim noi cei
judecati. E greu insa de inteles cum de am ajuns noi, oamenii, sa fim chiar atat de priceputi in a-i judeca pe altii. Pentru
multi este mai usor sa judece oamenii decat sa-i cunoasca...pentru
ca a cunoaste un om iti trebuie mult timp si rabdare. Din pacate, judecam si suntem judecati dupa prima impresie ...trist dar adevarat.
Gabriela, Gabriela, inimă prietenă, vă mulțumesc pentru că vă pot numi astfel. Primesc cuvintele dumneavoastră și trăirile din spatele lor și vi le ofer în schimb pe ale mele. Să nu ne lege vreodată și să nu ne despartă!
Gabriela, povara minții - cât de grea probabil că este pentru atât de mulți oameni. Îi epuizează de puținele resurse ale inimii, pe care nu știu să și le crească. Trebuie să fie ceva la rădăcina slăbiciunii în oameni, ceva care a avut mai mult de o viață de om să se specializeze în acuzări și în victimizare. Când ați spus că e greu de înțeles cum de am ajuns noi, oamenii, să fim atât de pricepuți în a-i judeca pe ceilalți era probabil o mustrare indirectă, o remarcă retorică. Însă mi-a amintit de visul colectiv al suferinței și de parazitul din filozofia lui Don Ruiz - poate că v-ați simți mai bine, sau măcar înțeleasă, dacă ați reciti ”Arta de a iubi”?
Mintea-i capabilă de multe năzdrăvănii; chiar grozăvii adesea. Este bine să trasăm limite în interacțiunile cu ceilalți. Pentru că nu putem să îi schimbăm, nu e așa? Pentru că trebuie să avem grijă de noi înșine, să îngrijim în noi puterea de-a trăi frumos. Limitele însă trebuie să le trasăm întâi față de propria noastră minte. Și noi putem, nu e așa? Pentru că ne putem călăuzi cu ceva mai bun decât mintea. De acolo vine și măsura după care e potrivit să exprimăm iubirea față de fiecare.
...Știți, Gabriela, și eu vă judec tot după prima impresie: Am căutat să văd în dumneavoastră ce poate fi mai frumos ca să pot exprima ceva cât de frumos. Și dincolo de exprimarea noastră imperfectă pot încă să găsesc inspirație în visul despre relații perfecte între oameni când citesc ceea ce ați scris și când vă scriu.
Gabriela, Gabriela, inimă prietenă, vă mulțumesc pentru că vă pot numi astfel. Primesc cuvintele dumneavoastră și trăirile din spatele lor și vi le ofer în schimb pe ale mele. Să nu ne lege vreodată și să nu ne despartă!
RăspundețiȘtergereGabriela, povara minții - cât de grea probabil că este pentru atât de mulți oameni. Îi epuizează de puținele resurse ale inimii, pe care nu știu să și le crească. Trebuie să fie ceva la rădăcina slăbiciunii în oameni, ceva care a avut mai mult de o viață de om să se specializeze în acuzări și în victimizare. Când ați spus că e greu de înțeles cum de am ajuns noi, oamenii, să fim atât de pricepuți în a-i judeca pe ceilalți era probabil o mustrare indirectă, o remarcă retorică. Însă mi-a amintit de visul colectiv al suferinței și de parazitul din filozofia lui Don Ruiz - poate că v-ați simți mai bine, sau măcar înțeleasă, dacă ați reciti ”Arta de a iubi”?
Mintea-i capabilă de multe năzdrăvănii; chiar grozăvii adesea. Este bine să trasăm limite în interacțiunile cu ceilalți. Pentru că nu putem să îi schimbăm, nu e așa? Pentru că trebuie să avem grijă de noi înșine, să îngrijim în noi puterea de-a trăi frumos. Limitele însă trebuie să le trasăm întâi față de propria noastră minte. Și noi putem, nu e așa? Pentru că ne putem călăuzi cu ceva mai bun decât mintea. De acolo vine și măsura după care e potrivit să exprimăm iubirea față de fiecare.
RăspundețiȘtergere...Știți, Gabriela, și eu vă judec tot după prima impresie: Am căutat să văd în dumneavoastră ce poate fi mai frumos ca să pot exprima ceva cât de frumos. Și dincolo de exprimarea noastră imperfectă pot încă să găsesc inspirație în visul despre relații perfecte între oameni când citesc ceea ce ați scris și când vă scriu.