"Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...
Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...
Că pot să muşc un fruct atât de crud...
Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...
Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...
Acum cred."-de Ruxandra Palade...adresa- http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Ruxandra+Palade.
Mi-a placut enorm acesta poezie care reflecta viata,mai degraba anumite
momente din viata noastra ,asa ca am recitit aceste versuri de cateva
ori si mi-am dat seama ca trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru
fiecare dimineata in care pot respira si pot sa vad lumina zilei...nu
degeaba termin eu fiecare postare "Cu trebuie sa Traiesc". Orice moment
care apare in viata mea...poate cateodata mai dureros,m-a facut parca
mai puternica ,niciodata nu am crezut ca sunt o victima a sortii sau a
destinului,din contra am despicat firul in patru,am gandit de zece ori
si am luat decizia cea mai buna.Cred ,fara falsa modestie,ca m-am nascut
cu acea tehnica de supravietuire...pentru ca tarziu am realizat ce
inseamna viata si cum sa ai grija de ea.
gabriella.
...În seara aceasta, înțelegerea lui Andrei nu i-a putut fi decât niște valuri ridicându-se din ocean doar pentru a se stinge înapoi, fără să ducă nicăieri; oricât de elaborat înspumate, încuvântate ar fi fost. Deasupra, cerul limpede al Gabrielei îi zâmbește cu strălucirea soarelui vieții. Și Andrei, deși viața i-a dat să cunoască fiorii întunericului din adâncuri, preferă să uite acum că există mai mult decât cei câțiva metri în care se poate bucura de aceeași lumină și căldură ca și ea. Să nu mai fie valuri. Să nu se mai știe cine se oglindește în cine, ca la început, înainte să apară un firmament în mijlocul apelor...În săritura unui delfin, în zborul unui pescăruș, în glasurile lor, suntem puternici. Ce noroc să li se întâlnească ochii! Durata lor e așa de scurtă față de nesfârșitul repetării și nerepetării acestor experiențe de-a lungul atâtor vieți...O voce spune: ”Acum cred”. O altă voce spune: ”Trebuie să trăiesc”. Și mai este o voce care spune: ”Acestea nu pot fi totul”...
RăspundețiȘtergere