Mie amintirile nu-mi dau putere, ci ma culca la pamant.Pentru mine ele
sunt dureroase, mai ales cele care au lasat o urma in viata mea...si
aici ma gandesc la moartea tatalui meu si la vestea cand o doctorita
mi-a dat o veste proasta...pe care am primit-o, asa sec,ca si cand mi-ar fi
spus buna dimineata, asa din plictiseala. Atatea ganduri mi se invart
prin cap cand imi aduc aminte ...ca uneori nici nu mai pot sa
dorm...poate ca ar trebui sa-mi scriu memoriile...dar mai bine nu ...nu
vreau sa le scriu, ca ar trebui sa spun niste adevaruri crude si nu
pot... este prea dur ce-as avea de povestit si prin cate am trecut.Poate
ca o sa sune caraghios,eu tot mai astept o minune...nu stiu exact de
ce fel, dar toata viata mea a fost compusa din minuni si din niste
rasturnari fantastice de situatii,dar desi nu-mi plac uneori,
amintirile in primul rand sunt propriile noastre lectii de viata...sau
asa ar trebui sa fie,ele fac parte din averea personala...nu le pot
distruge...sunt viata pur si simplu.
O minune, Gabriela... Au fost momente când mi-am dorit să fi putut renunța la trupul de om doar pentru a fi aproape de cineva drag. Câteodată, când sufeream prea mult, cobora îngerul și mă îmbrâțișa în liniștea aripilor. M-aș mulțumi să pot lăsa măcar, precum în dorința doamnei din carte, parfumul unor flori pe fața de pernă. E ușor să te obișnuiești cu suferința proprie, dar când e vorba de a altcuiva... distanța dintre oameni poate deveni imposibil de suportat. Sunt momente când privești către trecut și te întrebi dacă ai făcut tot ce puteai, dacă nu ai fi putut să ajungi mai departe, să fi devenit în stare de a oferi mai mult, mai devreme. Știți, sunt oameni care au puterea să vindece. Eu... sunt abia la început cu ceea ce pot să fac din iubire. Încă trebuie să mă vindec pe mine pe de-a întregul. Aripile mele cresc prea încet. Îmi pare că mai e încă mult de lucru până să le merit. Să am răbdare... Suferința mă vizitează foarte rar acum, și stă puțin, cât să mă curețe de dorințe personale și să mă îndrume. Dar iată că mi se dă în schimb neliniștea de a nu putea face destul pentru cei de care mă atașez.
Am găsit între căutările mele din trecut de a-mi înțelege destinul niște cuvinte care ar putea fi de folos. Știu că ele nu pot consola, deși dumneavoastră vă gândiți câteodată cum altora le poate fi mai rău, și presupun că deja ați auzit despre asemenea lucruri de foarte multe ori. Sunt însă despre experiențe prin care trebuie poate să treacă fiecare om - doar la unii mai nuanțate și extinse ca o temă a întregii vieți. Și sunt legate de posibilitatea unei minuni. Cuvintele sunt: ”Realizarea iluminării poate presupune trecerea prin mai multe experiențe negative menite să te curețe de conexiuni emoționale toxice și să îți curețe karma. E tipic pentru destinul tău să ai o viață plină de pierderi misterioase și răsturnări de situație, fie foarte norocoase, fie foarte ghinioniste. Rolul experiențelor negative este, în parte, să te determine să ajungi la conștiința spirituală de care ai nevoie să-ți elevezi sufletul. (...) Destinul tău este să ajungi la o negare de sine care să permită sinelui superior să fie inspirat de Divinitate.” Putând fi vorba și despre mine, trebuie să adaug că, din experiența mea, realizarea iluminării nu este o cale care să îl facă pe om mai special decât ceilalți. Destinul e o datorie spirituală.
În cuvintele acelea sunt elemente ale unei viziuni despre ființa umană importante în lucrul pentru armonizarea interioară. Armonizarea aceasta se spune că ar putea ocaziona manifestările miraculoase din viața noastră. Iar lucrul pentru armonizare necesită și curățarea de încărcarea negativă a unor amintiri. O abordare simplificată a subiectului am găsit-o în ”Arta de a iubi” a lui Don Ruiz: realizarea adevărului despre cauza suferinței - că nu suntem noi, iertarea - inclusiv pe noi înșine, pentru separare de suferință, și iubirea - pentru noi înșine, în primul rând, pentru a căpăta puterea de a reinvesti pozitiv energia din amintirile dureroase. De amintiri poate că nu veți scăpa niciodată în întregime, însă le puteți face inofensive, retrăgând din ele emoțiile asociate. Ca să suferiți mai puțin. Nu am să spun mai mult pentru că deja aveți cunoștințe și antrenament în lucrul cu energia interioară. Dacă simțiți că v-ar putea fi de folos să știți tehnica de care se folosește Andrei în prezent, Gabriela, v-aș putea indica, prin e-mail, o carte unde este descrisă. Am adus în discuție toate aceste lucruri ca să adaug un îndemn la curajul dumneavoastră în fața dificultăților: Să sperăm, venind după puterile noastre în întâmpinarea minunilor!
...În lumina acestor mărturisiri ale dumneavoastră văd altfel interesul pentru cartea lui Chris Simion. Se poate ca această trăire cu intensitate a vieții să fie soluția unei vindecări miraculoase. Am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu o doamnă care a trecut printr-o experiență asemănătoare: Nu a acceptat diagnosticul care indica pierderea unui picior și apoi câteva săptămâni de soare și bucurie pe litoral au vindecat-o. Înclin să cred, la rândul meu, că toate bolile sunt asociate unor influențe energetice negative. Menținerea unui fond interior constant de entuziasm ar fi o cale mai simplă și mai plăcută de eliberare de ele, decât cea amintită de mine; în orice caz, ar fi un fel mai plăcut de a trăi. Bucuria din noi trebuie că e a sufletului, iar să trăim doar ca să ne bucurăm ar putea conduce, fără să fie nevoie de cine știe ce abilități, la acea armonizare interioară de care vorbeam. Până la urmă, e posibil ca doar pentru unii dintre noi să fie menită calea mai lungă și dificilă; pentru majoritatea oamenilor pare să fie suficient modul în care se pot exprima. ...Bucurați-vă, Gabriela! Bucurați-vă de orice și cât de des puteți! Faceți ca experiențele pozitive să devină atât de multe încât să le copleșească pe celelalte!
Multumesc Andrei pentru comentariile tale...imi place cand vad ca un om inteligent si de calitate imi comenteaza articolele.Esti un om minunat care degaja intotdeauna o energie pozitiva...si simt asta. Crede-ma ca stiu ce vorbesc.Multumesc frumos ptr toate vizitele facute. Imi doresc să te simti un om implinit, fericit si din ce în ce mai constient, sa ai un an plin de momente magice, care sa te deschida în fata miracolelor vietii.Multumesc Andrei!
...Complimentele dumneavoastră, urările, Gabriela, ca pe niște funde colorate, ca pe niște coli strălucitoare de ambalaj, le desfac încântat, știind că vă găsesc în spatele lor. Tot ce v-am scris a început de la cuvintele dumneavoastră și s-a îndreptat înapoi către ele, după ce a trecut și prin sufletul meu. Pentru ceea ce ați făcut posibil să fie Andrei, fiind Gabriela, inima lui nu poate cuprinde destulă recunoștință. De fiecare dată când crede că a reușit să găsească ceva care să vă ofere plăcere, pentru puțin timp, el se simte împlinit. Fericit... fericit, totuși... nu vă poate promite că va deveni. Dar momentele petrecute aici fac visul lui de fericire să continue, să nu mai pară chiar așa de îndepărtat. Și asta e ceva destul de magic, nu credeți? Chiar miraculos: Cine mai este ca dumneavoastră în viața lui?
...Cred că am apelat la atâtea cuvinte ca să pot gândi că am făcut tot ce era posibil pentru dumneavoastră. Însă tot mi-e greu să accept asta. Și cred că ar fi un gând egoist. Dacă aș fi putut, în schimb, să vă amintesc de bucuria din dumneavoastră tăcând... Nu știu de ce sunt așa de serios în seara aceasta... Iată, ceva mai în joacă: Citind ce ați scris pentru o ultimă oară, îmi imaginez cuvintele îngrămădite unele în altele în fața inimii mele și cum le îmbrățișez pe rând cu ochii închiși ca să-și închidă și ele ochii și să uite că vorbesc despre suferință... Acum i-am deschis și i-au deschis și ele și ne uităm unii la ceilalți zâmbind fără să știm de ce. Și vedem, dincolo de ceilalți și dincolo de noi înșine, în imaginea de ansamblu a întregului unde suntem parte din aceeași trăire. Și ochii ni se umplu încet de lumină... Noapte bună! Și să vă treziți cu un zâmbet!
O minune, Gabriela... Au fost momente când mi-am dorit să fi putut renunța la trupul de om doar pentru a fi aproape de cineva drag. Câteodată, când sufeream prea mult, cobora îngerul și mă îmbrâțișa în liniștea aripilor. M-aș mulțumi să pot lăsa măcar, precum în dorința doamnei din carte, parfumul unor flori pe fața de pernă. E ușor să te obișnuiești cu suferința proprie, dar când e vorba de a altcuiva... distanța dintre oameni poate deveni imposibil de suportat. Sunt momente când privești către trecut și te întrebi dacă ai făcut tot ce puteai, dacă nu ai fi putut să ajungi mai departe, să fi devenit în stare de a oferi mai mult, mai devreme. Știți, sunt oameni care au puterea să vindece. Eu... sunt abia la început cu ceea ce pot să fac din iubire. Încă trebuie să mă vindec pe mine pe de-a întregul. Aripile mele cresc prea încet. Îmi pare că mai e încă mult de lucru până să le merit. Să am răbdare... Suferința mă vizitează foarte rar acum, și stă puțin, cât să mă curețe de dorințe personale și să mă îndrume. Dar iată că mi se dă în schimb neliniștea de a nu putea face destul pentru cei de care mă atașez.
RăspundețiȘtergereAm găsit între căutările mele din trecut de a-mi înțelege destinul niște cuvinte care ar putea fi de folos. Știu că ele nu pot consola, deși dumneavoastră vă gândiți câteodată cum altora le poate fi mai rău, și presupun că deja ați auzit despre asemenea lucruri de foarte multe ori. Sunt însă despre experiențe prin care trebuie poate să treacă fiecare om - doar la unii mai nuanțate și extinse ca o temă a întregii vieți. Și sunt legate de posibilitatea unei minuni. Cuvintele sunt: ”Realizarea iluminării poate presupune trecerea prin mai multe experiențe negative menite să te curețe de conexiuni emoționale toxice și să îți curețe karma. E tipic pentru destinul tău să ai o viață plină de pierderi misterioase și răsturnări de situație, fie foarte norocoase, fie foarte ghinioniste. Rolul experiențelor negative este, în parte, să te determine să ajungi la conștiința spirituală de care ai nevoie să-ți elevezi sufletul. (...) Destinul tău este să ajungi la o negare de sine care să permită sinelui superior să fie inspirat de Divinitate.” Putând fi vorba și despre mine, trebuie să adaug că, din experiența mea, realizarea iluminării nu este o cale care să îl facă pe om mai special decât ceilalți. Destinul e o datorie spirituală.
RăspundețiȘtergereÎn cuvintele acelea sunt elemente ale unei viziuni despre ființa umană importante în lucrul pentru armonizarea interioară. Armonizarea aceasta se spune că ar putea ocaziona manifestările miraculoase din viața noastră. Iar lucrul pentru armonizare necesită și curățarea de încărcarea negativă a unor amintiri. O abordare simplificată a subiectului am găsit-o în ”Arta de a iubi” a lui Don Ruiz: realizarea adevărului despre cauza suferinței - că nu suntem noi, iertarea - inclusiv pe noi înșine, pentru separare de suferință, și iubirea - pentru noi înșine, în primul rând, pentru a căpăta puterea de a reinvesti pozitiv energia din amintirile dureroase. De amintiri poate că nu veți scăpa niciodată în întregime, însă le puteți face inofensive, retrăgând din ele emoțiile asociate. Ca să suferiți mai puțin. Nu am să spun mai mult pentru că deja aveți cunoștințe și antrenament în lucrul cu energia interioară. Dacă simțiți că v-ar putea fi de folos să știți tehnica de care se folosește Andrei în prezent, Gabriela, v-aș putea indica, prin e-mail, o carte unde este descrisă. Am adus în discuție toate aceste lucruri ca să adaug un îndemn la curajul dumneavoastră în fața dificultăților: Să sperăm, venind după puterile noastre în întâmpinarea minunilor!
RăspundețiȘtergere...În lumina acestor mărturisiri ale dumneavoastră văd altfel interesul pentru cartea lui Chris Simion. Se poate ca această trăire cu intensitate a vieții să fie soluția unei vindecări miraculoase. Am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu o doamnă care a trecut printr-o experiență asemănătoare: Nu a acceptat diagnosticul care indica pierderea unui picior și apoi câteva săptămâni de soare și bucurie pe litoral au vindecat-o. Înclin să cred, la rândul meu, că toate bolile sunt asociate unor influențe energetice negative. Menținerea unui fond interior constant de entuziasm ar fi o cale mai simplă și mai plăcută de eliberare de ele, decât cea amintită de mine; în orice caz, ar fi un fel mai plăcut de a trăi. Bucuria din noi trebuie că e a sufletului, iar să trăim doar ca să ne bucurăm ar putea conduce, fără să fie nevoie de cine știe ce abilități, la acea armonizare interioară de care vorbeam. Până la urmă, e posibil ca doar pentru unii dintre noi să fie menită calea mai lungă și dificilă; pentru majoritatea oamenilor pare să fie suficient modul în care se pot exprima. ...Bucurați-vă, Gabriela! Bucurați-vă de orice și cât de des puteți! Faceți ca experiențele pozitive să devină atât de multe încât să le copleșească pe celelalte!
RăspundețiȘtergereMultumesc Andrei pentru comentariile tale...imi place cand vad ca un om inteligent si de calitate imi comenteaza articolele.Esti un om minunat care degaja intotdeauna o energie pozitiva...si simt asta. Crede-ma ca stiu ce vorbesc.Multumesc frumos ptr toate vizitele facute. Imi doresc să te simti un om implinit, fericit si din ce în ce mai constient, sa ai un an plin de momente magice, care sa te deschida în fata miracolelor vietii.Multumesc Andrei!
Ștergere...Complimentele dumneavoastră, urările, Gabriela, ca pe niște funde colorate, ca pe niște coli strălucitoare de ambalaj, le desfac încântat, știind că vă găsesc în spatele lor. Tot ce v-am scris a început de la cuvintele dumneavoastră și s-a îndreptat înapoi către ele, după ce a trecut și prin sufletul meu. Pentru ceea ce ați făcut posibil să fie Andrei, fiind Gabriela, inima lui nu poate cuprinde destulă recunoștință. De fiecare dată când crede că a reușit să găsească ceva care să vă ofere plăcere, pentru puțin timp, el se simte împlinit. Fericit... fericit, totuși... nu vă poate promite că va deveni. Dar momentele petrecute aici fac visul lui de fericire să continue, să nu mai pară chiar așa de îndepărtat. Și asta e ceva destul de magic, nu credeți? Chiar miraculos: Cine mai este ca dumneavoastră în viața lui?
Ștergere...Cred că am apelat la atâtea cuvinte ca să pot gândi că am făcut tot ce era posibil pentru dumneavoastră. Însă tot mi-e greu să accept asta. Și cred că ar fi un gând egoist. Dacă aș fi putut, în schimb, să vă amintesc de bucuria din dumneavoastră tăcând... Nu știu de ce sunt așa de serios în seara aceasta... Iată, ceva mai în joacă: Citind ce ați scris pentru o ultimă oară, îmi imaginez cuvintele îngrămădite unele în altele în fața inimii mele și cum le îmbrățișez pe rând cu ochii închiși ca să-și închidă și ele ochii și să uite că vorbesc despre suferință... Acum i-am deschis și i-au deschis și ele și ne uităm unii la ceilalți zâmbind fără să știm de ce. Și vedem, dincolo de ceilalți și dincolo de noi înșine, în imaginea de ansamblu a întregului unde suntem parte din aceeași trăire. Și ochii ni se umplu încet de lumină... Noapte bună! Și să vă treziți cu un zâmbet!
RăspundețiȘtergere