Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion...





„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nici o valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârșit.”
Am început cu sfârșitul cărții. Sau poate fi la fel de bine începutul ei. Pentru că această carte – „Ce ne spunem când nu ne vorbim” nu are început și nu are final pentru că e atipică. Iar mie îmi plac lucrurile ieșite din comun, care îți înșeală așteptările într-un mod inedit.
Căutăm o carte care să mă trezească un pic, conștientă fiind că am nevoie de un wake-up call, dar nu am găsit-o atunci când voiam eu să o găsesc. Am găsit-o întâmplător. I-am citit descrierea și am decis că trebuie să-i fac urgent loc în biblioteca mea.
„Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii… tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era… nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.”
Sună tentant și pentru tine, nu-i așa? Ei bine, vei fi surprins de ce vei găsi în interiorul celor două coperți. Cu siguranță nu va fi acea poveste la care te aștepți, dar te va cuceri numaidecât. Vor fi momente când vei avea impresia că nu mai înțelegi nimic pentru ca mai apoi să înțelegi totul.
Viața. Moartea. Iubirea. Frica. Credința. Speranța. Încrederea. Libertatea. Adevărul. – toate aceste ingrediente formează cocktailul care dă titlul cărții.
Vor fi pasaje în care te vei regăsi fără să fi avut habar că te-ai pierdut vreodată și fragmente întregi care ți se vor părea greu de digerat. Iar când vei ajunge la final îți vei da seama că vrei mai mult. Că povestea nu s-a terminat încă.
Trebuie să recunosc că am obiceiul de a sublinia fragmentele care îmi plac dintr-o carte. Unii ar spune că e un păcat să pângărești o carte în felul ăsta. Eu vreau să cred că astfel îmi transform cartea dintr-un obiect într-un prieten tăcut. În această carte am lăsat aproape pe fiecare pagină câte o urmă de creion… mi-e prietenă de-acum. Și vreau să va împărtășesc și vouă câteva urme de creion:
„E important să știi să taci, să taci și să vorbești tăcând.”
„Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”
„În timp ce mor… o să îmi las bucăți din suflet pe marginea vieții tale. După ce nu o să mai fiu, să te oprești când ți-e dor, să le iei, să îți amintești cât de mult te-am iubit și să râzi. Tu nu o să crezi cât de mult te-am iubit decât atunci când nu o să mai fiu, pentru că atunci o să respiri mai greu. O să te aștept pe un colț de nor. Când plouă, să știi că m-am dezechilibrat. Nu știu cât de jos o să cad. S-ar putea ca în unele vise să te trezești cu mine în pat. Nu o să fac gălăgie. Cel mult o să-ți las pe pernă parfum de crini albi pentru ca dimineața să zâmbești.”
„Sufletul nu este o gumă de mestecat. Nu se întinde și nici nu se rupe, și nici nu se da din gură în gură.” 
„Fiecare om, dacă este atent, are în viață o întâlnire care îl marchează, poate chiar mai multe. Dar o întâlnire revelatoare are sigur fiecare om, o întâlnire care te ajută să te descoperi, să te cunoști, să fii.”
„Am învățat să fac din fiecare clipă o sărbătoare. Să mă arunc în fiecare secundă, să nu mă tem de viață, să nu mă abțin, să las clipele să mă înnebunească, să îmi clocotească pulsul, să am curajul să trăiesc soarele, să îmi țâșnească sângele prin gânduri, să râd să mă audă tot universul, să îngenunchez lumina.”
„Toți avem parte de o lecție de viață. Eu vreau să cred că, din toată mizeria asta, o să îmi găsesc din nou mătura și o să pot din nou să zbor și să fiu liberă.”
„Un singur lucru știu. Când iubești, moartea rămâne un simplu medalion agățat de o brațară la glezna piciorului tău.”
Mă voi opri aici pentru că vreau să descoperiți singuri comoara de învățături a acestei cărți.
Dacă am reușit să vă stârnesc interesul o puteți găsi aici.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

11 comentarii:

  1. ...Am citit și am citit iarăși. Prima dată cu o curiozitate față de ceea ce ați subliniat, care s-a transformat într-un zâmbet. Dincolo de "uite ce a făcut Gabriela!", a fost un zâmbet din admirație, dar și din ce în ce mai legat de amintiri, unele despre mine. Amintiri despre aspirații mai mult, pentru că nici eu nici doamnele cu care am avut plăcerea să fac cunoștință în trecut, măcar prin cuvintele lor, nu am fost suficient de aproape de drumul corect către completitudine încât să putem împărtăși bucuria urmării lui. Și totuși, cât de minunată poate fi viața în noi, strălucind când și când dincolo de limitările personale!

    RăspundețiȘtergere
  2. A doua oară am început să citesc cu un alt fel de zâmbet. Îngerii noștri găsesc asemenea cărți uneori ca să ne îndrume; așa cred. ...Sau cuvintele alese pentru bucuria noastră de... o persoană... specială. Și mi-a venit să zâmbesc din sentimentul că îi scriu și îngerului meu, prin dumneavoastră. De obicei, după ce îmi pregătesc sufletul pentru a răspunde la rândul meu cu ceva frumos, din aceeași iubire impersonală (în general...), cuvintele vin destul de greu și e de lucru cu aranjatul lor. Câteodată chiar e o frământare, o înaintare oarbă în necunoscut; în parte și din cauza lucrurilor personale amestecate. Dar de data aceasta am putut ști alături îngerul în timpul lucrului și am zâmbit cu zâmbetul lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. De la a treia citire încolo a trebuit să se amestece din ce în ce mai multă înțelegere în lucru, a trebuit să pun cuvintele alese de dumneavoastră între noi și să rămân singur cu sufletul ca să îl călăuzesc. Încoace față de suprafața strălucitoare a entuziasmului pentru viață, unde mi vă închipuiam, am rămas să încerc să cobor pe rând, cu câte un gând, în tăcerea aceea din inimă în care ajung scrise lucrurile pe care ni le spunem când nu ne vorbim: ”Poate acesta? Sau poate acesta?” Potrivit mie este doar să încerc, căci de fapt numai îngerul știe dinainte ce-i scris. Pentru mine este mereu o surpriză când mi se arată, în felul în care decurg preocupările mele, influențe ale dialogurilor de aici; sublinierile...

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucrul a început cu greu. Pe de o parte pentru că nu mi-am putut închipui în sufletul dumneavoastră suferința care era amestecată în unele citate; cum să vîn mine de unele cuvinte cu dublu înțeles din mine. Dar în principal pentru că, pe măsură ce mă implic mai mult în lucru, urmarea îngerului înseamnă să mă aliniez lui cu cât mai mult din ceea ce însemn eu, Andrei, între ceilalți oameni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. (trebuia să fiu mai atent...)

      Lucrul a început cu greu. Pe de o parte pentru că nu mi-am putut închipui în sufletul dumneavoastră suferința care era amestecată în unele citate; cum să vă văd nefericită? Pe de altă parte pentru că am muncit să scap de unele cuvinte cu dublu înțeles din mine. Dar în principal pentru că, pe măsură ce mă implic mai mult în lucru, urmarea îngerului înseamnă să mă aliniez lui cu cât mai mult din ceea ce însemn eu, Andrei, între ceilalți oameni...

      Ștergere
    2. (a fost primită varianta corectă? Scrisesem ”(...) în unele citate; cum să vă văd nefericită? Pe de altă parte pentru că am muncit să scap de unele cuvinte cu dublu înțeles din mine. Dar în principal (...)”)

      Ștergere
  5. Pe baza citatelor mi s-a conturat imaginea unei cărți a eliberării de suferință, extazul cuprins într-un pasaj ca cel despre ”fiecare clipă o sărbătoare” fiind potrivit, în exces, pentru a compensa ani de întuneric al deznădejdiei și pustiu al dezrădăcinării din lumea cunoscută. Lui Andrei însă, deși entuziasmul îi este la îndemână, energia din el, îi este arătat, e menită să fie folosită în lucrul pentru exprimare între ceilalți mai mult, și mai puțin doar ca bucurie de viață. De aceea lui Andrei i-a fost greu la început, pentru că i s-a părut că trebuie să încerce un alt sentiment decât echilibrul în care-și găsește puterea în prezent; un sentiment din trecut. Și s-a gândit că încă nu a auzit despre cartea aceea care să arate mai mult decât eliberarea: integrarea prin capacitatea de a iubi între ceilalți oameni.

    RăspundețiȘtergere
  6. Sufletul mi-a pus un deget pe buze: ”O s-o superi pe Gabriela...” Eu îl liniștesc, că nu vă supărați. Gabriela adesea vorbește nu despre dânsa, ci în numele altora, al celor mulți care poate nu își găsesc cuvintele pentru a ieși din tăcerea vieților lor. Nu e așa? Apoi, Gabriela ar înțelege dacă i-am spune că distanța, exprimată de unele citate, dintre un bărbat și o femeie care nu au putut fi alături, am simțit-o și noi. Ar înțelege nevoia noastră de a tinde către mai mult decât trăiri individuale neîmpărtășite, oricât de diafană ar fi exprimarea lor într-o adresare de renunțare a doamnei din carte, la o persoană cu care nu s-a potrivit. Viața care ne-a fost dat să o cunoaștem a fost șocant de diferită de ceea ce descriu cărțile acestea entuziaste. Incompletă... Și totuși abia după integrarea cât de cât a acestei înțelegeri în evoluția noastră, ne-a fost dăruită libertatea de a fi entuziaști. Gabriela nu se supără. Lucrăm alături, cumva. Nu e așa?

    RăspundețiȘtergere
  7. Și ca să-i dovedească sufletului, Andrei a luat și mai în serios ultima afirmație și s-a pregătit să adauge niște gânduri de ale lui, așa ca o continuare. Dar îngerul i-a pus și el acum un deget pe buze, care cred că înseamnă: ”Gata cu înțelegerea. Nu uita să te bucuri de ce a oferit ea. Îți amintești? Numai eu știu care din rândurile acestea îți vor rămâne întipărite în inimă. Și apoi, uite cât de mult ai scris deja. Hai! Mai citește o dată și apoi să ne întoarcem la lucru.” Și mi-a zâmbit, care cred că înseamnă că dumneavoastră veți zâmbi.

    RăspundețiȘtergere
  8. http://www.amazon.com/Witchs-Book-Roberto-Lopes-ebook/dp/B00AAXZS1I

    Până la urmă s-a găsit ceva cu care să participe Andrei, să fie împăcat :) Nu e același gen de carte. Dar este despre o femeie puternică. M-a binedispus. Și are ceva în plus pe lângă entuziasm: niște minusuri în logica unor argumente și în implicarea cu sufletul, care se pot dovedi de folos în dezvoltarea celui care caută mai mult; deși eu le-am găsit, cred, doar pentru că am primit abordarea ei față de viață ca o provocare. Față de citatele alese de dumneavoastră, ar descrie o ipostază de mai târziu, de când se liniștesc apele. Doamna din carte, din câte îmi dau eu seama, trăia viața și ”din plin” și cu un soi de cumpătare înțeleaptă. Însă era departe de femeia ideală: pentru că nu-și împărtășea destul fericirea.

    RăspundețiȘtergere
  9. Știți, ultima lectură m-a găsit în ipostaza de a accepta complet toate trăirile descrise, cu tot cu golul lăsat de ele. De aceea s-a opus Andrei atât, ca să nu-și amintească de gol. Dar până la urmă i-a trecut. Își depărtează degetele de taste și privirile de cuvinte gândindu-se doar, în timp ce se stinge senzația din ele, că a atins poate pentru puțin timp lumea de gânduri a Gabrielei. Și poate că a reușit să lase o amintire :)

    RăspundețiȘtergere