Uite de exemplu...ai mei de acasa nu ma citesc,chiar nu stiu adresa mea de blog...dar am colegi si cunostiinte care mi-au spus ca ma citesc cu placere. Cred ca e normal sa existe o anumita retinere atunci cand scrii pe un blog,la urma urmei ,sunt lucruri care tin de viata personala si e irational sa povestesti cu lux de amanunte ce faci zi de zi...am evitat sa-mi expun viata in randuri scrise virtual... sunt multe aspecte pe care vreau sa le pastrez doar pentru mine. Nu stiu ...am si o retinere , ca atunci peste ani cand ma voi reciti eu,chiar imi este teama ca voi fi prea aspra cu mine de ceea ce am gandit la un moment dat.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Frumos gandesti...
RăspundețiȘtergereScriem pentru noi. Pentru ceilalți. Împărtășim. Trăiri, aspirații. Despre acel fel de a fi oameni unde ne-ar plăcea să întâlnim pe alții. Detaliile vieții de la exterior - comunicarea poate porni de la ele. Sau nu; și eu simt nevoia de a le transfigura în imaginație - știți, tocmai pentru că sunt mai mult decât par, măcar datorită nouă, celor direct implicați. Detaliile numai, alcătuind totul, nu ar putea comunica decât cel mult senzații, care se sting fără să fi putut trezi nimic în adâncul nostru. Doar dacă între persoana care a scris și persoana care citește deja a fost ceva mai mult decât o trecere unul pe lângă celălalt în voia vieții, atunci cititorului îi poate fi ușor să îmbrățișeze ceea ce știe dincolo de detalii. Altfel este un risc pe care inima cititorului, întărindu-se cu credința într-un ideal uman, și-l asumă înaintând în necunoscut.
RăspundețiȘtergereCâteva detalii, chiar și amestecate cu imaginație, pot fi de ajutor pentru cititor. Nu oricine, cred, e pregătit să își deschidă sufletul către cuvintele altcuiva cât să facă măcar un pas necălăuzit. Darmite să accepte provocarea saltului până la forme abstracte, unde legăturile trăirilor și aspirațiilor sunt mai puternice cu o lume de dincolo de cea materială! Și totuși... sufletul poate recunoaște ceea ce mintea nu înțelege și ne putem încrede în bucuria care îl cuprinde pentru a îndrăzni să ne apropiem de scriitor. Reținerea de care amintiți face posibilă, cred, apropierea socială într-un mod mult mai satisfăcător pentru cititor. Poate investi mai mult din sine pentru că scriitorul i-a făcut loc. Își poate imagina mai ușor că vorbește cu un prieten care îl înțelege, ori cu un om interesant de cunoscut. Se deschide, în același timp, către omul de dincolo de cuvinte, și către un sine al său superior care îi inspiră idealurile.
RăspundețiȘtergereÎn acest fel, ceea ce este împărtășit înseamnă mult mai mult pentru amândoi: Datorită reținerii putem tinde către mai mult. Iar față de ceea ce trebuie să devenim noi înșine nici nu e nevoie să ne cunoaștem unul altuia viața personală. ...Nu e interesant că trebuie să existe o asemenea distanță între oameni, dincolo de relațiile, limitate din nevoia de siguranță socială, cu colegi și prieteni, și cunoscuți care nu fac parte din cercul intim al soțului și soției, pentru ca doi să se apropie într-atât de mult cât caută unul să se apropie de sine?
RăspundețiȘtergere